CALEIDOSCOP – Gânduri de ocazie
(încercări pentru volumul al treilea) – 1 iunie 2025
Cantemir
– alături de înțelpții lumii.
Câte cinci
reprezentanți pentru fiecare monarhie
*
„Din monarhiia dobitoacelor era cinci jigănii,
carile la acea adunare și mai de frunte și mai de cinste era, adecă: Pardosul,
Ursu, Lupul, Vulpea și Cămila (pentru carea mai pre urmă toată răscoala și
vrajba cea mare între doaă monarhii s-au scornit, căci mutând-o din Cămilă în
pasire și adăogându-i la urechile ciute coarne buorate, numele în Strutocamilă
îi mutară). Pre lângă acestea era și Ciacalul, însă acesta nu într-atâta
socoteală să ținea. Aceste cinci jigănii în locul a toată vâlfa și în chipul a
toată stema a alaltor cu patru picioare era, într-însele toată lauda în
chivernisale și toată nedejdea în nevoi și primejdii li să sprijeniia (că precum pre stâlpii mai groși și mai vârtoși
toată urdzala casii să sprijinește, așe în patru sau cinci, sau și mai mulți,
toată otcârmuirea publicăi să odihnește)- (S1). Iară pricina a alegerii
acestor cinci jigănii au fost că încă de pe vremea gâlcevii cu Vidra și cu
Bâtlanul, între dânșii atâta glogozală și amestecătură precum să scornește
vădzind, socotiră (că în gurile multe
puține sfaturi de ispravă sint, și în voroavele delungate greșală a nu să face
peste putință ieste)- (S2) și, pentru mai cu fără glogozală lucrurile să
scuture și mai pre lesne la un capăt să le scoață, dzisără: „Iată, noi din
toată monarhiia noastră ne aleasăm, deci trebuie și din monarhiia voastră,
alegeți pre cine viți socoti, pentru ca deosăbi de alaltă gloată trebele să ne
trăctuim, și orice mai de folos și mai cu cuviință am afla, în știința
împăraților și tuturor gloatelor să dăm și spre acel aședzământ inimile tuturor
a pleca să silim (căci voia gloatelor și
a noroadelor proaste ieste ca îmbletul calului neînvățat și desfrânat, carile,
din netocmită și preste simțire slobodzita răpegiune, de multe ori în râpi
adânci și de maluri înalte cu capul în gios dă)- (S1).” – Istoria ieroglifică, Dimitrie Cantemir ( 26 octombrie 1674 - 21 august 1723)
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
Pricina pentru care cele două „monarhii” au
hotărât să ființeze Adunarea a fost să analizeze dacă Struțocămila are
calitățile de a ocupa scaunul vredniciei în fruntea patrupedelor.
În fiecare împărăție, hotărârile mari erau
formulate în adunare mai mică, de taină, a unui Sfat ( pentru
fiecare parte format din câte cinci fruntași). Din partea dobitoacelor
cele cinci jigănii erau Pardosul, Ursu, Lupul,
Vulpea și Cămila (până când „mutând-o din Cămilă în
pasire și adăogându-i la urechile ciute coarne buorate, numele în Strutocamilă
îi mutară”);
locul gol lăsat de Struțocămila se încearcă a fi ocupat de către Ciacal. Sunt
invitați și cei din monarhia păsărilor să-și aleagă cinci reprezentanți.
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
Citate
(din literatură, filosofie și istorie) care analizează noțiuni compatibile cu fragmentul:
1) „Dacă am văzut mai departe, este stând pe umerii
giganților. Isaac Newton
2) „Forța echipei este
fiecare membru în parte. Forța fiecărui membru este echipa. Phil
Jackson
3) „Unitatea este forța … când există muncă în echipă și
colaborare, se pot realiza lucruri minunate. Mattie Stepanek
4) „Poţi stăvili un râu, dar niciodată nu poţi închide
gura lumii. - proverb
5) „Vorba lungă dovedeşte o gândire puţin
înţeleaptă.- Thales
6) „Orişice zdrobeşte individualitatea este despotism,
fie că susţine a aplica voia lui Dumnezeu sau hotărârile oamenilor. John Stuart
Mill
>>>>>>>>>>>>>>>>
Pe baza fragmentului
extras din Istoria ieroglifică, se poate construi un eseu amplu, în stil
eseistic-literar, cu valențe morale, culturale și literare, comparabile atât în
context românesc, cât și universal, urmărită fiind valoarea lui
Cantemir în postura de cunoscător a mersului lumii ( dublată de
aceea de filozof- poet)?
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
Posibilă structură a eseului:
I. Introducere – Despre arta alegoriei la Cantemir
- Istoria
ieroglifică nu este doar o fabulă politică, ci o alcătuire sofisticată
a unui moralist și filozof, în care se descifrează mecanismele lumii:
alegerea, dominația, deliberarea, trădarea și ambiția.
- Pretextul
alcătuirii unei adunări pentru deliberarea asupra vredniciei Struțocămilei
ascunde o reflecție acută asupra modului în care se iau deciziile în stat
și asupra degradării criteriilor de selecție.
II. Despre cei cinci: stâlpii puterii și ordinii
- Cele
cinci jigănii – Pardosul, Ursul, Lupul, Vulpea și Cămila – sunt metafore
pentru tipuri umane și modele de autoritate. Pardosul e simbolul forței
agile, Ursul al greutății tradiției, Lupul al setei de putere, Vulpea al
vicleniei politice, iar Cămila al echilibrului modest (care, fiind
transformată în Struțocamilă, devine monstru politic).
- Aluzia
la organizarea în sfat restrâns reflectă ideea aristocratică a deciziei
raționale, în opoziție cu glogozala gloatei – „că în gurile multe puține
sfaturi de ispravă sint”.
- Se
poate cita Newton („pe umerii giganților”) pentru a sublinia că
înțelepciunea unei societăți se sprijină pe autoritatea celor vrednici, nu
pe opinia maselor.
III. Despre glogozală și decadența dezbaterii colective
- „Vorba
lungă” și „gura lumii” sunt desființate de Cantemir în registru ironic. Se
evocă ideea unei înțelepciuni trunchiate de vorbărie și de opinia
nestatornică a gloatei.
- Se
poate compara cu reflecția lui Thales: „Vorba lungă dovedeşte o gândire
puţin înţeleaptă”, dar și cu proverbe românești precum „Vorba multă,
sărăcia omului”.
- Fragmentul
ilustrează clar anxietatea elitelor față de dominația opiniei publice –
pericolul ca Struțocămila, făptură contrafăcută, să ajungă la conducere.
IV. Struțocămila – simbolul minciunii consensuale
- Transformarea
Cămilei în Struțocămilă este o metaforă magistrală pentru fabricarea unor
lideri de compromis, hibrizi între pasivitate și agresivitate, între
grotesc și autoritate – simbol al politrucului versatil.
- Se
poate cita Mill („Orice zdrobeşte individualitatea este despotism...”)
pentru a arăta că monstruozitatea politică apare nu doar din tiranie, ci
și din consensul fără personalitate.
- Struțocămila
devine o imagine emblematică a liderului fals, acceptat prin manipulare și
teamă.
V. Sfatul celor înțelepți vs. libertatea poporului
neștiutor
- Cantemir
își exprimă neîncrederea față de voința gloatei: „voia gloatelor și a
noroadelor proaste ieste ca îmbletul calului neînvățat”.
- Aici
se poate introduce o reflecție culturală asupra raportului dintre elită și
masă – între conducere luminată și populism.
- Reflecția
lui Phil Jackson („Forța echipei este fiecare membru în parte…”) poate
contrabalansa viziunea cantemiriană: cât de mult poate funcționa un sfat
fără aportul real al diversității?
VI. Concluzie – Cantemir, între alegorie și realism
politic
- Istoria
ieroglifică nu este o simplă poveste despre dobitoace, ci o frescă a
realității umane.
- Cantemir
se dovedește, prin ironie și luciditate, nu doar un scriitor, ci un
filozof politic, care a înțeles pericolele dezbinării, ale vorbăriei
sterile și ale liderilor artificiali.
- Alegoria
sa rămâne relevantă: între glogozală și deliberare, între puterea reală și
forma fără fond, istoria se repetă, iar Struțocămila își schimbă doar
numele.
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
Cinci reprezentanți pentru fiecare monarhie. Alegerea
elitelor și rațiunea sfatului restrâns în viziunea lui Dimitrie Cantemir
În fascinanta alegorie politică și morală din Istoria
ieroglifică, Dimitrie Cantemir proiectează o lume populată de animale și
păsări, al cărei conflict central este generat de lupta pentru putere și de
încercarea stabilirii unei ordini drepte. Unul dintre cele mai relevante
episoade ale acestei construcții simbolice este acela al formării unei adunări
de taină, cu câte cinci reprezentanți pentru fiecare monarhie – dobitoacele și
păsările –, în scopul evaluării pretendentului la conducere: Struțocămila. În
spatele figurii acestei ființe hibride stă o critică subtilă a compromisurilor
politice, a deformărilor morale și a instabilității celor care caută cu orice
preț să se potrivească tuturor și nimănui.
Alegerea celor cinci jigănii reprezentative pentru monarhia
dobitoacelor – Pardosul, Ursul, Lupul, Vulpea și Cămila (înlocuită ulterior cu
Struțocămila) – poartă în sine ideea unei elite. Nu orice animal are vocația
sfatului sau a deciziei. Se cere forță, viclenie, experiență, prestanță sau
echilibru – însușiri întruchipate simbolic de aceste personaje. Cămila, de
pildă, ființă răbdătoare, cu pas domol și suferință adunată în cocoașă, este
transformată într-o caricatură politică – Struțocămila – printr-o hibridizare
forțată, care denunță absurditatea ajustărilor de formă fără substanță.
Alegerea și înlocuirea acesteia simbolizează criza autenticității și a vocației
conducătoare.
