642 . De
iarnă ( 3 )
.
Nu e târziu e început de
iarnă
s-aducem sănii cu
tălpici lucioase
pe albul alb lumina lină
cearnă
poveştile domniţelor
frumoase
.
s-alunecăm în sunete de
gală
într-un potop de cântece
uitate
pân-om ajunge în măreaţa
sală
sloiuri de ceară în
eternitate
.
prea multe păsări zboară
laolaltă
visele noastre urcă din
genuni
şi câţi au fost şi câţi
acum tresaltă
nu poţi în amintire să-i
aduni
.
nu e târziu doar
a-nceput să fiarbă
minunea fulgului de nea
în barbă .
.
4 decembrie 2017
.
De Grigore Rotaru
Delacamboru
.
643. De iarnă ( 4 )
.
Cum trece vremea parcă-i
o poveste
ce-a început demult şi
nu sfârşeşte
un milion de nopţi e
începutul
şi în atâtea zile tot mai
creşte
ca limba unui clopot în
hodină
noi stăm la mijloc între
zi şi noapte
păzindu-ne o rază de
lumină
de răutatea clipelor
deşarte
cum vremuieşte vremea
lungul vieţii
mai rătăcim mai potrivim
cuvinte
mai scoatem la plimbare
vreo fantasmă
dar mersul nu ne este
înainte.
Cum vremuieşte vremea
trecătoare
nici îngerul nu vrea să
mai coboare .
.
5 decembrie 2017
.
De Grigore Rotaru
Delacamboru
644. De iarnă ( 5 )
.
Mai însemnată-i clipa următoare
colindă gând ce-n
linişte transformă
platoul alb căuş la
Murătoare
de mii de ani sub legi
aceeaşi normă
.
durerea urcă în caval
adâncă
zăpodiile zac de peste
fire
sihastru sub canon îşi
sapă-n stâncă
un cer de piatră pentru
mântuire
.
păstorii plâng de
rătăcire-i clipa
coşmarul sângelui pe fir
subţire
’i-ndeamnă îngerul
mişcând aripa
să dăltuiască cerul
pentru mire
.
cu toţii au speranţă vreme lină
că va ţâşni o rază de
lumină .
.
de
Grigore Rotaru Delacamboru
645 . Întâmplare
( 1)
.
Vreau sa afli aşa
deodată
o poveste adevărată
nu e din abecedar
din ghiozdanul de şcolar
nici din alte cărţi mai
grele
care au poveşti în ele
este una mai uşoară
petrecută în cămară
unde mica de furnică
are ordine adică
şi provizii câte vrei
pentru toţi copiii ei :
Într-o seară fără lună
cineva la uşă-i sună
când deschise ce să vezi
un brotac cu ochii verzi
îi aduse o scrisoare
( zise că-i din
depărtare
de la un amic mai trist
de la domnul chitarist
domnul Greiere – artist
şi o roagă insistent
pentru împrumut urgent
să îi fie de-ajutor ,
va fi recunoscător ! )
Furnica făcu pachet
şi în el puse-un bilet :
< Dragul meu , am o
comoară
în borcane , în cămară
multe feluri de bucate
toate sunt etichetate
aranjate cu temei
pentru toţi copiii mei
nu mă scuz , pentru refuz ! >
brotacul plecă mofluz.
Morala :
Greierele cu-o vioară
face brotacul să sară ;
calculată e Furnica :
precis nu le dă nimica .
Scrisă de Tata Grig
pentru Antonia (
nepoţica ) .
.
De Grigore Rotaru
Delacamboru
646 . Întâmplare
( 2)
.
Ceata Craiului Năsuc
aduna frunze de nuc
frunze verzi de rouă ude
unele aproape crude
zice-se cât mâzga mişcă
`n ramuri tinere de
trişcă
e momentul oportun
să îţi faci ţeavă de tun
care să nu facă bum
care să nu scoată fum
ci numai să ţiblicească
fără inimă de iască
fără putregai de scai
sau mălai negru de trai
doar lumină din grădină
veselie din tărie
frunze verzi de prin
livezi
temei de la brebenei
mască de la rostopască
şi miros de lemn frumos .
Vom rosti cu toţi îndată
< ce lucrare minunată
! >
( Au lucrat mai multe
zile
Feţi Frumoşi , Zâne Copile
şi-a ieşit , fir-ar să fie ,
operă , nu jucărie .)
decembrie 2017
.
De Grigore Rotaru
Delacamboru
647 . Efect
.
Nici o tărie nu e de
rezervă
toate se consumă în
prezent
urmaşii mei vor fi
nevoiţi
să o ia de la capătul
firului
să treacă prin labirint
spaţial
în cazul în care
urmăresc vreo idee poate
o stea
până dincolo de
strălucire
atunci şi numai atunci
nici o tărie nu va fi
împotrivă .
