CALEIDOSCOP – Gânduri de ocazie
(încercări pentru volumul al treilea) – 10 mai 2025
Cantemir – alături de învățații
lumii.
Brehnacea – pasăre
bătrână – se hotărăște să intre în acțiune
*
Brehnacea ajunge la concluzia că „tăcerea inimoasă” a Lupului nu trebuie trecută cu verderea,
mai mult, le spune suratelor din Adunare că are intenția să discute la
ceas de taină cu dumnealui .
*
„Iară între pasiri era o Brehnace bătrână, carea în multe științe
și meșterșuguri era deprinsă (că mult să îndrepteadză cu învățătura
tinerețile, dară și știința mult crește și să adaoge cu bătrânețele).
Aceasta a Lupului atâta siială și la voroavă atâta fereală aminte luând, în
sine dzisă: „În Lup nu numai tăcere inimoasă, ce și oarece simțire adulmăcoasă
ieste (și până într-atâta cruțătoriu cuvintelor ce să arată, nu ieste sămn a
minte de socoteală deșartă). De care lucru tăcerea lui cu glogozite voroavele
noastre de trecut nu ieste (că voroava
glogozită, până mai pre urmă, sau de tot în deșert, sau în gâlceavă iese, iară
tăcerea cu răbdare sau în pace, sau în biruire să săvârșește)". Și
așe, către alalte pasiri dzisă: „Puțină răbdare să aveți să cade, pentru ca
într-o parte luându-ne cu Lupul, pentru cel de obște folos, oarece cuvinte să
facem".).”
Sentințele momentului:
a) „mult să îndrepteadză cu
învățătura tinerețile, dară și știința mult crește și să adaoge cu
bătrânețele.”
b) „voroava
glogozită, până mai pre urmă, sau de tot în deșert, sau în gâlceavă iese, iară
tăcerea cu răbdare sau în pace, sau în biruire să săvârșește.”
– Istoria
ieroglifică, Dimitrie Cantemir ( 26
octombrie 1674 - 21 august 1723)
>>>>>>>>>>>>>>>
Citate (din literatură, filosofie și istorie) care reflectă
idei asemănătoare cu cele pentru care Brehnacea s-a hotărât să vorbească
în Adunare despre: învățare, tânăr-bătrân,
vorba care nu ar trebui rostită, tăcerea cu răbdare.
1) „Învățarea este
un proces de descoperire, nu de acumulare.” – Socrates
2) „Învățarea este
singura constantă într-o lume plină de schimbări.” – Heraclit
3) „Învățăm nu
pentru moment, ci pentru eternitate.” – Seneca
4) „Învățarea fără
gândire este zadarnică. Gândirea fără învățare, periculoasă.”
– Confucius
5) „Învățătura este singura bogăție pe care nimeni nu ți-o poate fura.”
– Socrate
6) „Învățarea permanentă este cheia succesului continuu.”
– Lailah Gifty Akita
7) „Învățarea este
nu numai să acumulezi cunoștințe, ci să devii o persoană mai bună.”
