Cu Bacovia ( 5 )
Te uită ninge şi e seară
şi toate se îndepărtează
nu pot să-ajung până la tine
îmi trebuie de-acum o rază
privesc neputincios cum cade
o lume peste lumea noastră
zăpada urcă şi nivelul
pâlpâie alb lângă fereastră
nici uşa nu se mai deschide
fulgii coboară a prăpăd
visez că focul nu se stinge
şi că lumina lunii văd
o spaimă rece dă ocolul
adio dram de libertate
perdeaua asta ameţitoare
nici gândul nu o mai străbate
nu mai încerc vreo variantă
nu mai aştept vreun răspuns
că pot să mai notez cuvinte
parcă îmi e îndeajuns.
3 ianuarie 2011
de Grigore Rotaru
Delacamboru
Autor photo: Ay
”o spaimă rece dă ocolul
RăspundețiȘtergereadio dram de libertate
perdeaua asta ameţitoare
nici gândul nu o mai străbate”
Timpul, imensă durere, tot ce a fost și nu mai este.. lumea se vede după criterii aparent identice ca atunci, dar fiecare simte altfel. Suntem doar niște infime semne pe nemărginirea vieții.
Aferim !
RăspundețiȘtergereSuperb!
RăspundețiȘtergere