630. Dorinţele noastre

630. Dorinţele noastre

Se aude că vin vremuri bune ( aşa şi aşa )

eşti obligat a gusta fericirea şi acţiunea

te pune pe gânduri o fi pe degeaba

paznicii bat toba-n grădină aluzie la Paradis

cu trâmbiţa trimit acelaşi îndemn pretutindeni

nu mai gândi o să gândim noi pentru tine

nourii cad în izvoarele cu lapte şi miere

contaminarea prin influenţă o să determine clipa

să aducă totuşi umilinţa pe tavă

pregătită pentru asemenea fapte echivalente cu bâlbâiala

minciuna trece în straie de lux are tupeu

priveşte mulţimea doar pe deasupra surâde pe-o dungă

obişnuită cu lăcomia privirii celor ce vor s-o atingă

risipeşte bezele panglici fabrică la minut curcubeie

valuri de energie urcă pe verticală

chiar dacă această minune a minunilor apare zilnic

sunt simulate nedumerirea şi buimăceala în fericire

cu nesfârşite aplauze cu ecoul lor ce se sparge-n ecouri

o bătaie din palme trece-n revistă întreg universul

cei ce ne obligă să batem din palme

nu gândesc nici o clipă că vom fi auziţi

te îngrozeşti câte privilegii au moduloformii

şi ei obligaţi să le aibă dar să nu le arate

să admire numai crucea din cerul gurii

cu limba să creeze iluzia că nu există

să susţină ideea că e un privilegiu să fi obligat

deci au şi interdicţii precise

se vaită în gând că duc o viaţă de câine

fără drum de întoarcere numai urcuş

totuşi se gudură că vârful încă nu este vizibil

decât nimic mai bine apă sărată  

o facem potabilă puterea e-n mâinile noastre

şi se plimbă de la o zi la alta nu mai au somn

repetă la nesfârşit schema de împlinire a planului

nu mai fac faţă pregătirilor de când cu unda eternă

unii au cedat cu neuronii alţii au devenit flexibili

se apleacă până când lovesc pământul cu fruntea

numai instinctul de turmă a rămas intangibil

după atâtea căderi în prăpastia nemerniciei

balta noroiului călduţ devine  confortabilă

se simt mai sus decât cei ce duc în spate pământul

ştiu că reprezintă nimicul dar au obligaţia

să-şi dea importanţă să facă valuri au şcoală

învaţă pe cine şi cum să ameninţe

pe cine unde cât şi cum să laude

indicaţii primesc doar de la centru

când folosesc acest cuvânt  trece fiorul

de parcă ar fi vorba de punctul iniţial 

destinul le-a dat ca pedeapsă propria slugărnicie

şi rătăcirea de a crede că pronia cerească-i cu ei .

vântul bate paltinii plaiului frunza  tremură - a jale

dorinţele noastre reale au devenit buricul nimicului .

aprilie 1978

de Grigore Rotaru Delacamboru 

Imagine photo R. G