– Confucius
8) „Adevărata
înțelepciune vine din înțelegerea că știm foarte puțin.” – Socrates
9) „O vorbă rea răneşte mai mult decât o sabie
ascuţită.” – proverb
10) „Cei nechibzuiţi la vorbă sunt ca
împunsăturile de sabie, pe când limba celor înţelepţi aduce tămăduire.” Solomon
11) „ Pentru tacere nu exista nici
pedeapsa, nici raspuns.” – Miguel Cervantes
12) „Este mai uşor să
nu scoţi nicio vorbă decât să vorbeşti mai mult decât se
cuvine.” – Thomas a Kempis
13) „O vorbă rea este o faptă rea şi
totdeauna sâmburele unei suferinţe. Ia seama. Nu te grăbi, viaţa-i destul de
lungă pentru dureri.” – Alexandru Vlahuţă
14) „La tinereţe domină
intuiţia, la bătrâneţe cugetarea; de aceea, la tinereţe omul este mai
mult poet, iar la bătrâneţe mai mult filosof.” – Arthur
Schopenhauer
15) „La tinereţe judeci, la bătrâneţe ierţi.” – Carmen Sylva
16) „Mândria celor tineri este legată de putere şi frumuseţe, mândria
celor bătrâni este legată de discreţie.” – Democritus
17) „Nu dispreţui vorba celor bătrâni, că şi ei au învăţat de la părinţii lor. Că de la ei vei învăţa
înţelepciunea şi îndemânarea de a da răspuns bun la nevoie.” – Ecclesiasticul 8.9
18) „Pomul tânăr se îndoaie, cel bătrân se frânge.” – Proverb
evreiesc
19) „Tânăr sau bătrân,
nu este niciodată prea târziu pentru a porni pe calea cea bună.” – Jim Rohn
20) „Gâlceava fără-ncăierare,
niciun haz nu are.” – Proverb
21) „Buzele drepte acoperă
gâlceava, iar cei ce grăiesc ocări sunt tare lipsiţi de minte.” –Solomon
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
Este nu doar posibil, ci extrem de fertil din punct de
vedere intelectual și literar să construim un eseu amplu, în stil
eseistic-literar, pornind de la fragmentul din Istoria ieroglifică al
lui Dimitrie Cantemir și articulându-l cu citatele alese. Textul brehnăcesc
devine un pretext savuros și profund pentru a reflecta asupra unor teme
esențiale: rolul vârstei în cunoaștere, discreția ca formă de
înțelepciune, puterea tăcerii, primejdia cuvântului pripit și
responsabilitatea cuvântului rostit în folosul obștesc.
Axa compozițională poate fi construită în jurul a trei
nuclee tematice:
Titlu posibil:
„Tăcerea cu minte și cuvântul cu răspundere. Brehnacea,
înțelepciunea și rostul Adunării”
I. Învățătura care crește cu vârsta
(în spiritul sentinței: „mult să îndrepteadză cu
învățătura tinerețile, dară și știința mult crește și să adaoge cu bătrânețele”)
Aici se poate reflecta asupra distincției între învățare
și înțelepciune, între cunoaștere acumulată și discernământul
dobândit prin experiență. Citatele din Confucius, Socrate, Heraclit și
Ecclesiasticul pot susține ideea că bătrânețea nu e o simplă decădere, ci o
culme a desăvârșirii lăuntrice, a gândului copt.
Interpretare culturală românească:
Se poate introduce imaginea bătrânului sfătos din basmele românești sau figura
bătrânului înțelept din literatura noastră (moș Nichifor Coțcariul, bătrânii
lui Sadoveanu, ori chiar blajinul tată din Baltagul). Brehnacea se
înscrie în această tradiție a celor care „nu vorbesc des, dar când o fac, e să
se risipească norii”.
II. Primejdia vorbirii și rostul tăcerii
(în spiritul sentinței: „voroava glogozită [...] în
gâlceavă iese, iară tăcerea cu răbdare [...] în biruire să săvârșește”)
Aici putem medita asupra vorbelor rostite în pripă, asupra
deșertăciunii retoricii zgomotoase și asupra tăcerii pline de înțeles, cum este
cea a Lupului. Citatele din Cervantes, Thomas a Kempis, Vlahuță, dar mai ales
Proverbele și Ecclesiasticul susțin această perspectivă.
Exemplu literar românesc:
Se poate evoca înțelepciunea tăcută a personajelor din Creangă sau discreția
contemplativă a personajelor lui Voiculescu – oameni care știu că uneori
cuvântul strică acolo unde tăcerea luminează.
III. Vorba rostită pentru binele obștesc
Brehnacea nu iese din tăcere ca să se afirme pe sine, ci ca
să slujească binele comun. Aici apare un ethos moral, o formă de
responsabilitate intelectuală: să vorbești doar când vorba ta poate zidi.
Aceasta e vorba cu socoteală, opusă „glogozelii”.
