Alfabetul
Se dedică aceste randuri
domnului învăţător Titi Damian
şi pentru că a scris romanele : Fagul şi Umbra
Ce bucuros am fost când am ajuns în Patria de Cuvinte
credeam că acesta e Raiul numai dulceaţă
îmi tremurau degetele de emoţie urmărind şirul dezlegărilor
îmi cădea cu damf când mă poticneam la vreo virgulă
făceam o mişcare din umeri mă scuturam de greşeală
data viitoare nu o să se mai întâmple cum altfel
călătoream peste mări şi ţări deschideam uşile palatelor
îi trimiteam bioenergie lui Făt - Frumos
sau puneam piedici cu semnul ghinionului vreunui zmeu
ce puteri colosale primeam când trânteam Muma Pădurii
tăriile celor răi se ridicau în mine ascultătoare acum benefice
ziceam că fac parte egală cu cei aflaţi în necaz eram generos
însă aşa pe ascuns păstram un pic mai mult pentru mine
de fapt pentru următoarea poveste
dacă Făt - Frumos o să fie pus din nou la-ncercare
ajutorul trebuie dat când celălalt are nevoie
asta era legea nescrisă a prieteniei aşa grăiau semnele acelea
aşa simţeam cu buricele degetelor cele cinci simţuri
se contopeau în acea încordare şi uitam că exist
de fapt treceam în cealaltă dimensiune a cuvintelor scrise
cu vorbele deja mă jucasem eram lămurit ştiam că zboară
cu scrisul nu este de joacă trăieşte cât piatra cât lemnul
degetul meu mai mult plutea peste foaia de carte
amprentele se refac dacă se tocesc semnele nu
şi aşa am învăţat să plutesc până când am aflat
că poţi ucide un om doar cu două cuvinte
şi aceasta este o vorbă pe care
nu aş fi vrut s-o adaug.
19 aprilie 1982
de Grigore Rotaru Delacamboru
