duminică, 26 iulie 2009

113. TRECÂND CELULA DE TAINĂ

Viu magnetul etern lângă ochiul de apă
După ritmul celulei încă-un pas şi te pierzi
Aspre linii de forţă în motive ne sapă
Pe sub mâini de lumină strălucind ochii verzi

Ca un drum dispărut sau închis cu preluci
Ceasul orb prins în cercuri mai ridică păduri
Vinovat vânător mâine unde te duci
Numai apa de nuntă ai fi vrut să mai furi

8 martie 1987

de Grigore Rotaru
Delacamboru

112. Solidele Platon ( 19)









111. Stăm

Stăm trişti şi egali
la marginea unei câmpii întinse
ni se promite schimbarea
(rotaţia
translaţia)
nu dreptul să făptuim schimbarea
ni se promite libertatea
(confetii
panganele
fluturici)
nu dreptul de a făptui libertatea
toropeala a devenit regină
lehamitea este acasă
pasărea are ochii de plumb
văzduhul are aripi mai grele
de fapt totul este în nemişcare
punctele răspândite ici acolo
sunt de neclintit
chiar şi punctul tău de vedere.

februarie 1987
de Grigore Rotaru
Delacamboru

sâmbătă, 25 iulie 2009

110. O desfasurata a dodecaedrului


O variantă a desfăşuratei dodecaedrului: apar două „steluţe“ de pentagoane unite prin suprapunerea a două muchii - margine.

luni, 20 iulie 2009

109. Autoportret cu oglinda in mana

Caisul copilăriei
'ţi-alunecă pe suflet
şi cauţi fantasticul punct
în care se-ntâlnesc
miracolul naşterii
cu păcatul privirii
dar curcubeie de iarbă ofilită
întunecă zarea
nimeni nu amână
pornitul clepsidrei
cel puţin
priveşte-n oglindă
cum te îndepărtezi
dincolo de aer
dincolo de ape

mai 1984 - Drăgăneşti

de Grigore Rotaru
Delacamboru

108. Solide Platon ( 18)



luni, 6 iulie 2009

107. Avem

Avem şi nu ne putem bucura
prea multe cuvinte nu putem rosti
carnea îngălbeneşte
ca în camera de tortură
o mie de ochi te pândesc
doar ţi s-o tulbura sângele
biată inimă
mângâiere a înfrângerii
nu mai putem asculta
nici un cuvânt
minciuna a devenit teroare
clipa ce vine locaşul spaimei
şi nici oasele
nu mai sunt albe
stricăciunea a cuprins peştele
demult a trecut de coadă
deci nu-i o întâmplare
că alţii nu au şi se bucură.

septembrie 1988


de Grigore Rotaru
Delacamboru

106. Solidele Platon ( 17 ) - Simetria (1)

1. Simetria - în general

Platon a zis: „ Universul a fost născut, este şi va fi unul singur şi unic în felul său“ şi: „ Demiurgul a făurit Universul în formă de cerc şi sferă, având peste tot extremele la fel de depărtate de centru - dintre toate formele cea mai desăvârşită şi mai asemănătoare cu sine“.
Universul trebuie să fie plin de graţie şi de aceea Demiurgul a folosit linii curbe şi mai puţin linia dreaptă; curbele, spiralele, elicoidele sunt linii ale frumosului, iar linia dreaptă, în rigiditatea ei, este rece şi monotonă.
Creatorul a ţinut cont de efectul simetriei: „ identicul este de mii de ori mai frumos decât opusul său“. Alte caracteristici simetrice ale Universului: „agent şi pacient al tuturor acţiunilor sale“,„este alcătuit din corpuri (părţi) desăvârşite“ ( simetrice), „ a pus sufletul în centrul Universului“,mişcarea specifică circulară şi uniformă, existenţa indivizibilă (caracteristică ansamblului) - existenţa divizibilă ( caracteristică,in fiecare parte,corpurilor),
identicul şi diferitul, sufletul şi materia (corporalul) – centrele lor coincid, corpul este vizibil - sufletul invizibil,divinitate - materie,ordine - dezordine, raţional - iraţional, de necuprins cu mintea( mare – mic).
În primul moment, corpurile ce au rezultat din Substanţa Primordială se aflau într-o mişcare iraţională şi dezordonată, dar pe măsură ce Universul era silit să-şi desăvârşească întregul, părţile devin simetrice şi ordonate.
Capodoperele naturii, fireşte, apar sub semnul liniei curbe: mai toate fructele tind spre forma sferică ( o boabă de strugure cubică ar fi neobişnuită, nu numai datorită modului nostru „format“ de a privi,dar în conglomeratul legilor de existenţă al viului această formă nu ar fi eficientă.
O altă caracteristică a Creaţiei este simetria: Universul este unic, are un centru, formă de sferă, deci îi este specifică o singură formă de simetrie: simetria faţă de sine însuşi. Pentru toate cele ce sunt – Creatorul a fost Estetul Suprem: prin existenţa părţilor apare şi varietatea. Fiecare parte are simetria ei, dar felul cum au fost combinate şi în ce procent să contribuie – au fost rânduite în aşa fel încât să producă armonie, diversitate prin simetrie multiplă şi pe multiple direcţii;simetria la distanţe mari creează diversitate.
Repetiţia aceleiaşi forme de simetrie ar produce monotonie. În plus, totul se amplifică prin participarea sunetului , a formei şi a culorii.
Omul,plantele, chiar şi foarte multe animale, au o simetrie plană: partea dreaptă şi partea stângă sunt simetrice în raport cu un plan de simetrie – numit în anatomie – plan median şi această caracteristică se numeşte simetrie bilaterală. Mai mult, există animale care au o structură a corpului ce ne permite să afirmăm că au o simetrie radială, precum meduzele. În regnul vegetal există plante ale căror flori cu o simetrie radială - de exemplu - margaretele, floarea - soarelui. În natură noţiunea de simetrie are o doză de aproximaţie: „aranjamentul“ nu este perfect, acolo unde elementele nu corespund „trecem cu vederea“, avem o iluzie a perfecţiunii.
În natură dacă ar exista simetrie totală ar plictisi; în matematică, la fel ca oricare categorie din acest domeniu, nu se poate a fi concepută altfel.
În dialogul „Timaios“ - Platon consideră cărămizile Creaţiei ca fiind perfecte în absolut; asocierea cu Solidele s-a făcut pe baza acestei idei ). Imperfecţiunea simetriei în natură are drept cauză intervenţia în planul iniţial: calea perfecţiunii este unică şi planul ce conduce către ea - unic; variantele ţin de neputinţa a ceea ce este material ( fiinţe, obiecte).



Corpul unui fluture este simetric: putem schimba toate punctele de pe partea stângă a organismului fără ca ,în aparenţă ,fluturele să suporte vreo modificare.
În matematică, avem posibilitatea de a defini mai multe tipuri de simetrii. Metodele prin care putem permuta simultan părţile unui sistem sunt ( aici ): simetria în raport cu o axă,simetria în raport cu un plan,rotaţiile, translaţiile,omotetiile şi toate combinaţiile acestora.
Punctele din partea stângă a triunghiului din imaginea anterioară au, prin corespondenţă în simetrie, al doilea element din pereche, un punct din partea dreaptă a triunghiului. În asemenea cazuri nu există aproximaţii.
În raport cu principiile simetriei, spaţiul euclidian este unul dintre cele mai echilibrate sisteme, în sensul că îi putem permuta simultan toate punctele fără să-i modificăm structura; ca grup simetric este unul dintre cele mai importante în rândul grupurilor geometrice simetrice. Toate punctele spaţiului au aceleaşi calităţi: de fapt nu au altă calitate decât aceea de a fi puncte; toate au aceiaşi relaţie cu restul spaţiului. Principalele simetrii ale spaţiului euclidian sunt izometrice.
Putem compara simetria spaţiului cu aceea a unei sfere unde toate punctele au aceleaşi calităţi faţă de ele însele; ele pot fi transformate printr-o izometrie: o rotaţie în jurul centrului sferei.
În cazul în care un sistem este simetric, părţile permutabile sunt egale cu ele însele, şi aproape identice în lumea fizică, deoarece sistemul nu este modificat prin permutare.