Prag
Apă vie roua descântată
într-o atingere toropitoare
de mugure de ramură de floare
fără întoarcere în suspin pe o rază
numai sclipind şi cerul descreşte
cu nourii închişi într-o sferă
şi iarba-i transfigurată – ce zumzet
poate renunţă poate dispare poate
lasă urma sublimă duhul creşterii
are clipe ce nu se pun la-ndoială
are cale neîngrădită în spaţii
are soră coloana în curgere spre înalt
revărsarea provine din inimă
puncte fantastice inimi ale celor văzute
şi inima cu mult mai ascunsă a întregului
în cumpănă pe această curbură de lacrimă
cu cele pentru care nu s-a deschis fereastra.
3 aprilie 1979
de Grigore Rotaru
Delacamboru
între realitate și neant?
RăspundețiȘtergerenu simtim ... nici nu ar fi bine ...permanent suntem acolo !
RăspundețiȘtergere