246. Un fel de propunere

Medy eu ştiu că te-au supărat şi pe tine
însetaţii de senzaţional tot încercând să afle
de unde începe ( iată !) Peştera fără Sfârşit
dacă sunt inscripţii pe acolo
sau alte lucruri mai speciale
decât pereţii de stâncă cioplită
( un fel de apă cu valuri mărunte )
ei nu-şi închipuie cât de obositor este să faci o descriere
dar să aluneci ( neştiutor ) peste zările fermecate
împietrite prin sunet de daltă şi icneli şi strudăneală
ale celor ce au lucrat începând cu lumina din gând
convinşi că spre în afară spre stele
razele au fost trimise de aici din străfunduri
tu ai zis să nu-i luăm în seamă
să ne vedem de oile noastre, de lâna de aur,
de zăcătoarea de chihlimbar
şi să împachetăm cu grijă acele larve de trântor liofilizate
şi bulgărele de miere cristalizată
totuşi – celor ce umblă cu microscopul
să le acordăm ajutorul nostru
„deşi – ai zis încă – parcă-i văd bucurându-se
gândind ce cotitură incredibilă o să ia omenirea
că a trecut prin spaima lentilei această problemă“
trebuie să notez şi ce am zis eu:
„poate că acolo în munte zeul şi-a ascuns lacrima
şi noi o numim cuibar cu chihlimbar
şi ne luminăm de bucuria nuanţelor“
oricare ar fi rezolvarea acestui balans
mai ţii minte – am căzut de acord – noi doi
să nu ne îndepărtăm unul de altul
( aşa ca o grijă suplimentară dar liniştită )
lumina poate ţâşni de oriunde.

iuie 1987

de Grigore Rotaru Delacamboru

245. Cuţitul palid

Drum lent
către spaţii închise
clipa alintă cuvinte

(prin aceleaşi pulsaţii)
cu aceeiaşi bătaie
capătul razei
se menţine
poetul aşează
celulă cucerită
lângă celulă

cărarea de fum
neaşteptare
necuminţenie
cuţitul palid
împarte liniştea
cailor de iarbă
gândurilor de mătase

o să vină o vreme
poate o destrămare
ca un abur albastru
aruncat peste mare

din adânc înspre valuri
peste ape e lună
noi şi sângele viu
( împreună)

visul dispare
în curbură
lumina vine
de pretutindeni
şi este ziuă.

24 august 1987

de Grigore Rotaru
Delacamboru

244. Cumpănă

243. În marea sală

242. Corespondenţă

241. Contează aripa

240. Posibile dispariţii

239. Rugă pentru iertare

238. Scrisoare cu părere de rău

Medy să şti că îmi pare foarte rău de momentul acela
când ţi-am spus că te joci cu sufletul meu
abia acum am început să pricep cât de cât
ce este bine pentru celula din sânge
şi ce este rău pentru raza numită gând
îţi spun toate acestea fără să le trecem la capitolul scuze
ce a fost a fost însă greşeala recunoscută
îţi scoate fierul din burtă după cum zicea bunica
( fie-i odihna-n lumină )
că şi dumneaei îmi zicea ( mie - direct ) câte una
(de parcă aş fi vorbit cu mama lui Creangă)
copile te uita la firul de iarbă
de se află în tremurare înseamnă
că un înger de pază este pe-aproape
ridică faţa şi roagă-te să ningă târziu
Ce fericiţi am fost în ziua când am aflat
că nu se întâmplă nimic dacă
sufletele noastre se întrepătrund
că particulele acelea fine
sau cum s-or fi numind părţile componente
comunicând prin atingere moale
îşi cedează reciproc informaţie
şi plutesc mai departe fiecare cu rostul ei
în acest tablou curgător
nefiind nici lichid nici aer nici foc
un fel de al şaselea element
( oricum sub elementul cu numărul cinci )
Până la urmă tot bunica avea dreptate
care mai zicea că cine scrie cuvânt de-mpăcare
să-i lăstărească mâinile şi cine
zideşte-n văzduh cetate de sunete blânde
să aibă cale neîngrădită
dar nu mai spunea către ce către unde
oricum înţelegeam şi eram mulţumiţi
că este de bine.

august 1987
de Grigore Rotaru Delacamboru

237. Sonetul 1627 ( al neputinţei )

236. Cântec

235. Scrisoare de toamnă

234. Părere

233. Joc

232. Viaţă

231. Sistemul obişnuinţei

230. Alter N

229. Protectie

228. Somaţie

227. Descântec

226. Gând

225. Apel

224. Moment

223. Program

222. Antiprogram

221. Presimţiri

220. ORA DE PLUTIRE

219. Sonetul 2107

218. CÂNTEC

217. Lingoare de toamnă

216. Cântec mic

215. Scrisoare de toamnă

Încă eşti tânără Medy
şi părul tău de mătase şi sare
ca un fluid invizibil
în clepsidra cu un singur pol
aduce foşnet spre mâinile mele
iar sângele dus la mari depărtări
povesteşte despre această lumină
ce-ntârzie-n celule şi ne obligă
să comunicăm prin vasele capilare
deschise în necuprindere
se aude cum primesc hrană pereţii
elementele se destramă – transfuzii lente
doar o armă gingaşă mai este permisă
tăişul atinge inima zeului
şi picătura devine sămânţă
receptacolul încrederii oarbe
peisaj simplu echidistant
perpetuând foamea zilei de mâine

încă eşti tânără Medy

atunci când ieşi puţin la fereastră
vreau să-ţi aduc aminte
că punctul de sprijin suspendat între noi
luminează pârghii de aur.


septembrie 1988

de Grigore Rotaru Delacamboru

214. Un mic tratat despre meduze

Unul zise pac s-a sfârşit vânătoarea
meduzele pot pleca liniştite spre ţărm
unghiul ce ne cuprinde
are valoare incomensurabilă
o latură este fixă cealaltă este fluidă
nu există drum de întoarcere
pentru steaua din vechime
deşi cercetează cu o unică rază
la adâncimi acceptabile
frica nespusă faţă de albastru
animal îmblânzit
în pauza dintre două reproşuri
pe muchia cuţitului
colonii de celule lunecând odată cu moartea
războiul civil tremură în umbra catargului
butoanele călătoresc pe sens interzis
ne iubim peste măsură arginţii
unul zise pa… şi nu a mai rostit
a doua consoană
turnul clepsidrei este cuprins de incendiu
devine fluidă şi latura - doua
tot înainte ramură de măslin răcoritoare
umilinţa se naşte din cuie
pulbere osândită apă ţinută la stele
zeii descoperă un truc armă fără culoare
vânătoarea de fapt nu a început
şi regina e tristă masca ticăie lin
abur peste fiole singurătatea e ţărmul
spre care pot călători liniştite meduze.

Decembrie 1988

de Grigore Rotaru Delacamboru

213. Cântec de seară