615. Vasul
În acest hăţiş peste care au trecut
fascicule curbilinii de gând
fiecare fir visează o lume a
depărtărilor
se doreşte starea de zbor chiar dacă
atunci când plouă
ochii de privighetoare se lovesc de
asfaltul oraşului
iar cerşetorul face semn văzduhului
cerând găzduire
doreşte să vadă cum se transformă
căderea în cântec
mai multe informaţii ne oferă vecinul
contra taxă
citeşte dintr-un registru imens pe
coloane şi linii
cât nisip a rămas câte vijelii mai sunt
posibile-n sânge
câte obiecte dispar drept ofrandă a
clipei
unele noţiuni nu sunt definite au numai
nume
le folosim contra justificare cineva ne
atenţionează
există adevăruri ce nu pot fi demonstrate
există spaţii în nonexistenţă prin
amplificarea iluziei
suntem bogaţi trebuie numai să
recunoaştem
suntem odată cu apa suntem vasul .
3 noiembrie 1991
de Grigore Rotaru Delacamboru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu