614. Zbor înalt

614. Zbor înalt

                                                              Cu gândul la Brâncuşi

Mâinile tale vor deveni celebre

primul semn a fost când ai trimis spre înalt o pasăre

mulţimea a zis că zborul nu are margini

am visat că hrăneai păsări

mâinile tale deveneau aripi

am rostit de mai multe ori zbor înalt

până când ecoul a trecut prin sunet

şi acesta a fost începutul.

24 octombrie 1974

de Grigore Rotaru Delacamboru 

Imagine photo R. G

613 . Spectacol

613 . Spectacol

Cineva bate în uşă cu toiagul de aur

toamna începe cu prima frunză ce cade

sunetul se topeşte-n ecou şi mai cade o frunză

vibraţii subtile leagănă toată pădurea

văzduhul se umple de aripi e zodia unghiului

mama îşi cheamă copii în casă

trebuie să le spună o vorbă de taină

seara un greier ţârâie lung şi abia se opreşte

obligat de razele lunii luna răsare

şi mângâie gleznele atâtor fecioare

nisipul rămâne curat şi neted

o să-ntoarcem clepsidra o să fie spectacol .

24 octombrie 1974

de Grigore Rotaru Delacamboru

Imagine photo R. G

612. Situaţie

612. Situaţie

Unii îşi propun foarte repede o ţintă

şi trag în ea cu nişte cuvinte elementare

până când cocoşul de ciocolată al nopţii

scoate din guşă falnicul cucurigu

sub formă de aplauze înăbuşite – unele

hârtie creponată la vedere - altele

 noi nu ne propunem aşa idealuri

acum lumina lunii e-n creştere

folosim destule cuvinte dar în şoaptă

să nu audă pereţii să nu se formeze ecou

pe zi pe noapte moduloformii - s  prezenţi

ce au în guşă este de nedescris

că abia mai pot respira .

24 mai 1981

de Grigore Rotaru Delacamboru

Imagine photo R. G

611. Cu parapanta

611. Cu parapanta

Poate ai vrea să plutim odată cu frunza  

de dimineaţă prea mult am urcat în văzduh

nu mai putem visa cu ochii deschişi

dacă dispar florile roua şi visul

cerul se retrage în inimă îşi schimbă culoarea

natura neoglindită intră în agonie

dispar elementele secundare ale surâsului

trebuie să coborâm cerul să reintre în drepturi

iar pământul are nevoie de linişte .

22 octombrie 1987

de Grigore Rotaru Delacamboru 

Imagine photo R. G

610 . Despre valuri

610 . Despre valuri

Dacă trecem în planul al doilea

( cel ce include ecranul şi luciul apei )

descoperim amintirile din ultima zi – fundal

şi numele celui ce se pretinde executant

( a dat probă de propria-i măiestrie

într-o elegantă limbă de aur )

dacă am considera limita un fel de membrană

prin care nu putem trece nicicum

s-ar pierde spaţialitatea aripei în zbor

evenimentele ar cădea la-ntâmplare

unele ar fi repetiţii în faţa visului

altele strălucind cât de cât printre obstacole

fără să primim garanţii că urmează

un alt început al nisipului neted

fără să putem ridica fruntea

mai sus de linia ce desparte

valul din vis de valul trecerii noastre.

13 august 1980

de Grigore Rotaru Delacamboru 

Imagine photo R. G  

609 . De la capăt

609 . De la capăt

De nu s-ar stinge lumina

acum când frunzele pleacă

să întâlnească Rătăcita Cărare

cât o Lacrimă a Cerului

o parte - a desenului

împarte vibraţii

împlinirea unghiului în spaţiu

siguranţa liniei plutind

peste golul îngrădit în lut

produc miresme noi şi răvăşire

în lut se oglindeau şi cer şi ape

cu ochii minţii le citea-nţelesul

şi trimitea pecetea-n flăcări albe

să iasă lin făgaş de nemurire

copleşiţi de surprize

o luăm de la capăt

de la capătul lumii .

3 octombrie 1979

de Grigore Rotaru Delacamboru

Imagine photo R. G  

608 . Nu mai e posibil ( variantă )

608 . Nu mai e posibil  ( variantă )

Medy  nu mai e posibil

să locuim la mansardă

proprietarul de vise

a introdus plicul cu somaţia

pe sub uşă

era să leşin când am citit

în oglindă scrisul lui

( scrie de-a-ndoaselea )

pretinde că dacă ne-am iubit atât

e din cauza mediului ambiant

pereţii având proprietăţi speciale

de polarizează uitarea

( pentru bărbat cu plus )

mai avem un singur pas de făcut

şi ne pierdem ( a zis )

de aceea într-un fel

ne roagă frumos

să dispărem la subsol

existând şi alţi indivizi

care nici nu s-au cunoscut

pe când noi pe-aripe de sunet

ne-am topit destul în ecouri

odată cu ţipătul călător

hai să împachetăm totul

şi dacă mai avem timp la sfârşit

o să privim ultimul cocor

cu o lunetă copleşiţi de tristeţe

la gândul că părăsim această mansardă .

20 martie 1987

de Grigore Rotaru Delacamboru

Imagine photo R. G