Optică
Zei obosiţi trec prin lentile
spre o planetă răcoroasă
şi greierii acestei zile
se-ascund în zidul de sub casă
mai toate zac a boală veche
în putregai de paie ude
punem butonul la ureche
să auzim ce nu se-aude
plimbăm lentila în neştire
prin aburul de rostopască
cu chef de dincolo de fire
sub noi o vietate cască
parcă ar fi o altă lume
în lung pe axă cum se cere
piticii – aplaudă fac glume
şi-înoată zilnic în plăcere.
de Grigore Rotaru Delacamboru
Toamnă
Cum idolul de galben e o fructă
călătoresc iluzii prin conductă
prin vasele de carne capilare
aleargă o caleaşcă de ninsoare
ca o secretă cheie de cuvinte
uitată dinadins de dinainte
pe un covor de patimă subţire
un ochi pulverizat să ne admire
a zodiei curbură peste pleoapă
mai sus de cercul norilor din apă
arzând albastruI liniei din palmă
călătorim către o clipă calmă.
septembrie 1988
de Grigore Rotaru Delacamboru
Clepsidră
Cenuşa nopţilor albe
cade printre degete
în zori
atmosfera este curată.
de Grigore Rotaru Delacamboru
Valoare
Arde cântând privighetoarea
atâta tril că se înmoaie
văzduhul.
8 martie 1988
de Grigore Rotaru Delacamboru
Tablou de zi
Dacă dormi pe un pat de aur
visezi drumul melcilor pentru împerechere
o apă galbenă trece peste celule
poleită cu vraja încetinitorului
sub nouri îngerii au putere
seminţele zboară prin pământ
numai munţii de sare
ascund duhuri mai răzvrătite
o pasăre te scoate din vis
iar tu eşti mulţumit
că mai poţi să strigi
o clipă un sunet.
10 ianuarie 1988
de Grigore Rotaru Delacamboru
Metamorfoză
E posibil să locuim în castel
în această vacanţă
frunzele de nisip
se mişcă pe ziduri de sticlă
cu încetinitorul unui vis de jertfă
de lumânări se ocupă flora meliferă
şi somnul coboară pe o spirală în păsări
anotimpul se oglindeşte-n iluzii
fără de cuprins baie universală
spre care vin zeii încă nebotezaţi
şi turma de reptile.
4 aprilie 1988
de Grigore Rotaru Delacamboru
Echilibru
Punctul ce sprijină cumpăna
dintre noapte şi zi
învelit în cămaşa de forţă a trecerii
cu ultimul ban o să plătim
pelinul amar
elanuri fixe planificate
sub zodia vis
pe catalige pasul este mai mare.
4 aprilie 1988
de Grigore Rotaru Delacamboru
Despre cuvânt ca formă
Rugăciunea pietrei zidită în cercuri
încremenind milenii şi coloane de apă
numai clipa aceasta face parte
din peisajul grăbit
poate o flacără curge pe la fereastră
clătinând convingerile trecătorilor
mai ales cei cu sentimente simple
care mai cred că aproapele nostru
preferă spaţiile blânde
unde cuvântul începe odatI cu lumina.
S-ar putea să gândeşti că nu mai exişti
singurătatea coboară din arbori alene
ca lacrima orbului pe câmpia sărată
spre margini secrete în altă lume unde
obiectul devine formă fără culoare
cuvântul devine formă a risipirii
şi înmiresmate perdele nesfârşite cad .
iunie 1983
de Grigore Rotaru Delacamboru
Cineva
Cineva îmi bate în uşă neîncetat
imperceptibil
de fapt nimeni nu aude
numai eu aud
spun că uşa e deschisă
nimeni nu intră numai eu intru
cineva îmi bate să ies.
martie 1988
de Grigore Rotaru Delacamboru
Raza privirii
Pătrunzători sunt ochii tăi Doamne
eu mă ascund în cuvinte
şi raza privirii tale mă dezvăluie.
martie 1988
de Grigore Rotaru Delacamboru
Câtă vreme
Frunza cade a târziu
prin văzduh chihlimbariu
ceas cu limbile fluide
în celulă se închide
doar în peştera din oase
zace ecou de mătase
şi din ce în ce mai rar
liniştea trimite var
cu o floare de răcoare
cochilie zburătoare
o clipă spre semnul mare
vorbe nu mai vor să cadă
moara macină zăpadă
peste vale într-o doară
umbra timpului măsoară
cât e fumul pentru pas
câtă frunză a rămas
cât e var mărgăritar
câtă vreme-i în zadar.
decembrie 1988
de Grigore Rotaru Delacamboru
Act
Zeul ţine marea în palme
Fecioara din Myr se scaldă
sfera cu voluptăţi e în centru
în centrul sferei ochiul de şarpe
priveşte prin pereţii - lentilă
şirul nesfârşit de frunze de viţă
şi unicul măr ce a căzut pe ţărm
fecioara atinge uscatul
zeul a îndepărtat palmele.
De Grigore Rotaru Delacamboru
8 februarie 1988
Moment
Iubirea şi ura sunt pagini de jurnal
ce singuri am rămas
clepsidra-i ruginită
şi a tras la mal
vinovaţi vânători
pedepsiţi trag la semn
numai câinele ud
roade poarta de lemn .
De Grigore Rotaru Delacamboru
8 februarie 1988
Numai aripa
Acesta este preţul de intrare
prea multe voci sugrumate
se sting în pustiu
luminează-ţi sufletul
cale neîngrădită
un pretins e posibil
minune care ucide în tăcere absurdul
răspunsul nu mai contează
poate acelaşi poate mai otrăvit
contează numai aripa
sub steaua de aur
cauza drumului ei
clipa rarefiată şi semnul imponderabil
rarefiată sublima carne
poate meduză urcând
într-o sferă lichidă
te interesează linia rânduielii
îmi aminteşti îngrijorată
ne risipim ne risipim.
De Grigore Rotaru Delacamboru
8 februarie 1989
O viaţă printre poliedre
Apă oarbă mişcarea acelor fiinţe
aflate în afara materiei dincolo de timp
poate numai o stare în care eşti invitat să rămâi
unde vămuind vremea valuri vămuind soarta
se lucrează sub geometria secretă a simetriilor
axe rotaţii căderi în forma iniţială cu denumiri standard
faţă în faţă două lumi în prelungirea tăcerii
semne de la steauă trimise prin putere de flacără
prin fereastra de fum două lumi clipele şi unele iluzii
nu te îndepărta ( mi-ai zis ) urmează
o minune care ucide strigătul unui cais
am trecut pe lângă bariera de puncte suspendate
un fel de şir indian – de fapt zeiţe cu părul galben
zâmbind îşi întăreau aura prin efectul de poliedru
şi ne îndepărtam unul de altul clipă de clipă
fără odihnă.
4 ianuarie 1989
de Grigore Rotaru Delacamboru
Ploaia şi singurătatea
„ Aud materia plângând “ - Bacovia
În seara asta trebuie să plouă liniştit
fără surle şi trâmbiţe fără tunete
încât să putem deschide fereastra
să auzim plânsul care desfigurează materia
În seara asta trebuie să plouă duios
nu vom regreta că nu vom vedea steaua poeţilor
vom avea timp să alegem cuvintele
ideile să fie curate vom zâmbi amintirilor
La sfârşit poate vom recunoaşte
că este necesar să intre în verificare
incursiunile de tip telepatic
când trecem unul prin altul
Singurătatea nu modifică timpul.
De Grigore Rotaru Delacamboru
17 martie 1987
