630. Dorinţele noastre
Se aude că vin vremuri bune ( aşa şi
aşa )
eşti obligat a gusta fericirea şi
acţiunea
te pune pe gânduri o fi pe degeaba
paznicii bat toba-n grădină aluzie la
Paradis
cu trâmbiţa trimit acelaşi îndemn
pretutindeni
nu mai gândi o să gândim noi pentru
tine
nourii cad în izvoarele cu lapte şi
miere
contaminarea prin influenţă o să
determine clipa
să aducă totuşi umilinţa pe tavă
pregătită pentru asemenea fapte
echivalente cu bâlbâiala
minciuna trece în straie de lux are
tupeu
priveşte mulţimea doar pe deasupra
surâde pe-o dungă
obişnuită cu lăcomia privirii celor ce
vor s-o atingă
risipeşte bezele panglici fabrică la
minut curcubeie
valuri de energie urcă pe verticală
chiar dacă această minune a minunilor
apare zilnic
sunt simulate nedumerirea şi buimăceala
în fericire
cu nesfârşite aplauze cu ecoul lor ce
se sparge-n ecouri
o bătaie din palme trece-n revistă
întreg universul
cei ce ne obligă să batem din palme
nu gândesc nici o clipă că vom fi
auziţi
te îngrozeşti câte privilegii au
moduloformii
şi ei obligaţi să le aibă dar să nu le
arate
să admire numai crucea din cerul gurii
cu limba să creeze iluzia că nu există
să susţină ideea că e un privilegiu să
fi obligat
deci au şi interdicţii precise
se vaită în gând că duc o viaţă de
câine
fără drum de întoarcere numai urcuş
totuşi se gudură că vârful încă nu este
vizibil
decât nimic mai bine apă sărată
o facem potabilă puterea e-n mâinile
noastre
şi se plimbă de la o zi la alta nu mai
au somn
repetă la nesfârşit schema de împlinire
a planului
nu mai fac faţă pregătirilor de când cu
unda eternă
unii au cedat cu neuronii alţii au
devenit flexibili
se apleacă până când lovesc pământul cu
fruntea
numai instinctul de turmă a rămas
intangibil
după atâtea căderi în prăpastia
nemerniciei
balta noroiului călduţ devine confortabilă
se simt mai sus decât cei ce duc în
spate pământul
ştiu că reprezintă nimicul dar au
obligaţia
să-şi dea importanţă să facă valuri au
şcoală
învaţă pe cine şi cum să ameninţe
pe cine unde cât şi cum să laude
indicaţii primesc doar de la centru
când folosesc acest cuvânt trece fiorul
de parcă ar fi vorba de punctul
iniţial
destinul le-a dat ca pedeapsă propria
slugărnicie
şi rătăcirea de a crede că pronia
cerească-i cu ei .
vântul bate paltinii plaiului frunza tremură - a jale
dorinţele noastre reale au devenit
buricul nimicului .
aprilie 1978
de Grigore Rotaru Delacamboru
Imagine photo R. G
