În ceaţa asta care ne domină
Ne-ar trebui o rază de lumină
Numai aşa să nu ne fie frică
Ce a căzut cu greu se mai ridică
Ne-ar trebui un tonic opalin
Ca mierea albă dizolvată-n vin
Zeiasca băutură nu transformă
Ci neplăcerii dă o altă formă
De-aici încolo tot în mai departe
Jucăm înfierbântaţi aceiaşi carte
Zâmbim amărăciunii în eroare
Şi zâmbetul pe dinăuntru doare
În ceaţa asta care ne absoarbe
E-un demon uriaş cu pofte oarbe
Magnetica-i atracţie subtilă
Zdrobeşte-ncet; el nu cunoaşte milă
E de prisos o lacrimă amară
Doar este ceaţă nu se face seară
Prin jertfă stai atent la intersecţii:
Se lămureşte cifrul astei lecţii
Ce este scris prin gene în celulă
Face oglinda neputinţei nulă
Doar o poveste unică te ţine
Balans etern al răului spre bine
Al binelui spre rău se mai întâmplă
Când simţi o vijelie pe la tâmplă
De sunete din galaxii cuvinte
Ai vrea să ţipi, mai bine stai cuminte
Din tot ce-i viu,amestec şi iluzii
Tu însuţi eşti lichidul de transfuzii
Cu infinitul sufletul unindă
Imagine pe apa din oglindă
Explozie înăbuşită-n ciudă
În van doar nu e nimeni să audă
Ai fost ales,a câta variantă
Nici piatră ,nici insectă şi nici plantă
Prin ceaţa asta nu orbecăim
Dulceaţă nu-i,dar nu e nici venin
E linia ce-n toate-i la mijloc
De vrei sau nu acesta e un joc
Prin jertfa jocului te simţi în stare
Să treci prin marea ochiului de sare
Sau eşti un punct înţepenit ,umil
Ca un gândac în mâna de copil
Prin strune gândul vrea să-l faci cuvânt
Şi-atunci renunţi: e goană după vânt
Iluzia vicleană piedici pune
Acesta-i pragul dincolo-i genune
În ceaţa asta care ne domină
Ne amintim de raza de lumină
Înghesuiţi de a nevoii haină
Vrem să pătrundem gânduri moi de taină
Ca pârghia să fie-orizontală
Ai ostenit tot timpul fără fală
Când te cuprinde spaima nu se poate
Printr-un miracol să obţii de toate
În viaţa ta eşti singur şi pe dungă
Cauţi formula care o să ungă
Linia dreaptă pân, se face seară
Eşti înăuntru şi puţin afară
Concentric şi egal – iluzii plimbă
De la pământ dulceaţa înspre limbă
Nevoia te învaţă ce e frica
Mândria îţi arată ce-i nimica
De-a rostogolu, toate cad în tine
Cu scopul gingaş: vor să te lumine
Pendulul e a mersului măsură
Clipa ce vine fi atent ne fură
Monstru etern; ca multe guri să fiarbă
Se cere vamă firului de iarbă,
Preciziei din fiece atom
Tot pentru vamă-i sufletul din om
De-ai fi înconjurat de mii de oşti
Tot singur eşti dar nu o recunoşti
Atâtea sacrificii sunt de formă
Destinul e dihania diformă
De-ambiţii – lepădat păşeşti cu teamă
Să nu încalci o regulă de seamă
Printre restricţii slalom faci-o dungă
De aer urma ta o să ajungă
Şi mai târziu uitarea se aşterne
Topind esenţe vrute sempiterne
La chinul tău amarnic e un leac:
Ce ai făcut e cât un bob de mac
Bobul acesta dacă va,ncolţi
Mai multe mii de ani va dăinui
Pion naiv guşti şi această glumă
Doar secolii bobiţe sunt de spumă
Anii de-ar fi o mie la o mie
Sunt cât oftatul de la păpădie
Timpu-nmulţit prin el devine spaţiu
Guşti astă axiomă cu nesaţiu
Gustă din tot ce-ţi este la-ndemână
Dar Universul nu-i la tine-n mână. F
de Grigore Rotaru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu