567. Căuş de piatră ( Medy – 35 )
Abia acum ne dăm seama
că nu am fost niciodată prea aproape unul de altul
prăbuşindu-ne-n ceaţă ridicam rugă fierbinte
pentru duşmanii noştri pentru gura lor de pământ
să înveţe totuşi folosirea fericită-a cuvintelor
să ocrotească somnul crucilor să fie linişte
şi neglijam mersul nostru pe sârmă
deasupra nisipului deasupra atâtor priviri
rezultate din razele desfăcute ale neantului
acum ceara iese-n oglindă albina
creează
acum sunetul şi ecoul se topesc în inimă de albastru
timpul însoţeşte pulberea călătoare zeii se-nclină
sângele trece de pragul şanţului de prea plin
ogoarele vor fi stropite cu apă fertilă
iar lumina intră-n celule de iarbă flămândă
câtă libertate atâta nedumerire pe verticală
spre mulţumirea trecătoare a clipei
în căuşul de piatră cerul se oglindeşte
împovărat cu polen şi îngeri
sub zborul păsărilor călătoare
mai cade câte-o frunză speriată
tremurătoarea lumină verde şi trandafirul
prin legături asigură echilibrul
acum când se cerne rugina
şi visăm că suntem aproape .
Autor photo : R . G .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu