Scrisoare de iarnă
„ Puiul mamei,
“
Esenin
Frate-al meu afară ninge foarte
ai mai fost cumva pe la părinţi
trenurile toate duc în noapte
scrie-le şi dacă poţi să-i minţi
că ne vom întoarce iar la ţară
şi că nu ne place la oraş
doar minciuna-i marfa cea uşoară
la sfârşit de secol buclucaş
spune-le că ne vom face case
lângă casa părintească chiar
o să punem leagăn de mătase
sub un nuc sau sub un alt umbrar
vom pleca la coasă fără grabă
că ne-ar fi concediul foarte scurt
în ogradă să ieşim la treabă
numai să ne treacă de urât
frate-al meu părinţii ne crescură
cum a fost mai bine pe pământ
între noi n-a fost nicicând vreo ură
dar nădejdile atârnă-acum în vânt
satu-n care înjghebarăm vise
se topeşte-ncet intră-n pământ
drumurile toate sunt închise
poate mai găsim vreun legământ
eu aş vrea să mai respir pădurea
şi nu aer suprapoluat
în oraş a tot lucrat securea
şi ozon nu-i nici de cumpărat
aş mai vrea să dorm la noi acasă
când în sobă jarul viscoleşte
să citesc o carte unsuroasă
în chirilică scuipând în deşte
să pornim stupina-n primăvară
să ne facem un solar din geam
să jucăm un şah mai înspre seară
şi să facem ţuică la cazan
să aducem lemne de pe coastă
bucuroşi că am făcut ceva
fără ca salariul să descrească
fără să ne coste o para
prelungi-vom pivniţa fireşte
un motiv spre a ne bucura
preţul la ciment – vezi de mai creşte
eu o să mai cumpăr o cazma
oile-n ogradă-s cam puţine
nici găini nu sunt ca în trecut
vom purta de grijă la albine
nici un stup nu trebuie pierdut
ce-au făcut părinţii să rămână
că aşa e legea de demult
ne-om vedea mai des decât la lună
nici nu ştiu pe cine să ascult
deci trimite-le urgent scrisoare
să ne strângem toţi de sărbători
viaţa omului e ca o floare
totuşi nu suntem nemuritori
frate-al meu afară ninge foarte
trenurile iar s-au rătăcit
tu eşti mai aproape - eu departe
scrie cu peniţa de argint
spune-le că n-am uitat că-i dură
viaţa pe la ţară prin nămeţi
pune Doamne doar un pic măsură
bucurie-n viaţă la băieţi
şi învaţă fetele să ştie
că pe lume e să ai un rost
şi-n tot ceasul bine să le fie
binecuvântarea adăpost
scrie foarte mult şi de la tine
tot ce ai în inimă mai bun
când omătul curge pe câmpie
când numai poştaşul are drum
când la munte lupii se îngână
cu ecoul prin păduri buimac
să le scrii cu litere de mână
la tristeţea lor să fie leac
întrebările nu tac să mă îndemne
să le scriu nici eu n-o să amân
vor mai fi în stivă multe lemne
oare se mai vede-n claie fân
până-atunci să auzim de bine
iartă-mi slăbiciunea mea de fire
ne fereşte Doamne de suspine
de-ntuneric peste fericire
dar să ştii eu nu am nici o vină
că afară ninge şi-i prăpăd
Doamne dă-mi o rază de lumină
trebuie părinţii să-mi mai văd .
3 decembrie 1986
de Grigore Rotaru Delacamboru
