518. Acolo

518. Acolo

M-am născut în ţara numită Colhida

acolo Raiul încă nu a zburat în Cer

cele ce trebuie făcute după rânduială

mai ocupă locul corect în curgerea vremii

se mai aude ecoul de bour - Juncul cel Tânăr –

de urcă zvonul in munţi şi tremura frunza de paltin

acolo apa cade-n cascada unor lunecoase ciuciure

făcute din coaja de salcie tânără

noaptea cad peste cetini minuni în boabe rotunde

fără să ştim se ridică minuni şi în inimi de piatră

piatra vorbeşte pe undă legănată de cântec

în care o altă durere nu mai încape

Ciobanul cu oile multe si-a scris mai întâi testamentul

numit Mioriţa apoi şi-a văzut de Nuntă şi Veşnicie.

Nu a fost şi nu este altă ţară pe lume precum Ţara Colhida

numai acolo Cerul se uneşte-n mister cu Pământul

prin vreo Coloană fără sfârşit de Ceaţă Albastră.

de Grigore Rotaru Delacamboru

Autor photo: G . R .

517. Cântec despre un anume sigiliu

517. Cântec despre un anume sigiliu

Câte minuni poate ascunde o lacrimă

dacă există un mugure viu poţi visa viitoarea pădure

în care păianjenii îşi fac de cap chinuind raza lunii

cu hăţişuri poliedrale de-argint .

Câte miresme aridică-n lumină seva

prin capilare având grijă de cercuri

să nu le treacă sorocul.

Câtă odihnă de leac oferă copacul

îmbrăţişează-l şi ascultă-i cântecul viu

din aproape-n aproape flămând

şi până departe darnic.

Câtă poftă se adaugă în descreşterea oarbă

căutată fiind perechea fundamentală

acesta-i pragul sublim vor zice unii un cântec finit

fără pic de putere-a convingerii-n glas

mai mult de formă întind harta cu modelul diviziunii.

Risipă inutilă a dorinţelor prin adiere la marginea apei

până se face târziu în celule o rotaţie simplă

şi are loc mult dorita-mpăcare sărbătoarea din urmă

amintirea cu aripi de ceaţă albastră alunecă lin.

24 martie 1989

De Grigore Rotaru Delacamboru

Photo : C . R . B .

516. Cântecul trovanţilor

516. Cântecul trovanţilor

Alergam prin iarba înaltă spre acel pretins început

căutam păsări cu oul în guşă farfurii duble mese

domnişoare dormind coloane de piatră

ştiam că acestea fac cerul să se rotească

până devine albastru

căutam o dovadă sonoră

credeam că suntem în ziua în care cântecul

părăseşte miezul de piatră

începusem a crede în vibraţia nemuririi

acum ne mai aducem aminte

că din alergare ne-am trezit zburând

cântecul acela ne purta pe undele lui

existăm existăm numai întrebam uneori

până când până când .

17 iunie 1983

de Grigore Rotaru Delacamboru

Autor photo : R. G.

Autor photo: C. R. B .

515. Dacă-mi este silă

515. Dacă-mi este silă

Nu furaţi lumina cailor din plete

bucuroşi de oaspeţi aţi dorit zăpadă

pentru că în soare mai există pete

îngerul în apă nu mai vrea să cadă

deci rămân bolnavii întristaţi pe-aproape

aburul clepsidrei mângâie lentila

câtă neputinţă zace peste ape

şi în suflet urcă înmulţită mila

nu furaţi lumina crinului că moare

bucuros de oaspeţi omule buimac

eu colindătorul îţi aduc o floare

sunt asemeni ţie nu ştiu nici un leac

intru în mulţimea de pe mal umilă

doar cu greutate mai găsesc un loc

cei din jur mă-ntreabă dacă-mi este silă

rănilor fluide să aprindem foc.

decembrie 1988

de Grigore Rotaru Delacamboru

Autor photo: R . G .

514. Despre Locul Natal

514. Despre Locul Natal

Să măsurăm puterea întru^’ răbdare a clipei zicea cel ce refuza mâncarea crescută în eprubetă chiar sunetul moale de rouă rostogolită pe dale ca evantai adus din albastru îl deranja în timp ce trăgea după el o sanie de nisip urmată de o sanie de abur < Nu ştim ce se ascunde în falia dintre două clipe ecoul induce nesiguranţa apartenenţei ca pe o împărăţie a iluziei în camera de tortură > cântau piticii plaiul cu minuni al copilăriei să ni se deschidă ochii mai ales cel ce are legătură în simultan cu fiecare celulă cu fiecare gol subatomic – numit al treilea deşi mai înainte când intram în eternitate era primul.

Am depăşit unele semne multicolore şi ele cu strălucire deplasând dimineaţa mai aproape de apele în care cetina îşi apleacă timp de trei zile sufletul şi trei nopţi legănând povestea unui ţinut cu lapte şi miere cu poteci scrise-n chirilică abia perceptibile tălpile goale să ne salveze la timp pasărea vie doar în inimă închide între cer şi pământ simbol geometric – ordinea mângâierii – lăsând calea neîngrădită şi pentru că cineva ne opreşte să modificăm amintirile.

6 martie 1983

de Grigore Rotaru Delacamboru

Autor photo C. C. Ciprian