.
decembrie 2017
.
De Grigore Rotaru Delacamboru
648. Cuvintele
Cuvintele
pot călători pe unde albastre
în
Oceanul fără sfârşit
spre
îndreptarea erorilor
pot
călători pe unde interzise
până
dincolo de hotarul cu spini
fără
să accepte minimă dispoziţie salvatoare
nici
repetiţii de încercare
numai
desfăşurarea multicoloră
a
ceea ce a fost dat prin matrice
de
fapt nimic din ceea ce se cunoaşte nu are trecere
după
un număr de ani totul se prăbuşeşte
inimă
de cruce-n piatră pentru milenii
crengile
care plâng închinându-se
pentru
cel care strigă pentru cel care trimite
în
linie dreaptă mirosul de armă
cerul
cade în noi o parte în ape
sisteme
complementare prin forme şi elemente
există
un timp pentru visare în capilare
oasele
trec transparente polen risipit
rămân
neclintite verticala şi centrul
întârzie
o clipă următorul suspin glorios
cariul
caută lumina în lemne .
649. Doina
satului natal
(
varianta 3 )
.
Satule din vârf de deal
Ne-ai fost leagăn ideal,
Dar acum, matcă blajină,
Te usuci din rădăcină.
Mare e tristeţea noastră
Cât e zarea de albastră!
Dacă mergi pe Drumu-ăl Mare
Nimeni nu se vede-n zare
Totul e pustiu acum:
Nici un horn nu scoate fum …
Unde-s merele domneşti
Bucălate la fereşti
Şi gutuile fecioare
De scoteau bobocii-n soare ?
Gardurile stau pe-o rână ,
Zidurile se dărâmă
Numai vântul mai străbate
Prin nor de singurătate.
Dacă faci din vorbă undă,
Nu e cine să răspundă;
De-ai vorbi o zi întreagă
Nu e cine să-nţeleagă.
Jurătorii pe cuvânt
Au plecat pe sub pământ,
Iar acei ce-s duşi departe
N-ar vrea să vină din moarte,
Să vadă satul căzut
Intr-un gol istoric mut …
Nici tu zâmbet ,nici tu horă ,
Nici tu frate , nici tu soră.
Uliţele sunt pustii,
N-auzi glasuri de copii ,
Nici o floare nu mai vezi,
Doar omizi mâncând livezi.
Creşte iarba pe poteci
De nu ştii pe un’-să treci,
Creşte iarba fir cu fir
Pe morminte-n cimitir…
Multe case-s părăsite,
Zac grădini neîngrijite,
Fiecare uşă are
Ditamai încuietoare;
Satule din vârf de deal
Ne-ai fost leagăn ideal,
Dar acum, matcă blajină,
Te usuci din rădăcină.
Mare e tristeţea noastră
Cât e zarea de albastră!
Dacă mergi pe Drumu-ăl Mare
Nimeni nu se vede-n zare
Totul e pustiu acum:
Nici un horn nu scoate fum …
Unde-s merele domneşti
Bucălate la fereşti
Şi gutuile fecioare
De scoteau bobocii-n soare ?
Gardurile stau pe-o rână ,
Zidurile se dărâmă
Numai vântul mai străbate
Prin nor de singurătate.
Dacă faci din vorbă undă,
Nu e cine să răspundă;
De-ai vorbi o zi întreagă
Nu e cine să-nţeleagă.
Jurătorii pe cuvânt
Au plecat pe sub pământ,
Iar acei ce-s duşi departe
N-ar vrea să vină din moarte,
Să vadă satul căzut
Intr-un gol istoric mut …
Nici tu zâmbet ,nici tu horă ,
Nici tu frate , nici tu soră.
Uliţele sunt pustii,
N-auzi glasuri de copii ,
Nici o floare nu mai vezi,
Doar omizi mâncând livezi.
Creşte iarba pe poteci
De nu ştii pe un’-să treci,
Creşte iarba fir cu fir
Pe morminte-n cimitir…
Multe case-s părăsite,
Zac grădini neîngrijite,
Fiecare uşă are
Ditamai încuietoare;
În odaie , pe furiş ,
Intri prin acoperiş
Stau anexele să cadă
Şubrezite în grămadă.
Când era destul norod
Gemeau crengile de rod,
Orice om avea ogor
Şi-l muncea şi avea spor
În ogradă cu de toate;
Avea tihnă , sănătate,
Clipa îi era senină
Sufletu-i purta lumină .
Unde-a fost cândva alai,
Pulbere-i şi putregai,
Unde-a fost cândva belşug
Nu mai intră niciun plug,
Unde-a fost mână de om,
E cucuta cât un pom,
Pe unde creşteau bostani,
E pădure de lipani,
Pe unde erau grădini
Doar cătină e, cu spini…
Ţarina e răvăşită:
Jumătate necosită;
Zace fânul în picioare
Şi se scutură de floare,
Floare seacă , floare tristă,
Nici albine nu există
Au roit cu noi odată
Într-o lume-ndepărtată.
