Regret fără sfârşit
Satu-n care te-ai născut copile
se topeşte-ncet intră-n pământ
moara aşteaptă semnul
să macine gândacii roşii
numai pădurea de mesteceni
este puţin mai albă
şi ninge peste bătrânii obosiţi
ce s-au luptat cu atâtea blesteme
atunci ieşind biruitori
acum fără să poată a învinge
răscolitorul bocet al crucilor răsturnate
la răspântia cu vulturi şi crini.
14 aprilie 1989
de Grigore Rotaru Delacamboru
draga domnule rotaru...am rapit si aceasta poezie si o citesc tatalui meu la mormant...va multumesc din inima pentru tot ce scrieti si rascoliti in inimi...se pare ca perceptia dumneavoastra ajunge pana la divin...ma inclin cu drag si cel mai mere respect
RăspundețiȘtergerePentru cei care au plecat trebuie sa ne rugam: fie-le sufletul in lumina !
RăspundețiȘtergere