marți, 29 decembrie 2009
luni, 28 decembrie 2009
marți, 15 decembrie 2009
257. Peste vârf
Medy – hai sa luăm aminte
să facem deosebirea
dintre flacără şi dinte
ce e visul ce-i privirea
de mă uit la tine-n dungă
vremea nu o să ne-ajungă
de-aia zic să te cobori
( văzduhu-i pentru cocori )
să mă uit de multe ori
până văzu-mi s-o topi
în celule alburi
pe la gât înspre ureche
că eu zac de-o boală veche
vor celulele să ningă
ochiul meu să te atingă
cu o rază ce visează
o clipită de ispită
să privesc să mă topesc
de-un suspin să mă anin
tot zâmbind mai amintind
cu multă dulceaţă zic
te coboară mă ridic
apoi să zburăm un pic
prin apa fuiorului
peste Vârful Dorului.
1986
de Grigore Rotaru Delacamboru .
luni, 14 decembrie 2009
sâmbătă, 12 decembrie 2009
249. Scrisoare fără drept de apel
Medy îmi ziceai că armata nu-i joacă:
are de toate şi bune şi rele
< numai bune > zice domnu’ maior
chiar acum a ţipat < comanda la mine >
de s-au cutremurat geamurile-n oraş
însă colegii mei s-au bucurat desigur
au început să-şi scoată căpşorul
femeile blonde femeile brune toate femeile
( ziceau ei – eu nu prea eram atent
că analizam în poziţia de drepţi ultima ta scrisoare)
< trebuie să vă spun un secret >
a zis domnu’ maior îndoind genunchiul un pic
semn sigur că o să fie simpatic
şi a expus uriaşul plan al zilei de mâine
un fel de ceva unicat pe plan mondial
cu obiective,personal, utilaje,regulamente,
neatârnare, curaj, igiena obligatorie şi altele
pe care – trebuie să mă crezi – nu le pot descrie –
gândul meu aluneca voios ( aş zice
un fel de împletitură între realitate şi imaginaţie )
către ultima ta scrisoare
din când în când ziceam < am înţeles ! >
şi trăgeam cu ochiul la vecinii de linie
care ( slavă Domnului ! – este greu să fii unic !)
aveau întipărită pe chip nedumerirea
produsă de chinul interior - o bătălie crâncenă
între imboldul subtil şi indescriptibil
şi ceea ce – mecanic – rosteau buzele
în sfârşit ne-am trezit cu toţii
când am rostit < să trăiţi domnu’ maior >
alt semn sigur că acest război special a încetat
şi putem consuma liniştiţi pauza de prânz
dar nimeni nu ar fi în stare să doarmă
( posibil dacă nu ar fi venit poştăriţa )
acum îţi scriu aceste rânduri şi mă gândesc la tine
şi la vorbele tale despre armată.
4 iulie 1974
de Grigore Rotaru Delacamboru
are de toate şi bune şi rele
< numai bune > zice domnu’ maior
chiar acum a ţipat < comanda la mine >
de s-au cutremurat geamurile-n oraş
însă colegii mei s-au bucurat desigur
au început să-şi scoată căpşorul
femeile blonde femeile brune toate femeile
( ziceau ei – eu nu prea eram atent
că analizam în poziţia de drepţi ultima ta scrisoare)
< trebuie să vă spun un secret >
a zis domnu’ maior îndoind genunchiul un pic
semn sigur că o să fie simpatic
şi a expus uriaşul plan al zilei de mâine
un fel de ceva unicat pe plan mondial
cu obiective,personal, utilaje,regulamente,
neatârnare, curaj, igiena obligatorie şi altele
pe care – trebuie să mă crezi – nu le pot descrie –
gândul meu aluneca voios ( aş zice
un fel de împletitură între realitate şi imaginaţie )
către ultima ta scrisoare
din când în când ziceam < am înţeles ! >
şi trăgeam cu ochiul la vecinii de linie
care ( slavă Domnului ! – este greu să fii unic !)
aveau întipărită pe chip nedumerirea
produsă de chinul interior - o bătălie crâncenă
între imboldul subtil şi indescriptibil
şi ceea ce – mecanic – rosteau buzele
în sfârşit ne-am trezit cu toţii
când am rostit < să trăiţi domnu’ maior >
alt semn sigur că acest război special a încetat
şi putem consuma liniştiţi pauza de prânz
dar nimeni nu ar fi în stare să doarmă
( posibil dacă nu ar fi venit poştăriţa )
acum îţi scriu aceste rânduri şi mă gândesc la tine
şi la vorbele tale despre armată.
4 iulie 1974
de Grigore Rotaru Delacamboru
Abonați-vă la:
Postări (Atom)