De treizeci de ani ( să fie )
Şcoala noastră e pustie,
A ajuns a sărbătoare
Slujba de înmormântare,
Că la sfânta liturghie
S-ar dori flacără vie
Iar copii , tineri, bărâni
Să ţină lumina-n mâini…
Bate clopotul chemare,
Dar pustiu e până-n zare,
Sună toaca a dojană,
Plânge sunetul pe rană,
Că suntem răniţi de moarte
Şi tăcerea ne desparte.
Satule, balsam de rouă,
Dacă ne-am desface-n două
Tot am vrea să mai exişti:
Am veni, dar suntem trişti
Şi de-ar fi bine să fie
Te-am trata cu-o doctorie,
Dar e vorba asta fleac,
Boala ta nu are leac!
Satule, esti suparat
Pe toţi cei care-au plecat
Eşti bătrân , neputincios,
S-a întors lumea pe dos:
Cică să ne fie bine
Am plecat în zări străine
Şi ne fandosim puţin,
Şi bocim că te iubim …
Vina e pe jumătate -
Te-a ucis oraşul, frate ,
Au plecat oameni din tine
Să-nalţe fabrici, uzine ,
Au muncit pe şantier
Fie ploaie , fie ger,
Pe zăpadă , pe furtună,
Să aibă viaţa mai bună .
Binele-am avut în gând
Şi te-am părăsit pe rand…
Unii , sincer te-am iubit
În tine-am copilărit…
Nu mai e nimic de zis
Circuitul e inchis.
“Panta rhei”-a zis elinul
Să-şi acopere suspinul,
Zarea toată-i întristată,
O să mori cu noi odată;
Din dureri şi veselie
Ne-ai hrănit cu veşnicie,
Uite-aşa , fir-ar să fie ,
De pustiu şi de pustie !
.
De Grigore Rotaru Delacamboru
Stau anexele să cadă
Şubrezite în grămadă.
Când era destul norod
Gemeau crengile de rod,
Orice om avea ogor
Şi-l muncea şi avea spor
În ogradă cu de toate;
Avea tihnă , sănătate,
Clipa îi era senină
Sufletu-i purta lumină .
Unde-a fost cândva alai,
Pulbere-i şi putregai,
Unde-a fost cândva belşug
Nu mai intră niciun plug,
Unde-a fost mână de om,
E cucuta cât un pom,
Pe unde creşteau bostani,
E pădure de lipani,
Pe unde erau grădini
Doar cătină e, cu spini…
Ţarina e răvăşită:
Jumătate necosită;
Zace fânul în picioare
Şi se scutură de floare,
Floare seacă , floare tristă,
Nici albine nu există
Au roit cu noi odată
Într-o lume-ndepărtată.
De treizeci de ani ( să fie )
Şcoala noastră e pustie,
A ajuns a sărbătoare
Slujba de înmormântare,
Că la sfânta liturghie
S-ar dori flacără vie
Iar copii , tineri, bărâni
Să ţină lumina-n mâini…
Bate clopotul chemare,
Dar pustiu e până-n zare,
Sună toaca a dojană,
Plânge sunetul pe rană,
Că suntem răniţi de moarte
Şi tăcerea ne desparte.
Satule, balsam de rouă,
Dacă ne-am desface-n două
Tot am vrea să mai exişti:
Am veni, dar suntem trişti
Şi de-ar fi bine să fie
Te-am trata cu-o doctorie,
Dar e vorba asta fleac,
Boala ta nu are leac!
Satule, esti suparat
Pe toţi cei care-au plecat
Eşti bătrân , neputincios,
S-a întors lumea pe dos:
Cică să ne fie bine
Am plecat în zări străine
Şi ne fandosim puţin,
Şi bocim că te iubim …
Vina e pe jumătate -
Te-a ucis oraşul, frate ,
Au plecat oameni din tine
Să-nalţe fabrici, uzine ,
Au muncit pe şantier
Fie ploaie , fie ger,
Pe zăpadă , pe furtună,
Să aibă viaţa mai bună .
Binele-am avut în gând
Şi te-am părăsit pe rand…
Unii , sincer te-am iubit
În tine-am copilărit…
Nu mai e nimic de zis
Circuitul e inchis.
“Panta rhei”-a zis elinul
Să-şi acopere suspinul,
Zarea toată-i întristată,
O să mori cu noi odată;
Din dureri şi veselie
Ne-ai hrănit cu veşnicie,
Uite-aşa , fir-ar să fie ,
De pustiu şi de pustie !
.
De Grigore Rotaru Delacamboru
*
Imagine de pe Net
*
