52. Patimi

Patimi

Faunul erorii plânge – râde încercând cuvinte

limba dezrădăcinată şi albastrele zăpodii

semne sunt că pe orbită e o clipă ce ne minte

cu formula de rezervă aruncată peste zodii

umbra nu e muritoare ochiul poate ne iubeşte

cumpănită e dovada preţului fixat pe viaţă

carnea rabdă umilirea galbenă de-a fi în cleşte

fiul e vândut şi umblă pe un drum de spini şi gheaţă

viu păcatul ne înghite cu măsură de la rază

fir de platină subţire duce vestea mai departe

sub acoperiş de trestii vizitiul alb visează

cum se plimbă limba lunii peste ape reci de moarte.

16 ianuarie 1988

de Grigore Rotaru Delacamboru

Hippias ( cinsecinţe – III: Rozeta îngemănată )