marți, 29 decembrie 2009

luni, 28 decembrie 2009

marți, 15 decembrie 2009

257. Peste vârf

Medy – hai sa luăm aminte

să facem deosebirea

dintre flacără şi dinte

ce e visul ce-i privirea

de mă uit la tine-n dungă

vremea nu o să ne-ajungă

de-aia zic să te cobori

( văzduhu-i pentru cocori )

să mă uit de multe ori

până văzu-mi s-o topi

în celule alburi

pe la gât înspre ureche

că eu zac de-o boală veche

vor celulele să ningă

ochiul meu să te atingă

cu o rază ce visează

o clipită de ispită

să privesc să mă topesc

de-un suspin să mă anin

tot zâmbind mai amintind

cu multă dulceaţă zic

te coboară mă ridic

apoi să zburăm un pic

prin apa fuiorului

peste Vârful Dorului.



1986
de Grigore Rotaru Delacamboru .

256. Ninge

255. Nedumerire

254. Tablou cu lacrimi

253. Târgul de Vise

252. Nelinişte

251. O încercare

luni, 14 decembrie 2009

sâmbătă, 12 decembrie 2009

249. Scrisoare fără drept de apel

Medy îmi ziceai că armata nu-i joacă:
are de toate şi bune şi rele
< numai bune > zice domnu’ maior
chiar acum a ţipat < comanda la mine >
de s-au cutremurat geamurile-n oraş
însă colegii mei s-au bucurat desigur
au început să-şi scoată căpşorul
femeile blonde femeile brune toate femeile
( ziceau ei – eu nu prea eram atent
că analizam în poziţia de drepţi ultima ta scrisoare)
< trebuie să vă spun un secret >
a zis domnu’ maior îndoind genunchiul un pic
semn sigur că o să fie simpatic
şi a expus uriaşul plan al zilei de mâine
un fel de ceva unicat pe plan mondial
cu obiective,personal, utilaje,regulamente,
neatârnare, curaj, igiena obligatorie şi altele
pe care – trebuie să mă crezi – nu le pot descrie –
gândul meu aluneca voios ( aş zice
un fel de împletitură între realitate şi imaginaţie )
către ultima ta scrisoare
din când în când ziceam < am înţeles ! >
şi trăgeam cu ochiul la vecinii de linie
care ( slavă Domnului ! – este greu să fii unic !)
aveau întipărită pe chip nedumerirea
produsă de chinul interior - o bătălie crâncenă
între imboldul subtil şi indescriptibil
şi ceea ce – mecanic – rosteau buzele
în sfârşit ne-am trezit cu toţii
când am rostit < să trăiţi domnu’ maior >
alt semn sigur că acest război special a încetat
şi putem consuma liniştiţi pauza de prânz
dar nimeni nu ar fi în stare să doarmă
( posibil dacă nu ar fi venit poştăriţa )
acum îţi scriu aceste rânduri şi mă gândesc la tine
şi la vorbele tale despre armată.

4 iulie 1974
de Grigore Rotaru Delacamboru

248. Zvon

247. Moment