65. Cântecul
Omul ce dojenea lentila pentru multiplele arderi în patria vorbelor
făcea abstracţie de ceea ce numim sens şi contrasens
nu era încălcată regula vreunui regulament
eliberarea se prezenta sub semnătură
dar spectacolul începea de la zero
cu întreceri pe verticală fiind escaladată Coloana Meţerilor
şi pregătite spre a încerca veşnicia Mesele de Taină
Ovoiziii cei cântători Discurile - pălării şi Chipul Sublym
acum cei rătăciţi aduc aerul proaspăt în spaţiul public
aşteptând felicitările şi dansul trei zile – trei nopţi
ne căutăm unul pe altul fiecare având o idee
despre modul cum trebuie apreciat un sentiment
când trecem spre celălalt mal
unde lebăda şi-a uitat cântecul.
20 decembrie 1985
de Grigore Rotaru Delacamboru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu