543. Ultima picătură
Să părăsim această noapte ce zace
doar mai trimite inele de aură
prin rădăcini în păduri
o să trecem prin aer şi foc
cu sânge subţire pe undă albastră
cu sufletul abur pe rază de rouă
coloana poate să cadă
cetatea poate să cadă
folosind picătura în întuneric
golul produce vibraţii subtile
câteva puncte albe neatinse de spaimă
vor deruta străjerul îndrăgostit
cotropitorii sunt aspri au poftă de joacă
nerăbdarea străbate armura în valuri
ruga noastră e mută
de ne-ar ţine această aripă
de nu s-ar face stânca nisip
de n-ar deveni pământul nor de pulbere
ruga noastră e mută
chiar dacă o voce necunoscută
repetă stupid la intervale de groază
că acesta-i sfârşitul că ultima picătură
suspendată doar din întâmplare
va călători peste dezastru.
4 noiembrie 1989
de Grigore Rotaru Delacamboru
Autor photo: R . G .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu