267.

Cântecul horei

Nu mai e nimic de spus

doar fumul umblă pe sus

de mesteacăn alb în fire

duh de părere subţire

cât raza lunii de lin

când e zvon când e suspin

din floarea de mărăcine

cade polen pe albine

miroase a ceară nouă

în stupul deschis pe rouă

vremea curge înspre toamnă

stimată regină doamnă

trece clipa cu duiumul

rău te-a viscolit salcâmul

te-au crescut nouă surori

cu lichid făcut în zori

din zemuri descântători

în celule cu fiori

din înaltul cerului

pe lacrima gerului

numai fumul alb în vis

fermecat de un cais

ferecat în chihlimbar

că nu-i zarea în zadar

e chemare nu-i hotar

doar prin hora din gradină

ai avut o nuntă lină

numai zbor trup de fuior

şi-ajutor tării de dor

toţi nuntaşii îs frăţinaşii

numai mirii sunt străini

senini din alte grădini

amânaţi pe dungă dreaptă

nu ştiau ce îi aşteaptă

amânaţi pe drum de fire

ca văzduhul de subţire

ţi-au făcut ţie pohtire

cu dulceaţă din potire

au trecut în amintire

jertfă mare de iubire

totul dincolo de Fire.

14 aprilie 1986

de Grigore Rotaru Delacamboru