525. Spaţiu închis
Zeul a străbătut cu privirea codrii înalţi
frunză cu frunză şi umbră cu umbră
apoi mugurii au fost număraţi
şi au devenit frunze cu umbre
privirea zeului avea sub control
mai toate celulele hipnoză şi fericire
bobul de rouă era studiat
într-un spaţiu închis oglindit curbiliniu
un râu albastru curgea prin văzduh
călătorea privirea zeului
raza devenea infinită .
De Grigore Rotaru Delacamboru
4 aprilie 1974
524. Petrecere
E-o-nghesuială de celule
lichide şi fără membrană
sub soarele care apune
însângerat precum o rană
cu focul viu care inundă
până în inimă a lipsă
că bolta cerului rotundă
se prăbuşeşte în elipsă
veni-vor veseli măscărici
cu hărmălaie de paradă
să schimbe cerul pe aici
că multe stele vor să cadă
curgând şuvoiul se împarte
toţi vinovaţii s-au retras
ce se petrece scrie-n carte
există şi loc de popas.
august 1989
de Rotaru Grigore Delacamboru
523. Sens
Ca rânduială primordială
în astă lume coloidală
ni se impune să-avem un nume
un miez anume pe verticală
coloană vie ca o minune
sau o spirală trandafirie
de tot avidă şi translucidă
bijuterie şi ritm intens
s-avem un sens ascuns îndemn
până la semn cercul de lemn
trimite val în asfinţit
spaţiul oval nemărginit .
5 septembrie 1999
de Grigore Rotaru Delacamboru
522. La Dionisie Torcătorul
Urcăm scara la Dionisie
să ajungem sub cupola din inima muntelui
să intrăm în miezul de piatră
sub bolta cerului de piatră
să-i privim pe cei prinşi în oglinda boltită
pe cei ce-au nevoit zile şi nopţi
cu buricele degetelor cu unghiile cu ghionoaia
şi cu alte unelte dumnezeieşti
să scoată-n lumina de-afară
sub formă de aşchii gresia mută
urcăm să vedem noi cu privirea noastră
suntem necredincioşii strănepoţi ai lui Toma
vrem să atingem urmele incizate acolo
riduri ferme dâre scurte de stele căzând
să atingem cu mâinile noastre locurile
unde îşi ţinea lâna şi fuioarele
unde îşi ţinea furca de tors
fusele druga sucala vârtelniţa
ţevile de cucută mosoarele de lemn
scara mobilă făcută din curmeie de tei
pe care o ridica să rupă legătura cu lumea
şi toate cele de trebuinţă să ne imaginăm
cum erau rânduite în bordeiul acesta sublim
şi apa şi hrana că erau ridicate aici sub cerul de piatră
mai aproape de cerul albastru
unde timpul torcea liniştit
prinzând ritmul uneltelor simple
pe care le mânuia liniştit Sfinţia Sa
Dionisie Torcătorul.
mai 2008
De Grigore Rotaru Delacamboru
521. Nişte propoziţii despre activitatea gândului meu
Înţelegeam de ce îşi schimbă nourii forma
de ce trec toamna grăbite gâturi golaşe
atunci au început aripile să mi se tocească
iarba nu mai avea acelaşi miros
multe păreri deveneau inutile
gândul o lua de la capăt
desfăcea noţiune cu noţiune
câmpul golaş muntele neted plaiul bătătorit
doar din loc în loc o altă nuanţă
câte un petic cărămiziu
semn că acolo a sfârşit o stea căzătoare
gândul înconjura acest continent mişcător
fără contururi precise fără o poziţie fixă
de nevoie e mai bine să ai capătul lumii
decât golul mărginit de o umbră
gândul o lua de la capăt plutind
ca un abur obosit dar plin de miresme
ca o pasăre toamna.
23 iulie 1980
de Grigore Rotaru Delacamboru
520. Speranţă
Am alunecat cu sania mea cu viaţa mea cu tot ce este al meu
până aici la rădăcină de curcubeu
peisajul acesta cu raze desfăcute-n culori visătoare
palpită curbiliniu de parcă adie aripa de ninsoare
cu linii ce alungă meduze spaţii goale ce urcă
in echilibru total ferecată orizontala în furca
până dincolo de câmpia ce ne desparte o parte de carte
de cealaltă parte odată cu negura care pluteşte departe
şi cad ostenite tentacule albe sub lună
tulburând liniştea sevelor care în frunză se împreună
este necesar să existe o cupolă construită în verde
cu fir de zefir împletit în şoapta de taină se pierde
să mulţumim zeului că a fost generos
şi a lăsat picătura să aline fluier de os
ca a lăsat raza în peştera de nisip să coboare
sau în fantasme printre lacrimi de sare
a îngăduit sângelui să curgă pe faţă curată
de piatră descântată cu şanţuri care din trecut se arată
înconjurând bulbul solar cu o parte ascunsă în miez
mugure înălţat din străfunduri minune pe care-o visez
cu unele mici sacrificii de apă-nmulţită suflată fuior
peste pajişti cu iarbă înaltă ghizdei încâlcit şi mohor
acolo caii au aripi sângele dă în pârgă năprui
iar tăria gâlgâie din miezul de piatră statui .
Am alunecat din greşeală-n greşeală suind trepte
şi tot sper că va fi cineva paşii mei să îndrepte .
august 1988
de Grigore Rotaru Delacamboru
R. G. 2487
519. Privilegiu
Zeul este perfect
linia dreapta cercul roua ceaţa albastră
prin faptul că sunt trimise
au imperfecţiuni nedetectabile
noi oamenii – pentru ca suntem făcuţi
pentru că lumină am văzut
în păcat ne-am născut
cu moartea ne-am logodit
avem privilegiu
de a ne perfecţiona prin greşeli.
14 august 1974
De Grigore Rotaru Delacamboru