Reflecție etică și culturală:
Se poate integra imaginea intelectualului moral din cultura română – precum
Nicolae Steinhardt, care spunea că „a vorbi este uneori o formă de jertfă,
alteori una de trădare”. Și tot aici, figura dascălului adevărat, care nu
învață pentru glorie, ci pentru folosul celui tânăr, pentru „cel de obște
folos”.
Concluzie posibilă:
Brehnacea, deși o pasăre bătrână, este întruchiparea
cărturarului deplin: nu se grăbește să judece, dar nici nu rămâne mută când
tăcerea poate însemna abandon. Ea știe că nu vârsta dă puterea cuvântului, ci
sensul în care îl rostești. Tăcerea Lupului, deși prudentă, are nevoie de
oglinda unui cuvânt cumpănit – iar Brehnacea îl oferă. Astfel, Dimitrie
Cantemir pune în scenă, cu umor și finețe, un elogiu adus bătrâneții înțelepte,
tăcerii pline de sens și cuvântului care nu caută biruință asupra celorlalți, ci
împăcare întru adevăr.
>>>>>>>>>>>>>>>>>
Tăcerea cu minte și cuvântul cu răspundere. Brehnacea,
înțelepciunea și rostul Adunării
I. Învățătura care crește cu vârsta
În Istoria ieroglifică, Dimitrie Cantemir ne oferă o
imagine profundă a înțelepciunii care se acumulează odată cu vârsta. Brehnacea,
pasărea bătrână, este descrisă ca fiind „în multe științe și meșterșuguri...
deprinsă”, subliniind ideea că „mult să îndrepteadză cu învățătura tinerețile,
dară și știința mult crește și să adaoge cu bătrânețele”. Această perspectivă
rezonează cu gândirea lui Confucius, care afirma că „învățarea fără gândire
este zadarnică. Gândirea fără învățare, periculoasă”.
În cultura românească, bătrânii au fost mereu considerați
păstrători ai înțelepciunii. Personaje precum moș Nichifor Coțcariul sau
bătrânii din operele lui Sadoveanu sunt exemple ale acestei tradiții. Brehnacea
se înscrie în această linie, fiind o figură care, prin experiența sa, aduce
claritate și înțelegere în momente de confuzie.
II. Primejdia vorbirii și rostul tăcerii
Brehnacea observă tăcerea Lupului și o interpretează ca pe o
formă de înțelepciune: „În Lup nu numai tăcere inimoasă, ce și oarece simțire
adulmăcoasă ieste...”. Ea subliniază că „voroava glogozită... în gâlceavă iese,
iară tăcerea cu răbdare... în biruire să săvârșește”. Această idee este
susținută de proverbul: „O vorbă rea răneşte mai mult decât o sabie ascuţită”.
În literatura română, tăcerea este adesea asociată cu
înțelepciunea. Brehnacea recunoaște că uneori tăcerea este mai elocventă decât
cuvintele, iar vorbirea necugetată poate duce la conflicte inutile.
III. Vorba rostită pentru binele obștesc
Brehnacea nu vorbește pentru a se afirma, ci pentru a servi
binele comun. Ea propune: „Puțină răbdare să aveți să cade, pentru ca într-o
parte luându-ne cu Lupul, pentru cel de obște folos, oarece cuvinte să facem”.
Această atitudine reflectă responsabilitatea cuvântului rostit în folosul
comunității.
În cultura românească, figura dascălului care educă nu
pentru glorie, ci pentru binele elevilor, este emblematică. Brehnacea se
aliniază acestei imagini, folosindu-și înțelepciunea pentru a ghida și a aduce
claritate în Adunare.
În concluzie, Brehnacea reprezintă în Istoria ieroglifică
un model de înțelepciune matură, care știe când să tacă și când să vorbească.
Prin experiența și discernământul său, ea aduce echilibru și claritate într-o
lume dominată de zgomot și confuzie. Dimitrie Cantemir, prin acest personaj, ne
oferă o lecție despre valoarea tăcerii și responsabilitatea cuvântului, teme
care rămân relevante și astăzi.
>>>>>>>>>>>>>>>
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu