558. Cerul cu lacrimi
Păsări ucise pe ţărm în singurătatea amiezii
valul coboară şi urcă
lângă nisipul fierbinte alergătorii
simţind neputinţa clipei
vor să mai spună cuvinte
dar limba li se topeşte
în cerul întunecat cu lacrimi
la sfârşit de spectacol în numele depărtărilor
aceste semne călătoresc odată cu gândul
perechile găsesc punctul de sprijin
zborul pe-o dungă.
4 iulie 1986
de Grigore Rotaru Delacamboru
Autor photo: R . G .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu