308. Cel ce îşi caută sufletul
De din deal de rătăcire
în vârtejul nisipului
nopţile devin foi elegante
mai subţiri decât razele
totuşi rigide apoi decolorate
puse în teanc nu trec unele prin altele
ar fi întuneric mare
mergi şi nu mai lua în seamă
podul de aramă
ape învolburate şi grele
vor şterge urmele prinse unele-n altele
vezi-ţi de drum acesta e înţelesul
cum trece sunetul prin munte prin inima lui
aşa vei străbate viitorul sau
vei trece prin ceaţa albastră
moment de odihnă
suspendat în afară de loc în afară de timp
privirea întoarsă spre abisul din tine
gândurile rămase în afară
iei în seamă şi amănuntul infim şi piramida
calm calculat rece zeul călătoreşte
în D4 o baie de abur albastru.
22 aprilie 1980
de Rotaru Grigore Delacamboru
"...suspendat in afara de loc in afara de timp..."
RăspundețiȘtergerehm...
Si acum cred ca asa ar trebui sa fim in acea miliardime de secunda cand privim in interior cat durata acelui fulger iti esti propriul zeu ...dupa aceea totul ar trebui sa intre in normal.
RăspundețiȘtergereIn acele momente aveam 29 de ani !
Fericiti cei ce pot face vizite !