Picătura
Suntem aici pe acest platou al singurătăţii
ne căutăm unii pe alţii ( mai mult )
ne ajutăm unii pe alţii ( aşa şi aşa )
plimbăm diferitele corpuri ( fire de iarbă
mărgele mâncare roboţei celule e. t. c.)
de la unul la altul şi aşa mai departe
din când în când trecem ca realizare faptul
că suntem în siguranţă însă afişăm realismul
şi recunoaştem clipa ne depăşeşte
nu ridicăm ochii obrazul nu înfloreşte
până când picătura cu un vuiet fantastic
coboară ( nu ştim de unde ) şi se face ţăndări
pe aici pe-aproape lângă mine lângă tine.
27 septembrie 1987
De Grigore Rotaru Delacamboru

Autor photo: Ax
Mă uimește viața trandafirului japonez, a florii-atât de puțin,prea puțin, între deschidere totală și stingere.
RăspundețiȘtergereApoi am văzut cactusul înflorit.Două flori , în aceeași zi.
Au îmbătrânit în cea dea-a treia dimineață.Tot împreună.S-au stins într-un fel de joc ciudat. Ca două semne de întrebare, unul către celălalt.
Pentru aceste bijuterii ale naturii ar trebui aparatură photo performantă … coborârea în trepte către punctul ( virtual ) , niciodată posibil de atins , reprezintă drumul către miracol … şi dacă ne gândim că au existat dintre cei care au crezut că natura poate fi egalată … învinsă ( brrr ! ) …
RăspundețiȘtergereSă fie numai bine !
Miracolul florii care se deschide doar pentru a uimi m-a impresionat nespus.Am căutat fotografiile..trebuie să le găsesc.
RăspundețiȘtergerePână atunci, las un semn, scuze, dacă ..http://incertitudini2008.blogspot.com/2008/07/alb.html