joi, 31 octombrie 2013

629. Poate un sentiment


629. Poate un sentiment





Liniştea există numai în comparaţie cu sunetul
iar zilele care vin cu surprizele deja pregătite
ne vor determina să cunoaştem rostul urmărilor
atunci când trec peste ape cuvântul şi îngerul

ce legături misterioase au celulele între ele
ori Duhul Creşterii îşi trimite firul spre fiecare
treziţi-vă coboară paingul pe-o rază
ceva se pune la cale poate un sentiment
nu putem pretinde că am visat începutul
deşi am îmbrăcat cămaşă de sărbătoare .


prea multe iluzii o să determine o destrămare
există promisiunea că firul o să rămână intact
adie îngerul  o altă formă a trecerii
pe undă albastră sufletul călătoreşte .




iulie 1972
de Grigore Rotaru Delacamboru 



Imagine photo R. G

miercuri, 30 octombrie 2013

628. Câte

628. Câte

Câte unde trimite plaiului 
sunetul naiului
câte unde primeşte floarea
dacă unduieşte privighetoarea
câte zile trec în sublim
dacă iubim .

august 1975
de Grigore Rotaru Delacamboru 



Imagine photo R. G

marți, 29 octombrie 2013

627. Rost


627. Rost



Unii simt că ideile vin legănate   

un fel de frunze ce cad   

alţii le consideră săgeţi aurite  

şi se dau după deget

numai soldatul de plumb    

ar înlocui gloanţele adevărate 

cu bucheţele de hârtie mov

ori cu lacrimi de ciocolată amăruie.    

septembrie 1976
de Grigore Rotaru Delacamboru 



Imagine photo R. G

duminică, 27 octombrie 2013

626. Contrast


626. Contrast



Fiecare frunză căzută miroase a toamnă

gândul nu are miros au zis tăriile de rezervă

şi ridicam trepte de nisip spre o sală imensă

foloseam diferite metode poate

visul o să prindă curaj ziceam în gând

frunzele cădeau peste noi şi ne legănam

de la o silabă la alta de la o frunză la alta .



Acum zarea-i închisă palmele tale cântă

sunetele trec pe lângă inima cerşetorului

polenul lunii îi cade pe umeri

aura îi devine lichidă cât lacrima cerului

el ştie una şi bună nici o clipă

să nu te părăseşti pe tine însuţi

numai aşa speranţa rămâne pe-aproape .


noiembrie 1974
 de Grigore Rotaru Delacamboru 



Imagine photo R. G

sâmbătă, 26 octombrie 2013

625. Numai


625. Numai



Nu mai pun întrebări le-au

pus alţii mai buni decât mine

nici răspunsuri nu dau au fost date

de alţii mai tăcuţi decât mine

numai o să deschid o fereastră

să vedem cine vine .

octombrie 1977
de Grigore Rotaru Delacamboru



 Imagine photo R. G

vineri, 25 octombrie 2013

624. În urcare


624. În urcare



Ne chinuim să îmblânzim meduze

cu inima cuvintelor pe buze

mai dă în clocot câte-o rugăciune

şi ai ceva de spus dar nu ai spune

cei vinovaţi au şansă-ntotdeauna

că le adie la ospeţe luna

de prin genuni un înger se ridică

cu gesturi largi ne vindecă de frică

rostogolind o sferă de mătase

prin  lung tunelul peşterii din oase

şi socotim e semn de sărbătoare

meduzele de aer în urcare.


noiembrie 1976
de Grigore Rotaru Delacamboru



Imagine photo R. G

joi, 24 octombrie 2013

623. Forme



623. Forme



E cale de o singură şoaptă

să trecem peste câmpia obstacol

să trecem de îndoială de uneltele ei sinistre

să putem călători odată cu păsările

să gustăm de sus răcoarea curată a clipei

până când invizibil oul primordial

va primi  formele plutitoare

un fel de mici dâre de abur.

