sâmbătă, 30 ianuarie 2010

281.

Abia - abia


Sensul unui şir de hieroglife

curcubeu ondulat

la intersecţia senină a profeţiilor

numai ecranul cu un vaier trist

ne îndepărtează

spre un orizont

pe care abia abia

îl mai putem descifra.

30 ianuarie 1976

de Grigore Rotaru Delacamboru

280.

Colind


Medy vreau să te colind

cu lamură de cuvânt

cu silabe legănate

să mă scutur de păcate

cu lumină din grădină

chiar de nu ai nici o vină

îţi şoptesc pe lună plină

descântec de rodii coapte

( crescute la foc de noapte

atinse cu ochii de rouă

ascunziş de lună nouă )

înspre vârfuri de mărgean

să fi verde peste an

ocolită de alean

de din deal de rugăciune

numai vorbe dulci ţi-oi spune

să-mpresor trup de fuior

valea văilor de dor

cu beteală în spirală

de faptă fenomenală

dinspre colinele moi

fraţi înrăsuciţi în doi

că e leac de nemurire

viu de dincolo de fire

temelie de zidire

în tipare de zidar

trecerea nu e-n zadar

cu faţă tulbure-n ceaţă

îi pecete nu se-nvaţă

dar din dar de încântare

ca ceara din lumânare

tot cuibar de chihlimbar

dulceaţă de timp amar

de din vale de toţi crinii

să fie vad lin luminii

de din loc de rătăcire

cu lumină din iubire

jarul alb amistiuit

curgere fără sfârşit

fior de vânt cătinel

când trece frunza prin el.



30 ianuarie 1975

de Grigore Rotaru Delacamboru

vineri, 29 ianuarie 2010

279.

Descifrare


Aferim! trecem în revistă

arhitectura complicată a surâsului

pentru spaimele noastre

imaginăm obstacole şi marşuri

victorioase – nu ştie nimeni de ele

dintr-o clipă în alta numai bătaia

şi aerul răscolit cu noian de oglinzi

vorbitoare prin simboluri şi semne ( interesante)

protecţie promulgată pentru liniştea ochiului

pentru ieşirea auzului din îndepărtare

pentru foşnetul degetelor măsurând depărtarea

pentru miresme şi adieri

pentru dedulcire prin risipire

însă de-atâta vechime a repetiţiei

rostul acestui balans ( tulburător)

este descifrat şi închis într-o carte.


12 octombrie 1971

de Grigore Rotaru Delacamboru

marți, 26 ianuarie 2010

278.

Iarba şi cuvântul


Dincolo de înţelepciunea mecanică a genelor

( iarba e iarbă şi cuvântul cuvânt )

există un tablou de comandă – se are pe sine

se autoinclude ca un punct geometric

suprapus altui punct ca apele unui gând

care curg fără să ridice nivelul

în oceanul de gânduri – acest mecanism

definitiv şi cu atâtea părţi necunoscute nouă

lasă impresia că funcţionează pur şi simplu

altfel nu am putea exista ( liberi !)

conştienţi de imensa lui complexitate.


8 ianuarie 1986

de Grigore Rotaru Delacamboru

luni, 25 ianuarie 2010

277.

Regret fără sfârşit


Satu-n care te-ai născut copile

se topeşte-ncet intră-n pământ

moara aşteaptă semnul

să macine gândacii roşii

numai pădurea de mesteceni

este puţin mai albă

şi ninge peste bătrânii obosiţi

ce s-au luptat cu atâtea blesteme

atunci ieşind biruitori

acum fără să poată a învinge

răscolitorul bocet al crucilor răsturnate

la răspântia cu vulturi şi crini.


14 aprilie 1989

de Grigore Rotaru Delacamboru

miercuri, 20 ianuarie 2010

276.

Până dincolo

Aferim! se deschide poarta singurătăţii

este liber la pohta de labirint

cerberii au murit de tristeţe

ceaţa albă se retrage în valuri

totul e la vedere cine-ndrăzneşte

i se asigură porţie dublă

doar tu fără tine ca un punct geometric

rece unic fără substanţă invizibil

(variantă) : pe platoul perfect

ţesătură subtilă traiectorii de gânduri

necontenit până departe necontenit.


14 septembrie 1974

de Grigore Rotaru Delacamboru

275.

Privilegiu

Medy îngerul meu păzitor

se află în relaţie de bună înţelegere cu îngerul tău păzitor

felul acestei împânzite colaborări

este favorabil simţim aceasta mai ales dimineaţa

până la ridicatul de rouă

mai mult ca sigur comunicarea lor

telepatie totală a făcut să fim dăruiţi

prin inducţie cu destule procente

de aceea este posibil să ştiu cu mult mai devreme

că o să ridici privirea spre mine

reciproc şi tu eşti sigură de până să mă priveşti

că o să zâmbesc aprobator

dorinţele noastre interesante întotdeauna legitime

devin posibile numai ce rostim < îngerul meu păzitor >

zicerea se desparte în două direcţii

analizând toate acestea am zis că trebuie

să ne luminăm de bucuria acestui privilegiu.


4 august 1975

de Grigore Rotaru Delacamboru

marți, 19 ianuarie 2010

274.

La Ulmet - în ceaţa albastră

La Ulmet o dată pe an Babele cântă

nişte trovanţi care cresc poate

sculpturile celor de din adâncă vechime

că numele lor s-a scuturat în ceaţă

se înţelege în ceaţa albastră

cântecul acesta fără seamăn

închegat din fiorii zglobii ai creşterii

a rămas aşa – unic aproape ucigător

efectele de după ascultare sunt apăsătoare

mai întâi simţi că te-ai îngreunat cât piatra

apoi că nu te-ai mai duce acasă

ai rămâne acolo să cânţi

aşteptând să apară din când în când

tremurătoare – ruptă din undele primordiale

rătăcind şi pe aceste zăpodii

neasemuita ceaţă albastră.


23 iulie 1972

de Grigore Rotaru Delacamboru


273.

Axiomă

Aferim ! dacă m-oi tulbura

cu suferinţa de perete ud

tot ce trece în labirint

trupuri metalice şi magnetice

ceasul cu o mie de limbi

aranjate în ordinea ideii de adiere

axe de simetrie clipei

fluvii de cuvinte îmblânzite-n surâs

sau cu tăriile tocmai ordonate

ca o apă scoasă la stele

gândul s-alunece lin pe o rază

atunci să măturăm labirintul

să nu lăsăm umbra zălog

în colţul confuziei unde

zarul devine o formă

aproximativă a disperării

până departe necontenit.


17 mai 1973

de Grigore Rotaru Delacamboru

luni, 18 ianuarie 2010

272.

Scrisoare de iarnă

Puiul mamei,
Daca ti-i dor de-acasa
Atunci te rog pofteste
De sarbatori la noi.

Esenin

Frate-al meu afară ninge foarte

ai mai fost cumva pe la părinţi

trenurile toate duc în noapte

scrie-le şi dacă poţi să-i minţi

că ne vom întoarce iar la ţară

şi că nu ne place la oraş

doar minciuna-i marfa cea uşoară

la sfârşit de secol buclucaş

spune-le că ne vom face case

lângă casa părintească chiar

o să punem leagăn de mătase

sub un nuc sau sub un alt umbrar

vom pleca la coasă fără grabă

că ne-ar fi concediul foarte scurt

în ogradă să ieşim la treabă

numai să ne treacă de urât

frate-al meu părinţii ne crescură

cum a fost mai bine pe pământ

între noi n-a fost nicicând vreo ură

dar nădejdile atârnă-acum în vânt

satu-n care înjghebarăm vise

se topeşte-ncet intră-n pământ

drumurile toate sunt închise

poate mai găsim vreun legământ

eu aş vrea să mai respir pădurea

şi nu aer suprapoluat

în oraş a tot lucrat securea

şi ozon nu-i nici de cumpărat

aş mai vrea să dorm la noi acasă

când în sobă jarul viscoleşte

să citesc o carte unsuroasă

în chirilică scuipând în deşte

să pornim stupina-n primăvară

să ne facem un solar din geam

să jucăm un şah mai înspre seară

şi să facem ţuică la cazan

să aducem lemne de pe coastă

bucuroşi că am făcut ceva

fără ca salariul să descrească

fără să ne coste o para

prelungi-vom pivniţa fireşte

un motiv spre a ne bucura

preţul la ciment – vezi de mai creşte

eu o să mai cumpăr o cazma

oile-n ogradă-s cam puţine

nici găini nu sunt ca în trecut

vom purta de grijă la albine

nici un stup nu trebuie pierdut

ce-au făcut părinţii să rămână

că aşa e legea de demult

ne-om vedea mai des decât la lună

nici nu ştiu pe cine să ascult

deci trimite-le urgent scrisoare

să ne strângem toţi de sărbători

viaţa omului e ca o floare

totuşi nu suntem nemuritori

frate-al meu afară ninge foarte

trenurile iar s-au rătăcit

tu eşti mai aproape - eu departe

scrie cu peniţa de argint

spune-le că n-am uitat că-i dură

viaţa pe la ţară prin nămeţi

pune Doamne doar un pic măsură

bucurie-n viaţă la băieţi

şi învaţă fetele să ştie

că pe lume e să ai un rost

şi-n tot ceasul bine să le fie

binecuvântarea adăpost

scrie foarte mult şi de la tine

tot ce ai în inimă mai bun

când omătul curge pe câmpie

când numai poştaşul are drum

când la munte lupii se îngână

cu ecoul prin păduri buimac

să le scrii cu litere de mână

la tristeţea lor să fie leac

întrebările nu tac să mă îndemne

să le scriu nici eu n-o să amân

vor mai fi în stivă multe lemne

oare se mai vede-n claie fân

până-atunci să auzim de bine

iartă-mi slăbiciunea mea de fire

ne fereşte Doamne de suspine

de-ntuneric peste fericire

dar să ştii eu nu am nici o vină

că afară ninge şi-i prăpăd

Doamne dă-mi o rază de lumină

trebuie părinţii să-mi mai văd.

3 decembrie 1986

de Grigore Rotaru Delacamboru