272.

Scrisoare de iarnă

„ Puiul mamei,
Daca ti-i dor de-acasa
Atunci te rog pofteste
De sarbatori la noi.“

Esenin

Frate-al meu afară ninge foarte

ai mai fost cumva pe la părinţi

trenurile toate duc în noapte

scrie-le şi dacă poţi să-i minţi

că ne vom întoarce iar la ţară

şi că nu ne place la oraş

doar minciuna-i marfa cea uşoară

la sfârşit de secol buclucaş

spune-le că ne vom face case

lângă casa părintească chiar

o să punem leagăn de mătase

sub un nuc sau sub un alt umbrar

vom pleca la coasă fără grabă

că ne-ar fi concediul foarte scurt

în ogradă să ieşim la treabă

numai să ne treacă de urât

frate-al meu părinţii ne crescură

cum a fost mai bine pe pământ

între noi n-a fost nicicând vreo ură

dar nădejdile atârnă-acum în vânt

satu-n care înjghebarăm vise

se topeşte-ncet intră-n pământ

drumurile toate sunt închise

poate mai găsim vreun legământ

eu aş vrea să mai respir pădurea

şi nu aer suprapoluat

în oraş a tot lucrat securea

şi ozon nu-i nici de cumpărat

aş mai vrea să dorm la noi acasă

când în sobă jarul viscoleşte

să citesc o carte unsuroasă

în chirilică scuipând în deşte

să pornim stupina-n primăvară

să ne facem un solar din geam

să jucăm un şah mai înspre seară

şi să facem ţuică la cazan

să aducem lemne de pe coastă

bucuroşi că am făcut ceva

fără ca salariul să descrească

fără să ne coste o para

prelungi-vom pivniţa fireşte

un motiv spre a ne bucura

preţul la ciment – vezi de mai creşte

eu o să mai cumpăr o cazma

oile-n ogradă-s cam puţine

nici găini nu sunt ca în trecut

vom purta de grijă la albine

nici un stup nu trebuie pierdut

ce-au făcut părinţii să rămână

că aşa e legea de demult

ne-om vedea mai des decât la lună

nici nu ştiu pe cine să ascult

deci trimite-le urgent scrisoare

să ne strângem toţi de sărbători

viaţa omului e ca o floare

totuşi nu suntem nemuritori

frate-al meu afară ninge foarte

trenurile iar s-au rătăcit

tu eşti mai aproape - eu departe

scrie cu peniţa de argint

spune-le că n-am uitat că-i dură

viaţa pe la ţară prin nămeţi

pune Doamne doar un pic măsură

bucurie-n viaţă la băieţi

şi învaţă fetele să ştie

că pe lume e să ai un rost

şi-n tot ceasul bine să le fie

binecuvântarea adăpost

scrie foarte mult şi de la tine

tot ce ai în inimă mai bun

când omătul curge pe câmpie

când numai poştaşul are drum

când la munte lupii se îngână

cu ecoul prin păduri buimac

să le scrii cu litere de mână

la tristeţea lor să fie leac

întrebările nu tac să mă îndemne

să le scriu nici eu n-o să amân

vor mai fi în stivă multe lemne

oare se mai vede-n claie fân

până-atunci să auzim de bine

iartă-mi slăbiciunea mea de fire

ne fereşte Doamne de suspine

de-ntuneric peste fericire

dar să ştii eu nu am nici o vină

că afară ninge şi-i prăpăd

Doamne dă-mi o rază de lumină

trebuie părinţii să-mi mai văd.

3 decembrie 1986

de Grigore Rotaru Delacamboru