aprilie 1977
de Grigore Rotaru Delacamboru 


Imagine photo R. G

miercuri, 23 octombrie 2013

622 . Inima cubului




622 . Inima cubului

În prezent nimeni nu mai trage la semn

traiectoria se desface-n segmente

consecutive pe multiple direcţii

vibraţii există clopotul serii tremură-n ierburi

să alegi varianta favorabilă acestui moment

să lipeşti piese translucide pe castelul din vis

cu siguranţă vei plânge pentru fiecare coloană

vei abandona pe cei ce fac promisiuni

acum când fiecare vocală contează

cuibarul de chihlimbar primeşte o rază

unii au găsit multă lumină în inima cubului

considerând  punctul acela de interes

au împărţit văzduhul în multe domenii

şi au adus sălbatice valuri de rezervă

care aşteaptă semnul prăbuşirii totale

însă mai trece o zi mai vine o noapte

călătorind odată cu raza.


mai   1977
de Grigore Rotaru Delacamboru





Imagine photo R. G

marți, 22 octombrie 2013

621. Trecut

621. Trecut

Vom trece în camera de rezervă a suspinului
acum când se împart baloane şi hârtie creponată
cu scopul unic să nu mai avem îndoială
că tot ce există aici e oglindirea a ceea ce este dincolo
cenuşiul acesta în care se zbat clipele pare
extras dintr-un tablou abandonat
eventuala dezamăgire a rătăcitorilor
este proiectată cu aproximaţie
pe locul unde umbra nu are cusur
aşa au plecat în eter dorinţele celor întârziaţi
fără garanţia că vor fi luate în seamă
confirmă acestea zborul razant al surâsului
peste colinele paralele ivite prin slava cuvintelor
cum totul e măsurat vine o rază din spaţiu
şi ne atinge armura de sărbătoare
tocmai când alegeam răspunsul corect
la cea dintâi întrebare  . 

august   1978
de Grigore Rotaru Delacamboru



Imagine photo R. G

luni, 21 octombrie 2013

620. Spor

620. Spor

 Tot ce a existat până acum
de la nu te şterge de ciocolată pe haine
până la ai grijă de tine împlineşte-mi dorinţa
vor căpăta sensuri în lateral în conformitate
cu noile norme scrise pe brumă unele
pe inima învelită-n tristeţea risipei altele
vor fi îngropate pe rând sub cerul liber
iluziile purtătoare de aripi şi gândul că trebuie
să ridicăm zid cum nu a fost altul în vis
între mine şi tine ca o fereastră fluidă
poate că orientarea nu va mai fi necesară .

iunie   1976
de Grigore Rotaru Delacamboru 

I

Autor photo : R . G .

duminică, 20 octombrie 2013

619. Dar

619. Dar

Ar trebui să existe o adevărată pădure  a minunilor
 din care să extragem pe rând câte o dorinţă
să deschidem capitole noi de morală
principii verdicte citate  metafore pilde
ni se face semn că trebuie să avem în vedere
că puterea e-n sânge şi în miresmele ce urcă zburând
neexistând dominantă doar multă nelinişte
se strecoară precum în vis în unicul punct
vom trăi pe nepregătite evenimentul motiv
să lăsăm pendulul să treacă peste rănile
nevindecate ale celor ce nu au vrut să iubească
cântăreţi de elită duc semnul autodistrugerii
închis în suflet ca într-o peşteră cu pereţii de ceaţă
cuvântul îşi pierde înţelesul puterea lui
curge pe nesimţite dincolo .

aprilie   1980
de Grigore Rotaru Delacamboru 




Imagine photo R. G

joi, 17 octombrie 2013

618. Zeu aruncat în săbii


618. Zeu aruncat în săbii




Apa galbenă

topeşte limbile ceasului

clopotul

n-a apucat să bată



puterea mâinii

ce a tras funia

încremeneşte-n limbă



şarpele

închide ochiul

să treacă şi clipa

aceasta



dar neputinţa

îşi deschide rănile

găsi-vom un zeu

să-l aruncăm în săbii .

4 decembrie 1979
de Grigore Rotaru Delacamboru 



Imagine photo R. G