joi, 28 aprilie 2011

487. Cristalul

Cristalul


Atraşi prin simetrie

către interiorul acesta cizelat

prin repetiţie element lângă element

cu unghiuri care modifică raza

( în curbură şi gândul se-apleacă

sub povara unor forţe ineluctabile )

fără să treacă hotarul

ce separă ( şi leagă )

celulă de celulă de trup de suflet.

În adâncul acestei imagini

hexagonul încet se prelinge

odată cu picătura

ori se ridică sub formă de abur

spre aura crinului

numai cercul de aur cuprinde

şi ocroteşte din aproape-n aproape

suspinul care se aseamănă imploziei.


De Grigore Rotaru Delacamboru



Autor photo : R . G .

duminică, 24 aprilie 2011

486. Hristos a înviat !


Fie ca lumina să fie blândă !

sâmbătă, 16 aprilie 2011

485. Îndemn

Îndemn


Seva urcă prin capilare

mirosul urcă spre floare

pasărea netezeşte aerul

îngerul netezeşte somnul

clătinate sunt toate

cu un semn mai departe.


8 mai 1987

De Grigore Rotaru Delacamboru



Autor photo : R . G .

484. Definiţie

Definiţie


La hotarul a două celule vii

sufletul e prezent

ca un abur din Rai

în care se înmoaie lumina.


7 mai 1987

De Grigore Rotaru Delacamboru




joi, 14 aprilie 2011

483. Mesaje ( 6

Mesaje ( 6 )


1) Aşezaţi suntem

la masa comună a surâsului

bem vin strecurat

la lumină de lună

şi se lasă tăcere mare

peste sentinţe şi seminţii.


2) Glezna înzăpezită

în poftele crinului

sărutată de îngeri dispare .


3) Cuiul ce face popas

neatingând lemnul.


4) Primejdia stă la capătul frânghiei

strânsă cu nodul ce gâtuie clepsidra

clipa e totuşi semeaţă.


5) Mai aproape de cei învingători

cu umbra zilei măsori

aleile Raiului.


6) Condor în plutire

mâna poetului când se îndreaptă

către zăpodii albe nescrise

topindu-se.


27 aprilie 1983

De Grigore Rotaru Delacamboru




Autor photo : R . G .

miercuri, 13 aprilie 2011

482. Despre ...

Despre clepsidră

şi despre felul cum să interpretăm

o anumită curgere


Nisipul fierbinte

uneşte prin foşnet

cele două grămezi.


6 mai 1987

De Grigore Rotaru Delacamboru



Autor photo : Ax .

481. Mic tratat despre timp

Mic tratat despre timp


La început

timpul nu este luat în seamă

( nu are sfârşit ) .


După ce zarea alunecă-n tine

cu nouri cu cerul albastru

cu păpădii cu păsări călătoare

timpul e cineva

îţi trimite zâmbet conspirativ

pe o rază - avertisment.


La sfârşit

timpul nu mai există.


5 mai 1987

De Grigore Rotaru Delacamboru




Autor photo : A x.