Însemnări
Mi-am însemnat în inimă această floare
cu miresmele ei îmi apleacă
pleoapele peste fântâni
de parcă ar fi să plec departe
mai departe decât m-aş face gând
mi-am însemnat în inimă această petală
cu tremurul ei îmi îndepărtează auzul
mai departe decât ar fi să fiu renăscut
mi-am însemnat în inimă acest fir de polen
tipar minuscul – cauză neângrădită
să bântuie la nesfârşit nemărginirea.
2 mai 1984
De Grigore Rotaru Delacamboru
Aerul
Dacă zâmbeşti ascultând bătăile ceasului
aburul vremii se transformă în muguri
care plutesc în neştire în adâncimi albastre
odată cu pasărea pe drum de spirală
către spaţiul unde nimeni nu doarme.
Dacă zâmbeşti călătorind în vis cu ochii deschişi
înţelegând semnele scrise pe unda anexă a zborului
aburul vremii devine aură clipa descreşte
piatra roteşte milenii echidistante
firul de iarbă suportă povara acestei treceri
şi bucuria de a gusta cântecul depărtărilor.
Dacă efectul întârziat prin oglindirea fără sfârşit a neliniştii
între coperţile lustruite cu metafore line ale unui diedru
te face să neglijezi nemărginire expans şi reîntoarcere
atunci o să ne topim sub povara petrecerii zilnice a sentimentelor
îndepărtându-ne concentric cu o anume evlavie fără ţintă.
7 mai 1985
De Grigore Rotaru Delacamboru
Apocrifă
La început a fost aripa
în libertatea divină
călătorea pur şi simplu
apoi a fost trupul ce întreba
mă primeşti lângă tine
aripa i-a răspuns
cu o adiere de plecăciune
şi în sfârşit lumina
a fost eliberată .
3 mai 1985
De Grigore Rotaru Delacamboru
Moment
Trece fluturele – numai polen de sărbătoare
apele tac frunza-ncetează vântul aşteaptă
păpădia nu găseşte vreo explicaţie
neliniştea o determină să ofteze
şi chiar oftează a risipire
lumea devine de necuprins
fluturele a dispărut
la capătul zig-zagului
în punctul în care
simetria nu are sfârşit.
14 aprilie 1986
De Grigore Rotaru Delacamboru
Cristalul
Atraşi prin simetrie
către interiorul acesta cizelat
prin repetiţie element lângă element
cu unghiuri care modifică raza
( în curbură şi gândul se-apleacă
sub povara unor forţe ineluctabile )
fără să treacă hotarul
ce separă ( şi leagă )
celulă de celulă de trup de suflet.
În adâncul acestei imagini
hexagonul încet se prelinge
odată cu picătura
ori se ridică sub formă de abur
spre aura crinului
numai cercul de aur cuprinde
şi ocroteşte din aproape-n aproape
suspinul care se aseamănă imploziei.
De Grigore Rotaru Delacamboru
Îndemn
Seva urcă prin capilare
mirosul urcă spre floare
pasărea netezeşte aerul
îngerul netezeşte somnul
clătinate sunt toate
cu un semn mai departe.
8 mai 1987
