miercuri, 15 septembrie 2010

369. De toamnă

De toamnă



Un descântec făcut din proverbe

umple cupa nedumeririi până la semn

vânătorii ( veşnic în vină )

căutând splendori scotocesc în văzduh

se clatină lichidul în celulă

zborul o să fie ucis

se întinde mireasma căderii

un fluture ţi se aşează pe deget

cu cele şapte minuni ale luminii

( nu este posibil să te ucidă în zbor

nici odihnindu-te … nu mai tremura )

iar conferinţa aceasta despre

cum trebuie să împodobim pagina

cu semnele albe ale surâsului

totuşi atenţi la interferenţă

la simetria traseelor

faţă de axul principal

la suprapuneri

să nu rămâi în afară

să te poţi integra

ne determină să credem în minuni

dacă am rămâne la nesfârşit

în acest unghi al nedumeririi

în această splendoare a desăvârşirii

ai zis că am fi asemenea zeilor

dar aşa ceva nu se cade ar fi indecent

despre veşnicie nu se ştie mai nimic

vânătorii fac de se-nvârte văzduhul

iarba devine morişcă se vântură clipe

câteva până - câteva după

şi veselia de circ aferentă.



1 sept 1988

de Grigore Rotaru

Delacamboru





3 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. "conferinţa aceasta despre
    cum trebuie să împodobim pagina
    cu semnele albe ale surâsului".

    Semnele albe ale surasului...Nu stiu de ce mie albul mi se pare 'culoarea de fond' a poeziei, adica undeva unde se intampla totul intr-un iures alb, inclusiv surasul ale carui semne trebuie sa le invatam din alfabetul secret al fericirii...

    O seara buna...
    (am sters primul mesaj pentru ca am observat ca aveam greseli de 'typo'...:o)...

    RăspundețiȘtergere
  3. Specific ( si nu este o scuza ) .... poeziile acestea pe care le postez in acest blog poarta data reala a momentului cand au fost elaborate .... am facut legamant ca nu o sa modific nimic si sa pot zice ca aceasta a fost stareaatunci .... nu sunt sigur ca ar iesi ceva mai bun... multumesc pentru vizita

    RăspundețiȘtergere