marți, 1 februarie 2011

455. Cu Ienăchiţă Văcărescu

Cu Ienăchiţă Văcărescu

Pasăre – inima mea

Zării o floare, ca o lumină.


Pasăre de ceaţă-albastră

bate lin pe la fereastră

şi mă scald în adiere

ca raza luminii-n miere

pasăre de abur dulce

de te-ai duce mi-ai aduce

pe frumoasa florilor

pe aripa norilor

m-aş topi de dor şi jale

sub genele dumisale

că fior nor de fuior

colţ de miez aromitor

mă ridică în suspin

cu dulceaţă cu venin

dar îndepărtat ce sunt

se leagănă frunza - n vânt


albastră inima-n piept

cum tremură când aştept

şi pe zi şi peste zi

tot mă rog să vii să vii

pe un drum de flori surori

doar n-o fi să mă omori.

8 iulie 1975

de Grigore Rotaru

Delacamboru




Autor photo : R. G.

3 comentarii:

  1. Îndrăznesc să ating vraja- clipele dor
    ”fior nor de fuior”

    RăspundețiȘtergere
  2. Cateva imagini antologice ...ale unui tanar ...reclama din entuziasm .... nu-mi este cunostinta, deci nici ruda...
    http://www.mirajul-fotografiei.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere
  3. Va multumesc din suflet, Domnule Rotaru pentru aprecierile dumneavoastra care imi depasesc infinit implicatia in sfera fotografica! Ma inclin!

    RăspundețiȘtergere