Mesaj ( 5 )
Întrebările nu ajută vreo rezolvare
ele propun direcţii noi poate paralele
zicea bunicul trântit în iarba înaltă
uite stelele abia aşteaptă o perioadă blândă
să poată încropi de-o spirală
o extindere în pretutindeni
şi cei de dincolo să ne spună vreo şoaptă
noi dorim să atingem să gustăm să privim
acceptăm vântul clipa lumina şi însingurarea
pentru că amestecăm aici cauza cu efectul
fără să observăm că geometriile lumii
ne propun curbe suprafeţe şi corpuri
pe care să le prindem în minte la loc curat
realitatea să opereze numai cu imitaţii
perfecţiunea nu se negociază
până şi vederea o poate atinge
a mai zis bunicul coborând pleoapele
peste apele fără sfârşit în zare
şi am rămas cu această convingere
că m-a iertat din priviri.
12 mai 1981
de Grigore Rotaru Delacamboru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu