Păsările şi ceaţa
Cum păsările albe toate
vor în azur puii să-şi culce
vom încerca spre seară poate
să dezlegăm un sunet dulce
un fel de spirit ce respiră
esenţe moi vibraţii unde
cu drag vom ridica din liră
tăriile unor secunde
noi nu ştiam că vremea trece
deşi aveam destule semne
aici e cald dincolo-i rece
şi cercurile-noată-n lemne
azi puii păsărilor zboară
de împânzesc privirea noastră
ori se ridică din ponoară
abur verzui ceaţă albastră.
27 august 1988
De Grigore Rotaru Delacamboru
Autor photo: R. G.Picătura
Suntem aici pe acest platou al singurătăţii
ne căutăm unii pe alţii ( mai mult )
ne ajutăm unii pe alţii ( aşa şi aşa )
plimbăm diferitele corpuri ( fire de iarbă
mărgele mâncare roboţei celule e. t. c.)
de la unul la altul şi aşa mai departe
din când în când trecem ca realizare faptul
că suntem în siguranţă însă afişăm realismul
şi recunoaştem clipa ne depăşeşte
nu ridicăm ochii obrazul nu înfloreşte
până când picătura cu un vuiet fantastic
coboară ( nu ştim de unde ) şi se face ţăndări
pe aici pe-aproape lângă mine lângă tine.
27 septembrie 1987
De Grigore Rotaru Delacamboru
Îndemn
Aliniaţi-vă perechi
începe dansul de rutină
pe o alee de rugină
la umbra unui nour vechi
păstraţi distanţa floare-n floare
să nu zâmbim că e în van
doar clipa e cotropitoare
cu trupul ei umplem un an
atenţie la primul pas
prima atingere contează
să nu uităm unde-am rămas
de-o fi să-alunecăm pe-o rază
lăsaţi fiorii înadins
să ne cutreiere prin sânge
cuprinşi de-om fi în necuprins
corola în oglinzi se frânge
şi reciproc pe-aceleaşi unde
străluminaţi de-acelaşi foc
înaintăm spre-acelaşi loc
nu ştim de ce şi nu ştim unde.
20 nov. 1986
de Grigore Rotaru
Delacamboru
Dacă o fi
( Medy – 31 )
Dacă-o fi să te-mpresor
cu fuior de gând de dor
şi polen de lemn uşor…
De tine nu mai ştiu nimic
zăpada urcă şi coboară
vântul o suflă prin genuni
visez că ninge prima oară
de mine nimeni nu mai ştie
toţi fulgii se aruncă-n gol
încerc să urc pe serpentine
să te cuprind într-un ocol
dacă o fi să ne-ntâlnim
aşa prin viscol la-ntâmplare
doi fulgi în alb ce se ating
duios ne-om revărsa în mare
atunci lumina va ţâşni
peste zăpodii sufleteşti
numai ecouri călătoare
dacă eu sunt atunci tu eşti.
De noi nici noi nu ştim nimic
de rătăciri nici un cuvânt
prin pulberea năucitoare
dacă tu eşti atunci eu sunt .
3 aprilie 1980
de Grigore Rotaru
Delacamboru
Înclinaţie
Ninge peste coloana ridicată prin cuvintele noastre
câte un fulg agăţat ca o limbă
în unghi de literă ( poate onduleu )
îşi flutură neliniştea de frunză-ntârziată
ninge şi lumina se desface în bulgării atâtor idei
aură-ovoid pentru înger
cupolă ocrotitoare pentru îmbrăţişări
drum lung pentru împăcarea cu tine
cel din oglindă cel din celule cel din abisuri
Ninge – nimic nu se aude .
6 decembrie 1975
de Grigore Rotaru
Delacamboru
Cu Bacovia ( 4 )
„ E ziuă şi ce întuneric “
Poverile lumii apasă
pe umeri zăpada se-aşează
pierdut este drumul spre casă
zadarnic mai caut o rază
cum ninge e ziuă e noapte
şi lumea se-ngroapă-n tăcere
nici gândul nu pleacă departe
departele vamă îmi cere
şi tai întunericu-n două
dar totul se şterge în urmă
cad fulgii în volvură nouă
o pasăre neagră îi scurmă
aş vrea să renunţ dar un câine
cum urlă mă-ndeamnă-nainte
încerc să amân până mâine
zadarnic mai caut cuvinte
degeaba tot caut o rază
degeaba mi-e gândul spre tine
pe umeri zăpada se-aşează
alunec şi parcă mi-e bine.
4 decembrie 1975
de Grigore Rotaru
Delacamboru
Adânc
Bat clipele în clopot de aramă
că virtuale unde ne domină
vom încerca să nu ne fie teamă
,n amestecul de ceaţă şi lumină
celule moi dispar pe serpentine
de labirint la ultimul nivel
şi forţa ce conjugă rău cu bine
adaugă inel lângă inel.
17 noiembrie 1986
de Rotaru Grigore Delacamboru
Războiul fierbinte
ce pune-n mişcare atâtea celule
determină strigăte - limită
într-o bandă imperceptibilă
cei fără speranţă refuză îmbrăţişarea de formă
dar se lasă plimbaţi pe aripi de umbră
în împărăţia pufului spulberat
pe serpentine de nisip translucid
numai foşnetul unor cuvinte
în labirint la ultimul etaj.
25 noiembrie 1982
de Rotaru Grigore Delacamboru
Autor photo : R.G.
„ Veşnicia este incoloră
şi nu are dimensiuni;
veşnicia ţine de cuvânt“
Caietul tătânelui
Multe linii de forţă se intersectează
la răspântia cu raze şi crini
unde cuvântul odată zidit prin zicere
se luminează şi porneşte la drum
fără sfârşit fără odihnă
fără întoarcere fără de moarte.
16 septembrie 1988
de Rotaru Grigore Delacamboru
Autor photo : C.C.I.
Declin
Hai să zâmbim însă cameleonul miroase a iarbă
vremea ( reţea infinită ) se-apleacă – întinsă fiind
cu greutăţi de zefir de lacrimă de flacără de lut
numai vinul străluminat prin decantare continuă
în cuibarul de chihlimbar ( bijuterie închisă)
include prin acest fel de memorie bătaia nivelului
hai să zâmbim la comandă (fără dare de seamă)
vom trece pe zero butonul cu aplauze
vom trage în piept prin tunel de lumină abur albastru
se încadrează este posibil aceasta-i linia
în păduri depărtate copacii devin de metal
ecoul se sparge în goarna de gheaţă a neputinţei
rănile devin fluide acoperă lumea
sub această imensă umbrelă
sunetul bate sinistru se dogeşte batjocura
hai să zâmbim - dacă se cere - hai să zâmbim
cerul se clatină când unii oameni se cred zeii zeilor.
4 octombrie 1986
de Grigore Rotaru
Delacamboru
Autor photo : R.G.
Păpădii
„ Cine n-are părinţi prin grădini ?“ - Bacovia
Cum cade frunza parcă te mângâie
o adiere ca din vis lăsată
să curgă-ncetişor desfăşurată
din sus de creştet până spre călcâie
cum cade frunza sufletul atins e
şi abur moale urcă în tărie
călătoria asta o să fie
fără sfârşit cărărilor întinse
ca frunza suntem legănaţi în vânt
păpădii de aer apă şi pământ.
2 august 1985
de Grigore Rotaru
Elegie la a treia dimensiune
Este posibil să încercăm alternativa „ fără “
când fericirea este plimbată în caleaşcă de aur ( rece)
colindătorii nu au teamă că or să alunece
printre gratiile de chihlimbar ale momentului
puţină eleganţă nu strică
îşi dau cu părerea cei din primele rânduri
şi trimit în lung pacheţele roze’ de zâmbete
deşi ecranul din stânga se luminează
un fel de avertisment : pericol de explozie
iar cei din următoarele rânduri sunt liniştiţi
îşi trimit salutări - firul scurt - adică
ştim noi ce ştim – este vorba de păpădie
deci nu trebuie să ne cuprindă regretul
că au dispărut argumentele – momentan
trecerea nu este interzisă
ideea de perpendicularitate este salvatoare
cine se crede în stare poate urca
I-ul este fără sfârşit.
19 aprilie 1979
de Grigore Rotaru
Delacamboru
