513. Cerşetorul

513. Cerşetorul

Cerşetorul în alb se trezea fiind duminică la capătul podului arunca vorbe grele văzduhului şi nourii se înecau în albastru globuri misterioase cădeau în iarbă trecătorii îmbătrâneau până ajungeau dincolo umbre tridimensionale şi autoduale curgătoare prin spaima cuvintelor dar impenetrabile.

Cerşetorul rămâne de-a pururi acolo şi împarte văzduhul cu vorbele sale amănuntele decorului nu mai sunt observabile trecătorii s-au apropiat unii de alţii aşa de mult o uriaşă umbră tridimensională care pluteşte continuu.

Cerşetorul visează uneori însă nu suspină

pretinde că cerul este suficient de înalt.

3 aprilie 1989

de Grigore Rotaru Delacamboru

Autor photo : R . G .

512. Proverbe

512. Proverbe

512. Proverbe

Poate vrei să aştepţi aici lângă acest anotimp până când realitatea o să alunece sau încet încet imaginaţia să umple golul din mers fie cu o frunză fie cu o picătură de sânge.

Ziceai că vrei să ajungi în inima adevărului lângă sentimente echidistante aproape de sufletul crinului să nu te mai supere nimeni cu lacrimi multicolore purtându-ţi de grijă zi şi noapte

te simţeai apăsată de acoperişul făcut

din lumina surâsului.

Totuşi aveai bănuială că o să fii înţeleasă greşit că urmăreşti să măsori fericirea chiar dacă mai toată lumea ştie că fericirea este măsurată corect la câţiva ani lumină

de locul incidentului.

Făcută din aburi mişcătoarea felină apare dispare cât zvonul peste grădină şi nu e bine să te apuce regretul nici ditamai lacrima de-a dura peste obraz să nu cadă în hău .

Acum ascultăm cum urcă şi coboară seva-n paiul de rogoz cu dinspre rădăcină năvală tiparul minuscul poate incandescent care uneşte o mână de pământ cu nourii cu cerul .

Până la urmă am căzut de acord că o zi se aseamănă cu alta lecţie scrisă odată cu nervurile în frunză :

pentru cei ce iubesc timpul dispare.

15 martie 1989

de Grigore Rotaru Delacamboru

15 martie 1989

de Grigore Rotaru Delacamboru