516. Cântecul trovanţilor
Alergam prin iarba înaltă spre acel pretins început
căutam păsări cu oul în guşă farfurii duble mese
domnişoare dormind coloane de piatră
ştiam că acestea fac cerul să se rotească
până devine albastru
căutam o dovadă sonoră
credeam că suntem în ziua în care cântecul
părăseşte miezul de piatră
începusem a crede în vibraţia nemuririi
acum ne mai aducem aminte
că din alergare ne-am trezit zburând
cântecul acela ne purta pe undele lui
existăm existăm numai întrebam uneori
până când până când .
17 iunie 1983
de Grigore Rotaru Delacamboru
Autor photo : R. G.
Autor photo: C. R. B .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu