Lupul execută al doilea atac + O nouă hotărâre– anexa nr 11

 

CALEIDOSCOP –Lupul execută al doilea atac + O nouă hotărâre–  anexa nr 11 din 16 aprilie 2025 

 

Cantemir – alături de învățații lumii

*

 „Lupul... iarăși spre dulău să înturnă, ca norocul monomahiii să ispitească. Dulăul, îndată ce venirea Lupului simți (căci grijlivul pururea treaz și deșteptat ieste), iarăși cu buciunele, dobele și trâmbițile cele mai denainte încă la gardul cel dinafară în timpinare îi ieși.” Lupul se luptă vitejește, dar, la un anumit miment simte că  „norocul biruinții în cumpăna îndoinții sta ... la puterea meșterșugească alergă ... ce să făcea că așeși de tot ieste biruit și caută altă soție (un prieten de-o sămânță cu el)” . Strategie modernă.

Sentința: „adese s-au vădzut mai cu norocire izbândele a vini, când cu supuneri și cu dosiri asupra nepriietinului să purcede, decât când cu dobe și cu surle alaiurile șicuind, pentru biruință în mare numărul oștilor sale cineva să încrede” – Istoria ieroglifică, Dimitrie Cantemir (26 octombrie 1674 – 21 august 1723).

 

..........................

 

Zece citate din literatură și filosofie care reflectă idei asemănătoare cu această nouă sentință (hotărârea Lupului de a se preface că este învins):

 

Cantemir surprinde aici o subtilă lecție de strategie morală și politică, una care va fi reluată de numeroși filosofi, strategi și scriitori de-a lungul vremii. Iată zece citate (din literatură, filosofie și istorie) care reflectă idei asemănătoare cu sentința cantemiriană despre viclenia salvatoare, strategia disimulării și despre cum uneori, retragerea sau prefăcătoria înfrângerii pot aduce o izbândă mai sigură:

 

📜 Zece citate în același spirit:

1) Sun Tzu – Arta războiului:
„Suprema artă a războiului este să-ți învingi dușmanul fără luptă.”

2) La Rochefoucauld – Maxime:
„Viclenia este adesea superioară forței.”

3) Baltasar Gracián – Arta prudenței:
„Nu e înțelept cel care întotdeauna învinge, ci cel care știe când să piardă pentru a câștiga mai târziu.”

4) Plutarh – Vieți paralele, despre Temistocle:
„Adeseori cel slab, prefăcându-se învins, a scăpat cu viață și a întors sorții în favoarea sa.”

5) Tacit – Anale:
„Cel înțelept știe că e uneori mai bine să cedezi decât să înfrunți furtuna.”

6) Machiavelli – Principele:
„Cine vrea să se păstreze la putere trebuie să știe să se prefacă slab atunci când este puternic și puternic atunci când este slab.”

7) William Shakespeare – Regele Lear:
„Cel care tace și pleacă capul nu e întotdeauna înfrânt.”

8) Friedrich Nietzsche – Dincolo de bine și de rău:
„Victoria adevărată o obține cel care știe să se retragă atunci când ceilalți cred că a pierdut.”

9) Titu Maiorescu – Critice:
„Nu întotdeauna izbânda vine pe calea cea dreaptă și zgomotoasă; adeseori ea se strecoară tăcută prin dosurile nepăzite.”

10) Mihail Sadoveanu – Șoimii:
„Cel mai aspru biruință e aceea pe care o cucerești cu răbdare și tăcere.”

 

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

Literatura română are numeroase momente în care strategia disimulării, a răbdării viclene sau a retragerii înțelepte este elogiată, chiar dacă nu întotdeauna pe față. Am selectat zece citate din literatura română clasică și modernă care reflectă, în feluri diferite, ideea Cantemirului despre „supuneri și dosiri” ca mijloc de izbândă:

 

11) Ion Neculce – O samă de cuvinte:
„Cine nu se pleacă la vreme, nu-i va fi bine la urmă.”

12) Miron Costin – Letopisețul Țării Moldovei:
„A plăcea vrăjmașului cu fața, iar cu gândul a-l birui, nu-i înfruntare, ci înțelepciune.”

13) Dimitrie Cantemir – Descrierea Moldovei:
„Cel cu minte nu totdeauna să înfrunte vântul, ci să știe a-l ocoli când se pornește.”

14) Mihai Eminescu – Scrisoarea III:
„Ce e val, ca valul trece, nu-i stăpân cine-a învins, ci acela ce îndură.”

15) Mihail Sadoveanu – Frații Jderi:
„Nu-i pricepere mare a te bate la vremea aprinsă, ci a ști când să lași apele să se limpezească.”

16) Tudor Arghezi – Tablete de cronicar:
„Să știi să pierzi la suprafață, ca să nu pierzi la adânc.”

17) Lucian Blaga – Pe culmi:
„Nu-i mai mare biruință decât aceea de a te face mic când valurile se înalță, și de a sta înalt când ele se retrag.”

18) Barbu Ștefănescu Delavrancea – Apus de soare:
„Cel viteaz nu e numai cu paloșul, ci și cu mintea, cu vorba tăinuită și cu răbdarea.”

19) Radu Gyr – Balade:
„Să știi să pieri pe jumătate, ca să scapi ce-i întreg.”

20) George Călinescu – Enigma Otiliei:
„Când nu poți da piept cu stihiile, mai bine e să le lași să se spargă de la sine.”

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

 

Filosofia antică este plină de reflecții despre viclenie strategică, despre înțelepciunea de a ceda aparent pentru a izbândi în cele din urmă și despre arta de a te retrage sau de a disimula în fața forței brute. Iată zece citate din filosofia antică, în același spirit cu sentința lui Cantemir:

21) Sun Tzu – Arta războiului (sec. V î.Hr.):
„Arată-te slab când ești puternic și puternic când ești slab.”

22) Platon – Republica:
„Înțeleptul nu se luptă cu valurile, ci așteaptă să treacă furtuna.”

23) Aristotel – Etica nicomahică:
„Prudența este virtutea care te învață nu numai ce e drept, ci și când să taci, când să cedezi și când să lovești.”

24) Tacit – Anale:
„Cel ce știe când să se plece nu e învins, ci înțelept.”

25) Herodot – Istorii:
„Cei mai înțelepți dintre oameni au scăpat de primejdii prin tăcere și prefăcătorie.”

26) Socrate (redat de Platon în Apărarea lui Socrate):
„Cel ce știe să se prefacă neștiutor scapă adesea de osândă.”

27) Seneca – Despre viața fericită:
„A nu înfrunta furtuna e tot o virtute, când urmările sunt pieirea.”

28) Cicero – Despre datorie:
„Uneori este mai drept să lași să creadă dușmanul că ai pierdut, decât să te arunci într-o luptă în care nu vei putea câștiga.”

29) Epictet – Manualul (Enchiridion):
„Nu poți controla furtuna, dar poți controla cum o înfrunți. Uneori, cel mai bine e să te dai la o parte.”

30) Demostene – Filipicele:
„Timpul și prudența fac mai mult decât sabia și gura slobodă.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

 

Filosofia antică este un izvor bogat de reflecții asupra strategiei, prudenței și disimulării. Ideea exprimată de Cantemir — că adeseori izbânda vine mai sigur prin aparentă supunere decât prin înfruntare deschisă — este una frecvent întâlnită la gânditorii greci și romani, care vedeau în înțelepciune și măsură o formă superioară de putere.

31) Socrate (după Platon, Apărarea lui Socrate):
„Cel ce pare slab, dar nu este, are o putere pe care cel puternic nu o va înțelege niciodată.”

32) Platon – Republica:
„Cel drept nu luptă cu sabia, ci cu sufletul. Uneori se retrage, pentru a întemeia ceva mai durabil.”

33) Aristotel – Etica nicomahică:
„Înțelepciunea nu se arată în biruință, ci în alegerea momentului prielnic.”

34) Epictet – Manualul:
„Nu înfrunta pe cel puternic în mânia sa. Retrage-te cu demnitate, căci uneori și vulturii bat în retragere.”

35) Seneca – Despre viața fericită:
„Înțeleptul nu se teme să pară învins, dacă prin aceasta păstrează binele suprem – libertatea lăuntrică.”

36) Cicero – Despre datoriile morale:
„Uneori prudența cere să cedezi în aparență, pentru a păstra ceea ce este esențial.”

37) Lao Zi (filosofie chineză antică, dar în același spirit) – Dao De Jing:
„Apa biruie piatra nu prin forță, ci prin răbdare și ocolire.”

38) Sun Tzu (înțelept chinez, dar frecvent asociat culturii antice strategice) – Arta războiului:
„Arată-te slab când ești puternic și puternic când ești slab. Aceasta e cheia înșelării vrăjmașului.”

39) Heraclit din Efes:
„Timpul este un copil care se joacă. Înțeleptul e cel ce știe când să nu joace.”

40) Marcus Aurelius – Gânduri către sine însuși:
„Biruința cea mai mare e aceea care nu se vede, dar te păstrează întreg înăuntrul tău.”

<>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

Filosofia medievală, cu rădăcini în gândirea antică dar traversată de spiritul teologic al Evului Mediu, este bogată în reflecții despre prudență, disimulare, modestie strategică și biruința prin smerenie sau retragere aparentă. Deși limbajul medieval e uneori solemn ori aluziv, ideea pe care o formulează Cantemir o regăsim surprinzător de des.

41) Boethius – Consolarea filosofiei:
„Adevărata tărie nu este a celui ce înfruntă cu glas tare, ci a celui ce tace cu înțelepciune în fața vremii potrivnice.”

42) Toma d’Aquino – Summa Theologiae:
„Prudența înseamnă să știi când să faci un pas înapoi, pentru ca sufletul tău să nu se piardă în zadar în viforul ispitelor.”

43) Hildegard von Bingen – Scivias:
„Cel care se pleacă nu este mic, ci cel care nu înțelege că furtuna trece.”

44) Isidor de Sevilla – Etymologiae:
„Chibzuința se arată în a tăcea atunci când ceilalți strigă și a vorbi când ceilalți tac.”

45) Dante Alighieri – Infernul, Cântul XXIV:
„Mai bine-i uneori să te prefaci că pieri, decât să pieri cu adevărat în luptă nedreaptă.”

46) Gottfried von Strassburg – Tristan și Isolda:
„Înțeleptul lasă să pară că înfrângerea îl cuprinde, pentru ca izbânda să-l ridice nevăzut.”

47) Anselm de Canterbury – Proslogion:
„Cel ce se smerește întru aparență dobândește tărie întru suflet.”

48) Bernard de Clairvaux – Despre dragostea lui Dumnezeu:
„Nu e rușine în a te pleca vremii; rușine e să te frângi din trufie.”

49) Petrus Abaelardus – Sic et Non:
„Adesea, adevărul se păstrează mai bine în tăcerea înțeleaptă decât în glasul aspru al înfruntării.”

50) Guillaume de Lorris și Jean de Meun – Romanul trandafirului:
„Biruința celui isteț e să-și arate chipul învins, iar cu mintea să-și întindă mrejele.”

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

 

Literatura cavalerească medievală nu înseamnă doar aventuri și fapte de arme, ci adesea ascunde reflecții filosofice despre destin, onoare, înțelepciune și arta disimulării, a așteptării potrivite. Multe dintre aceste opere elogiază prudența celui care știe să piardă o bătălie ca să câștige războiul. Iată o selecție de zece citate din literatura cavalerească medievală cu substrat filosofic în spiritul ideii exprimate de Cantemir:

 

51) Chrétien de Troyes – Perceval ou le Conte du Graal:
„Cel mai puternic cavaler este acela care știe când să-și coboare coiful și să treacă nevăzut printre năpaste.”

52) Wolfram von Eschenbach – Parzival:
„Nu sabia ascuțită înfrânge lumea, ci cel care știe când să o țină în teacă.”

53) Thomas Malory – Le Morte d’Arthur:
„Se cade a nu înfrunta vântul cu pieptul gol, ci a-l lăsa să se stingă, ca biruința să nu coste sufletul.”

54) Geoffrey of Monmouth – Historia Regum Britanniae:
„Înțelept e regele care pare a fi biruit, dar păstrează în taină căile izbânzii.”

55) Jean Bodel – Chanson des Saisnes:
„Cavalerul ce-și îngăduie a fi smerit câștigă acolo unde trufia e pierzătoare.”

56) Hartmann von Aue – Iwein:
„Fapta cea mai mare nu e lovitura de sabie, ci clipa în care cavalerul știe să-și ascundă gândul.”

57) Robert de Boron – Joseph d’Arimathie:
„Se cuvine uneori să pleci capul în fața întunericului, ca să nu pierzi lumina.”

58) Anonymous – La Chanson de Roland:
„Roland, de-ar fi suflat din corn, ar fi trăit; însă înțelept e cavalerul ce învață din greșeala altuia.”

59) Beroul – Tristan:
„Cel ce știe a pierde cu fața senină și a păstra în suflet focul neatins va vedea într-o zi schimbarea sorții.”

60) Chrétien de Troyes – Lancelot ou le Chevalier de la Charrette:
„Nu toți cei ce se luptă în văzul lumii câștigă. Biruința adevărată e uneori cea care nu se arată.”

---

Aceste citate surprind bine valorile cavalerești însoțite de substrat filosofic: măsura, prudența, modestia strategică, puterea ascunsă sub vălul aparent al înfrângerii — idei înrădăcinate în cultura medievală de sorginte creștină și în tradiția onoarei nobile.

>>>>>>>>>>>>>> 

Câteva din Cervantes

În Don Quijote de la Mancha, Miguel de Cervantes jonglează magistral cu ideea înțelepciunii care se ascunde sub aparența înfrângerii sau a nebuniei. Deși romanul e scris în zorii modernității (1605–1615), el păstrează în filigran moștenirea literaturii cavalerești medievale, ironizând-o și meditând asupra ei în același timp. Și acolo găsim acea filosofie a supunerii în aparență pentru a câștiga tainic sau pe termen lung — exact în spiritul sentinței cantemiriene.

Iată câteva citate relevante:

 

📜 Câteva citate din Don Quijote de la Mancha (Miguel de Cervantes):

61) „Cine fuge din luptă nu e învins, ci înțelept, căci mai poate lupta altădată.”
(Parafrazare din gândirea populară iberică pe care Cervantes o pune în gura personajelor sale.)

62) „Nu tot cel ce cade este biruit, nici tot cel ce stă în picioare e învingător.”
(Don Quijote, în dialog cu Sancho Panza, despre demnitatea aparent învinsului.)

63) „Mai mult prețuiește o retragere chibzuită decât o victorie cu nebunie.”

64) „Prudența este pavăza viteazului.”
(Într-un dialog despre cavalerii cei mari care știu când să-și ferească viața.)

65) „Nu e rușine în a părea slab, ci în a fi cu adevărat slab în suflet.”

66) „Vitejia fără minte se prăbușește în propria ei trufie.”

67) „Cei ce râd de pierderea mea nu știu că și eu râd de ei, pentru că biruința se măsoară la sfârșitul drumului.”

68) „Nebunia bine jucată câștigă adesea ceea ce mintea limpede nu poate.”
(Despre cum Don Quijote își înfrânge adversarii nu prin forță, ci prin tenacitate și învăluire.)

69) „Să te prefaci înfrânt când de fapt îți aștepți ceasul, iată înțelepciunea pe care n-o predă nicio carte de cavaleri.”

70) „Cel ce știe a pierde cu zâmbetul pe buze e mai nobil decât cel ce câștigă cu răutate.”

---

Cervantes, în ciuda ironiei lui constante, păstrează în această operă acea lecție medievală a prudenței mascate în nebunie, a retragerii strategice și a valorii celui care nu caută izbânda de moment, ci o izbândă morală sau eternă.

Selecția unor pasaje concrete, cu trimitere la capitolele din Don Quijote, unde apar astfel de reflecții unde Cervantes atinge tocmai ideea biruinței prin retragere, a înfrângerii aparente, a disimulării strategice — în aceeași linie cu sentința lui Cantemir.

 

71)  Partea I, Capitolul VIII – Lupta cu morile de vânt

„Norocul conduce bătăliile, nu puterea brațului.”
Don Quijote e doborât de mori, dar în loc să-și recunoască înfrângerea, atribuie căderea vrăjilor dușmane, amânând izbânda. Reflecție asupra înțeleptului care nu se lasă descurajat de o înfrângere aparentă.

 

72)  Partea I, Capitolul XVIII – Înfruntarea cu o ceată de păstori

„Cel ce se știe pe sine nu poate fi biruit.”
După ce este bătut de păstori, Don Quijote îi spune lui Sancho că demnitatea stă în conștiința proprie, nu în victoria de moment — o lecție a biruinței interioare.

---

73) Partea I, Capitolul XXV – Alegerea nebuniei simulate în munți

„Nu-i mică iscusința de a te preface nebun când lumea nu pricepe înțelepciunea ta.”
Don Quijote alege să se retragă în munți, să joace rolul nebunului în chip de cavaler părăsit, pentru a-și păstra demnitatea și a-și pregăti revenirea.

---

74) Partea II, Capitolul X – Când acceptă umilințe pentru a-și urma scopul

„Cel ce știe a se supune când trebuie, acela e cu adevărat stăpân.”
Don Quijote învață că uneori e mai înțelept să taci sau să te pleci, păstrându-ți scopul intact.

---

75) Partea II, Capitolul XXXII – Despre victoriile nevăzute

„Sunt biruințe care nu se cântă, dar luminează în taina sufletului mai tare decât cele însoțite de fanfară.”
Reflecție asupra faptului că victoriile tăcute, prin răbdare și înțelepciune, valorează mai mult decât izbânzile zgomotoase.

---

76) Partea II, Capitolul LXXIV – Finalul: acceptarea morții și renunțarea la himere

„Cel ce moare cu pace în suflet a biruit tot ce a putut lumea să-i facă.”
Don Quijote își recunoaște iluziile, dar moare senin, convins că demnitatea sa nu a fost în zadar, chiar dacă biruința nu a fost una lumească.

 

📌 Concluzie:

Cervantes își face personajul să joace magistral rolul învinsului aparent, al nebunului înțelept, al celui ce înfruntă norocul nefavorabil cu seninătate, cultivând biruința morală, a sufletului, a demnității interioare. Exact în linia ideii lui Cantemir: „adese s-au vădzut mai cu norocire izbândele a vini, când cu supuneri și cu dosiri asupra nepriietinului să purcede...”

 

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>