Cantemir denunță cu luciditate pericolul adunărilor largi,
dezordonate, în care vocile multe nu nasc adevăr, ci confuzie: „că în gurile
multe puține sfaturi de ispravă sint”. Așadar, autorul pledează pentru selecția
unui grup restrâns, dar competent, în care deliberarea să nu fie glogozală
(zgomot fără conținut), ci cumpănire. Într-un spirit aproape proto-modern, el
înțelege că forța unei comunități nu stă în agitația majorității, ci în
clarviziunea unor minți luminate, așezate în echilibru, capabile să gândească
dincolo de valul emoției de moment.
Acest principiu este congruent cu gândirea unor spirite
ulterioare, precum John Stuart Mill, care afirmă că „Orice zdrobește
individualitatea este despotism”, sau cu observația lui Thales, conform căreia
„vorba lungă dovedește o gândire puțin înțeleaptă”. Cantemir înțelege, la fel
ca Newton în celebra sa metaforă, că „a vedea mai departe” presupune o înălțare
pe „umerii giganților”, adică pe experiența acumulată a celor care pot vedea
clar mersul lumii.
Formarea unui sfat restrâns în ambele monarhii reflectă o
formă incipientă de dialog și colaborare între puteri opuse, întru stabilirea
unei soluții durabile. Deși provenite din lumi diferite – pământul și văzduhul
–, cele două monarhii încearcă o formă de înțelepciune colectivă. Reflecțiile
lui Phil Jackson sau Mattie Stepanek despre puterea echipei pot fi aplicate
mutatis mutandis acestei viziuni cantemiriene: forța unei guvernări echilibrate
stă în armonia dintre membri diverși, dar uniți în scopul binelui comun.
Alegoria celor cinci reprezentanți este, prin urmare, un
model al selecției meritocratice într-o societate ideală, unde conducerea nu
este apanajul mulțimii vocale sau al improvizației, ci al discernământului.
Modelul de guvernare pe care Cantemir îl propune – chiar sub haina fabulei –
este unul care respinge orbirea democratică a majorității și exaltă rațiunea
elitelor luminate. În felul acesta, Istoria ieroglifică se dovedește nu
doar o satiră politică, ci și o reflecție profundă asupra ordinii,
responsabilității și judecății morale.
Într-un timp în care „voia gloatelor […] este ca îmbletul
calului neînvățat și desfrânat”, Cantemir ne invită la cumpătare și selecție:
nu toate vocile sunt egale, iar binele comun se construiește pe temelii solide,
cu ajutorul celor capabili să gândească și să prevadă. Alegerea celor cinci
reprezentanți pentru fiecare monarhie devine, astfel, nu doar un episod
narativ, ci o lecție de guvernare și o avertizare etică transmisă peste
veacuri.
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
Comparația cu Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea
este extrem de fertilă și poate aduce o perspectivă suplimentară asupra
funcției sfatului restrâns în gândirea lui Cantemir. În ambele opere, dar cu
forme și funcții diferite, apare ideea selecției unor voci competente,
înzestrate cu judecată, capabile să clarifice confuzia sau conflictul.
Această încredere în vocile alese, în rațiunea clară și
dreaptă a unui sfat restrâns, este prezentă și în Divanul sau gâlceava
înțeleptului cu lumea, unde dialogul dintre Înțelept și Lume se desfășoară
sub supravegherea unui Judecător imparțial. Aici, Cantemir pune în scenă nu o
adunare haotică, ci o triadă simbolică în care rațiunea, interesul lumesc și
judecata morală se întâlnesc într-un spațiu al deliberării. Judecătorul nu este
mulțimea, ci un martor cu autoritate, menit să discearnă. La fel ca în Istoria
ieroglifică, adevărul nu se naște din tumultul vocilor, ci din confruntarea
clară între principii, mediată de o conștiință înaltă. În ambele texte, sfatul
este reprezentarea unei selecții – nu toți sunt chemați să judece, ci doar cei
înzestrați cu vedere limpede și rost cumpănit. Astfel, ideea sfatului restrâns
și a elitei deliberative devine una dintre constantele gândirii cantemiriene:
între fabula animalieră și disputatio morală, Cantemir caută același lucru – o
guvernare luminată, clădită pe judecată și vrednicie.
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
Concluzie finală:
Prin urmare, alegerea celor cinci reprezentanți nu este un
simplu artificiu narativ, ci expresia unei concepții profunde despre
legitimitatea puterii. Pentru Cantemir, buna cârmuire nu se naște din număr, ci
din merit; nu din voința pasională a gloatei, ci din clarviziunea câtorva
aleși. Adevărata conducere este artă și slujire în același timp – o datorie
asumată de cei vrednici, nu o posesie revendicată de cei mulți. Tocmai de
aceea, reflecțiile sale rămân actuale: într-o lume care confundă adesea zgomotul
cu adevărul și majoritatea cu dreptatea, Cantemir ne învață să căutăm tăria
sfatului bun în înțelepciunea tăcută a celor puțini.
>>>>>>>>>>>>>>>>
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu