CALEIDOSCOP – Gânduri de ocazie
(încercări pentru volumul al treilea) – 4 iunie 2025
*
Cantemir
– alături de înțelpții lumii.
Cei din Sfatul zburătoarelor se pregătesc să-i
învingă, prin procedee „blânde” pe cei din Sfatul
dobitoacelor
*
„Deci oricum au fost începăturile, și cum să vor tâmpla
săvârșiturile, puțin socotindu-să, Cămila, cu toată inima în partea Corbului să
dede. După aceia, pre Urs ispitind, îl aflară că numai albinele din știubeie să
nu-l dodeiască și la bârlogul lui nebântuit să lăcuiască poftește, iară
amintrilea veri dobitoacele ar zbura, veri pasirile s-ar încorna și s-ar
pedestri, macar cum aminte nu-i ieste (că firea
carea în ceva fericirea ș-au socotit, alalte ale lumii toate de batgiocură le
are) (S1).
Hulpea, jiganie pururea cu doaă inimi și neispitită, pentru une
pricini, carile și mai denainte arătasă, îndată în partea zburătoarelor să
giurui (că inima vicleană mare fericire
simte când socotește că pentru fapta vicleșugului și ea să cinstește și la
aceiași școală ucinici și părtași își agonisește). Însă Hulpea cu tocmală
ca aceasta să aședză, ca nu cumva Lupul, până între vii va fi, de unirea ei cu
dânșii să să înștiințedze, căci Hulpea, precum din fire ieste bună
adulmăcătoare, mare grijă de Lup purta, ca nu cumva cu vremea adevărul să
biruiască și vicleșugurile acmu ascunsă vreodată să să dezgolească, și așe
prieteșugul și tovărășiia, carea macar că cu chip zugrăvit și poleit între
dânsa și între Lup avea, își va piierde. Pre Ciacal așeși nici a-l mai ispiti
socotiră cu cale a fi, de vreme ce de la dânsul, precum agiutoriul, așe nici
vreo împiedecare nedejduia (că des și de
multe ori la muritori să vede puternicul nebun în fruntea sfaturilor, iară
săracul înțelept denafara pragurilor)
(și, precum bogații cu
avuțiia socotesc că și mintea au câștigat, așe săracii, cu lipsa avuțiii și
piierderea minții să fie pățit li să pare).
Iară pentru Lup socotiră că nemutat și neclătit va fi din
socoteala sa (că sufletul înțelept
într-altă și pentru altă ceva din socoteala sa a să muta nu știe, fără numai
din rău spre bine și din greșală spre îndreptare). De care lucru, dzisără
nici mai mult să-l ispitească, nici gândurile cătră dânsul să-și dezvălească,
ce numai în față, precum toate după pofta și sfatul lui să vor face, să-i
arete, iară după dos cu toată nevoința ale sale gânduri la lucru a duce tare să
să gătească.” – Istoria ieroglifică, Dimitrie Cantemir ( 26 octombrie 1674 - 21 august 1723)
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
La începutul Adunării cei din Sfatul
dobitoacelor erau în număr de cinci: Pardosul, Ursu, Lupul, Vulpea și Cămila, iar cei din
Sfatul zbrătoarelor erau în n umăr de patru: Corbul, Cucunozul,
Brehnacea și Uleul. Cantemir nu folosește la întâmplare această schemă
de 5 – 4 care, în timp ce lucrările Adunării avansează devine 4 – 5,
Cămila primind pene și aripi „cu toată inima în
partea Corbului să dede”
devenind Struțocămilă. Acum, cei cinci din Sfatul zburătoarelor caută metode și motive de cum să
îmbuneze pe cei patru ( care au rămas) în Sfatul jigăniilor. Se
procedează prin cercetarea fiecăruia.
Ursul dacă nu este deranjat nu părtăsește bârlogul pentru lucruri mai
puțin dulci decât mierea. Hulpea, vicleană fiind, cu inima
în două luntri având, „mare grijă de Lup
purta”,
însă nicidecum nu ar vrea să-l supere pe Corb și gândea că odată ce Lupul va fi
eliminat cu o singură față se va prezenta mulțimii.
Lupul rămâne de temut deoarece nu s-a întâmplat vreodată să
renunțe la, cel puțin, unul din principiile moralicești.
Totuși au găsit modul de a-l scoate din tabăra împotrivirii: zicem ca el
și facem ca noi. „Căci pre Pardos Corbul prin iscoade și cărți
pre ascuns trimese, și încă de demult în priința lor îl întorsese și vicleanul
cel mai mare a neamului său a fi cu giuruințele îl făcuse (că sula de aur zidiurile pătrunde și lăcomiia își vinde neamul și
moșiia).”
Ideile fragmentului sunt despre: fericire ca himeră,
manipulare, corupție, viclenie, obediență, nemernic
(vânzătorul de neam și moșie),
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
Citate
(din literatură, filosofie și istorie) care analizează noțiuni compatibile cu fragmentul: sfetnicii,
sfatul, liniștea, vicleșugul, pofta nestăpânită,
tirania celui puternic, firea Struțocămilei.
1) „Să nu cauți niciodată să fii fericit cu prețul
fericirii altuia. Este urât, inuman. – Osho
2) „Nu-ți căuta fericirea in
curtea altuia, pentru că ea se ascunde întotdeauna în casa ta -Douglas William
Jerrold
3) „Poti pacali pe unii dintre oameni tot timpul si pe
toti oamenii o data, dar nu poti pacali pe toti oamenii tot timpul.” – Abraham
Lincoln
4) „„Manipularea urmareste sa modifice alegerile altei
persoane modificand direct, dar clandestin, psihologia unei persoane.” —
Michael Cholbi
5) „Acolo unde nu există respect reciproc, apar
întotdeauna probleme. – Dizzie Gillespie
6) „Răutatea
începe acolo unde sfârşeşte omenia. Victor Hugo
7) „Oamenii
manipulatori nu iau in considerare punctul de vedere al celuilalt; vor lua in
detrimentul altora”. — Richard Malthouse
8)„ Cuvintele
false nu sunt doar rele, ele infecteaza sufletul cu rautate.” —
Platon
9) „Nu e uşor să-şi ascundă cineva mereu răutatea.-
Platon
10)
„Manipularea este o modalitate de
a-i controla pe altii si de a-i mentine sub puterea ta.” ― Steve Maraboli
11)
„Manipularea oamenilor implica intotdeauna
folosirea unei jumatati de adevar sau a unei minciuni pentru a atinge un anumit
scop.” — Ralf Juhre
12) „Corupţia este ca un bulgare de zăpadă; odată ce
începe să se rostogolească, tinde să crească. - Charles
Caleb Colton
13) „Primul semn al corupției moravurilor este
izgonirea adevărului. (Michel de Mntagne)
14) „Omul naiv crede
orice cuvânt, dar omul înțelept își chibzuiește pașii.” – Biblia, Proverbe
15) „Dacă ai de gând să înșeli lumea, asigură-te că lumea nu va afla
niciodată adevărul.” – Nicolò Machiavelli
16) „Viclenia este un fel de slăbiciune a minții, pe când adevărata înțelepciune
n-are nevoie de șiretlicuri.” – Michel de Montaigne
17) „Mita este mama Corupţiei.- Mihai
Cucereavii
18) „Cel mai puternic nu e niciodată suficient de
puternic pentru a fi mereu un lider decât dacă reuşeşte să transforme puterea
în dreptate şi obedienţa în datorie. - Jean
Jacques Rousseau
19) Puterea de a fi tu însuți într-o lume care
încearcă în permanență să te schimbe este una dintre cele mai mari realizări
din viața ta – Ralph Waldo Emerson.
>>>>>>>>>>>>>>>>
Pe
baza fragmentului propus din Istoria ieroglifică și a citatelor alese,
se poate construi un eseu amplu cu dimensiuni eseistice, morale și culturale,
în care Dimitrie Cantemir să fie valorificat ca un spirit de sinteză,
observator al lumii și al firii umane, într-o postură
comparabilă cu marii
gânditori ai lumii – un „filozof-poet” înveșmântat în haina alegoriei.
>>>>>>>>>>>>>>>>>>
Dimitrie Cantemir –
alături de înțelepții lumii
Într-o epocă în care
demnitatea era un lux, iar adevărul – un pericol, Dimitrie Cantemir alege să
rostească ambele. Alegoric, desigur. Masca fabulistică a Istoriei
ieroglifice ascunde un spirit ascuțit, o conștiință morală lucidă și o
vocație filosofică demnă de cei mai mari gânditori ai lumii. Prin Cămila
devenită Struț, prin Hulpea vicleană, prin Lupul drept și neclintit, Cantemir
scrutează adâncimile firii omenești și schițează un portret amar al societății
sale – unul care, din păcate, rămâne valabil.
Ceea ce impresionează în
fragmentul analizat nu este doar ironia fină sau forța caracterologică a
personajelor-alegorii, ci claritatea cu care autorul surprinde structurile de
manipulare, trădare, corupție și conformism. Într-un sfat al jigăniilor și păsărilor,
deghizat în Adunare, se joacă aceeași piesă pe care umanitatea o repetă de
veacuri: lupta dintre adevăr și interes, dintre virtute și viclenie, dintre
gândul statornic și pofta nestăpânită.
„Cămila, cu toată inima
în partea Corbului să dede” – transformarea aceasta nu e doar comică, ci
tragică. Struțocămila devine simbolul celui care își părăsește firea pentru a
câștiga locul cald, identitatea adaptativă a oportunistului. Într-o
epocă modernă, acest comportament se numește „flexibilitate politică”; Cantemir
o denunță ca trădare de sine.
Despre asemenea
metamorfoze morale vorbea și Jean-Jacques Rousseau, când avertiza că „cel mai
puternic nu e niciodată suficient de puternic pentru a fi mereu un lider decât
dacă reușește să transforme puterea în dreptate și obediența în datorie.” Dar
în Adunarea cantemiriană, obediența se naște nu din convingere, ci din frică
sau poftă.
Viclenia, trăsătura
definitorie a Hulpei, este un alt nod etic al fragmentului. Hulpea „mare grijă
de Lup purta”, nu din loialitate, ci din frică și calcul. Ea seamănă cu acei
oameni care se alătură binelui doar când răul e pe moarte. Montaigne spunea că
„viclenia este o formă de slăbiciune a minții”; Cantemir merge mai departe și
arată că e și o formă de ipocrizie activă, o travestire a interesului în
prudență.
Însă adevăratul pivot al
fragmentului rămâne Lupul, chipul înțeleptului vertical. Nu pentru că ar fi
infailibil, ci pentru că „sufletul înțelept din socoteala sa a se muta nu știe,
fără numai din rău spre bine și din greșală spre îndreptare”. Această frază –
demnă de o antologie de morală universală – pune pe Lup alături de eroii
tragici, de stoicii romani, de Sokrat și de toți cei care au înțeles că nu poți
fi liber fără coloană vertebrală. Emerson spunea că „puterea de a fi tu însuți
într-o lume care încearcă să te schimbe e una dintre cele mai mari realizări”;
Cantemir o probează literar.
Pardosul, pe de altă
parte, e coruptul absolut, „vicleanul cel mai mare a neamului său” – imagine
care prefigurează nemernicul contemporan, „vânzătorul de neam și moșie”. „Sula
de aur pătrunde zidiurile” – zice Cantemir, descriind cu luciditate forța mituirii,
a banului care deturnează caractere, distruge fidelități și înrobește spirite.
Mita, nota Mihai Cucereavii, este mama corupției. Cantemir o face ființă vie,
infiltrată în țesutul politic.
Ca un veritabil filozof
în haina alegoriei, Cantemir reușește să dea viață ideilor. El nu doar
povestește, ci înfierează: cu ironie, cu sarcasm, cu o înțelepciune care îl
apropie de Machiavelli, dar și de Montaigne, Seneca ori Platon. „Cuvintele
false infectează sufletul cu răutate”, spunea Platon; în Istoria ieroglifică,
minciuna devine mijloc de guvernare, iar înțelepciunea e forțată să tacă sau să
se retragă la marginea Adunării.
Poate cea mai profundă
idee a fragmentului este aceea că adevărul nu are nevoie să strige – el se
menține, tăcut, în cei care nu pot fi mutați „fără numai din greșeală spre
îndreptare”. Într-o lume în care toți vor să schimbe tabăra, Lupul rămâne acolo
unde conștiința îi dictează.
În loc de concluzie
Prin această alegorie a
sfatului animalelor și zburătoarelor, Cantemir se ridică, nu doar deasupra
epocii sale, ci și alături de gânditorii universali. El nu e doar un domnitor
învățat, ci un scriitor cu vocație filosofică, un diagnostician al sufletului
omenesc și un moralist sub acoperire. Alegoria sa nu e doar o strategie
estetică, ci un act de curaj.
Așezat lângă cei care au
văzut limpede în întunericul vremurilor, Cantemir este, fără îndoială, un
înțelept al lumii.
>>>>>>>>>>>>>>>
Variantă
O structurare
detaliată a eseului, cu subtitluri tematice care valorifică ideile
din fragmentul propus din Istoria ieroglifică, corelate cu reflecțiile
filosofice și literare moderne și clasice. Fiecare secțiune poate fi dezvoltată
într-un eseu amplu, cu dimensiune eseistică, morală și culturală, în centrul
căruia se află figura lui Dimitrie Cantemir – gânditor, moralist, observator al
naturii umane și constructor de alegorii cu valențe universale.
1. Cantemir – spiritul
alegoric al lucidității
- Ipoteză:
Dimitrie Cantemir nu este doar un cărturar al epocii sale, ci un moralist
cu vocație filosofică, comparabil cu marii autori ai reflecției alegorice,
precum La Fontaine sau Swift.
- Argument:
Istoria ieroglifică propune o radiografie a naturii umane prin
intermediul alegoriei animaliere, în care fiecare făptură simbolizează un
tip moral, o stare de conștiință sau un mecanism de corupere.
- Observație critică:
Cantemir îmbracă adevăruri aspre despre lume și fire în haina literaturii,
ca să le facă suportabile – dar nu mai puțin tăioase.
2. Sfatul și sfetnicii –
imaginea politicului și a iluziei de consens
- Temă:
Cei care „sfătuiesc” sunt cei care conduc din umbră. Sfatul zburătoarelor
și al jigăniilor reproduce lumea sfaturilor de curte și a alianțelor
politice.
- Exemplificare:
Struțocămila devine simbolul adaptabilității, al transformării
oportuniste, al alianței instabile.
- Reflecții conexe:
- „Cel mai puternic nu e niciodată
suficient de puternic pentru a fi mereu un lider...” – Rousseau
- „Puterea de a fi tu însuți...” –
Emerson
3. Vicleșugul ca virtute
degradată: despre Hulpe și diplomația coruptă
- Analiză:
Hulpea, personificarea vicleniei, își trădează constant alianțele,
dintr-un instinct de conservare și dominare simultan.
- Comentariu moral:
Viclenia e o slăbiciune mimată ca forță – o trăsătură a celor care nu pot
învinge prin adevăr.
- Citate utile:
- „Viclenia este un fel de slăbiciune
a minții...” – Montaigne
- „Cuvintele false infectează sufletul
cu răutate.” – Platon
4. Fericirea, o capcană:
despre Urs, poftă și liniștea ca manipulare
- Temă:
Ursul e mulțumit dacă i se respectă plăcerile – mierea, bârlogul – și
devine inofensiv. Pofta, transformată în armă a manipulării.
- Morală:
Fericirea facilă e un drog politic. Cel care e lăsat în pace nu mai
cercetează adevărul.
- Citate conexe:
- „Să nu cauți niciodată să fii
fericit cu prețul fericirii altuia.” – Osho
- „Omul naiv crede orice cuvânt...” – Proverbe
5. Lupul – conștiința
singuratică a moralei neschimbate
- Interpretare:
Lupul refuză trădarea valorilor. Într-o lume de compromisuri, el rămâne
fidel unei „socoteli” morale.
- Valoare simbolică:
Conștiința verticală, refuzul adaptării la minciună, puterea tăcerii și a
demnității.
- Reflecții paralele:
- „Răutatea începe acolo unde
sfârșește omenia.” – Hugo
- „Nu e ușor să-și ascundă cineva
mereu răutatea.” – Platon
6. Corbul și Pardosul –
corupția ca mijloc de dominare
- Temă:
Corbul reușește să „cumpere” suflete: îi trimite lui Pardos „sule de aur”
și îl face să-și vândă neamul.
- Comentariu:
Corupția nu e doar morală, ci și strategică – devine o politică a puterii.
Cine are aur, controlează.
- Citate relevante:
- „Mita este mama corupției.” – Mihai
Cucereavii
- „Corupția e ca un bulgare de
zăpadă...” – Colton
- „Primul semn al corupției este
izgonirea adevărului.” – Montaigne
7. Struțocămila –
simbolul ipocriziei adaptabile
- Explicație:
Struțocămila, ființă cu două firi, simbolizează compromisul grotesc:
animal de pământ cu pene – trădare mascată în convertire.
- Interpretare morală:
Hibridul social, cel care vrea să pară ce nu este, dar păstrează firea
veche.
- Extrapolare filosofică:
Este ființa care caută fericirea cu orice chip, trădând forma, fondul și
până și ideea de a fi „una”.
- Citate relevante:
- „Dacă ai de gând să înșeli lumea,
asigură-te că lumea nu va afla niciodată adevărul.” – Machiavelli
- „Manipularea e un joc al jumătăților
de adevăr.” – Ralf Juhre
8. Concluzie – Cantemir,
între gândirea alegorică și clarviziunea morală
- Recapitulare:
Cantemir reușește, prin această construcție fabuloasă, să adune într-un
limbaj arhaic și poetic o analiză extrem de actuală a mecanismelor
politice, morale și psihologice.
- Teză finală:
Este un „filozof-poet”, un Montaigne travestit în cronicar domnesc, un
analist al sufletului omenesc sub chip de vulpe, lup și corb.
- Concluzie etică:
Într-o lume unde „adevărul e ascuns în dosul măștii”, rămâne nevoie de
ochiul înțelept care vede dincolo de vicleșug – iar acel ochi, în
literatura română, a fost Cantemir.
>>>>>>>>>>>>>>
Dezvoltarea eseului
1. Cantemir – spiritul alegoric al lucidității
Dimitrie Cantemir nu este doar un erudit al epocii sale, ci
un moralist cu vocație filosofică, comparabil cu marii autori de fabule și
satire. În Istoria ieroglifică, el transformă animale și păsări în
purtători de voci morale, într-o alegorie care nu ascunde adevărul, ci îl
deghizează cu artă. Alegoria devine astfel un mod de a spune lucrurilor pe nume
într-o lume unde adevărul riscă să fie periculos. Luciditatea lui Cantemir nu e
rece, ci amară, iar ironia sa, deși rafinată, lovește cu precizie de chirurg.
Fiecare făptură din „sfatul jigăniilor” este o mască purtată de viciile și
virtuțile omeniei.
2. Sfatul și sfetnicii – imaginea politicului și a
iluziei de consens
Într-o lume guvernată de alianțe schimbătoare, „sfatul”
devine metafora puterii colective, unde fiecare își urmărește propriul interes.
Sub masca dialogului și a deciziilor comune, stă o competiție vicleană, în care
cel mai viclean sfetnic nu este cel mai înțelept, ci cel mai periculos.
Struțocămila, simbol al hibridului grotesc, este dovada că natura compromisului
generează monștri. În acest sfat, înțelepciunea nu învinge – ci se retrage.
Adevărata putere aparține celor care știu să manipuleze aparențele consensului.
3. Vicleșugul ca virtute degradată: despre Hulpe și
diplomația coruptă
Hulpea, cunoscută în fabule pentru viclenia sa, devine aici
emblema diplomației corupte. Ea nu are credință față de nimeni și nimic, ci
doar față de propria supraviețuire. Într-o lume în care adevărul e periculos,
vicleșugul este convertit în strategie. Dar această formă de „inteligență” e,
în fond, o capitulare morală. Viclenia devine un fel de minciună respectabilă,
tolerată și chiar admirată într-un spațiu al trădării permanente. Hulpea nu
este doar trădătoare, ci un simptom al unei lumi în care fidelitatea e
considerată prostie.
4. Fericirea, o capcană: despre Urs, poftă și liniștea ca
manipulare
Ursul este ușor de mulțumit: dacă i se respectă teritoriul
și i se oferă plăcerile sale – mierea, bârlogul – devine blând, chiar loial.
Dar tocmai în această mulțumire se ascunde manipularea. Puterea știe că omul nu
trebuie convins să gândească, ci doar lăsat să se desfete. Pofta devine o frână
morală, o formă de orbire voluntară. Cei care cred că sunt fericiți nu mai
întreabă nimic. Ursul întruchipează, astfel, figura celui mulțumit cu puțin,
dar și a celui ușor de corupt cu plăceri simple.
5. Lupul – conștiința singuratică a moralei neschimbate
Într-un univers unde toți se adaptează, Lupul refuză
compromisul. Rămas singuratic, el întruchipează conștiința verticală – o
moralitate care nu poate fi cumpărată sau înduplecată. Poate fi tăcut, dar nu
orb. El nu strigă adevărul, ci îl păstrează în tăcerea sa demnă. Spre deosebire
de Urs, Lupul nu se lasă amăgit. Spre deosebire de Hulpe, nu trădează. Este o
figură rară: aceea a celui care nu se vinde nici pentru plăcere, nici pentru
siguranță. O conștiință statornică într-o lume în care totul alunecă.
6. Corbul și Pardosul – corupția ca mijloc de dominare
Corbul reușește să-i întoarcă pe toți, nu prin luptă, ci
prin mituire. El își „cumpără” aliații, oferind lui Pardos „sule de aur”, și
astfel distruge orice urmă de loialitate națională sau familială. Pardosul
trădează, nu din convingere, ci din slăbiciune. Este o imagine a politicianului
care-și vinde țara pe funcții și favoruri. În lumea lui Cantemir, corupția nu e
doar un defect moral – e o formă de guvernare. Iar cel care rezistă nu e cel
mai deștept, ci cel mai curat la inimă.
7. Struțocămila – simbolul ipocriziei adaptabile
Nicio făptură nu e mai hibridă, mai lipsită de fire proprie
decât Struțocămila. Creatură cu două firi, ea simbolizează trădarea identității
în favoarea supraviețuirii. Vrea să placă tuturor, să se adapteze oricărei
situații. Dar în această adaptabilitate nu e înțelepciune, ci impostură. Este o
imagine a omului fără coloană, fără chip, care joacă roluri în funcție de vânt.
Cantemir o pune în fruntea „sfatului” pentru a satiriza nu doar pe cei care
conduc, ci și pe cei care-i acceptă, seduși de masca convenabilă a
compromisului.
8. Concluzie – Cantemir, între gândirea alegorică și
clarviziunea morală
Dimitrie Cantemir scrie o fabulă uriașă, dar în miezul ei
bate o inimă morală. Istoria ieroglifică nu este doar un roman
politic, ci un testament de luciditate. Într-o epocă de trădări și lupte pentru
tron, el alege să nu țipe, ci să povestească. Adevărul spus pe jumătate, în
fabule și măști, capătă astfel puterea de a dăinui. Pentru cititorul de azi,
Cantemir e mai mult decât un cronicar: este un moralist de rang înalt, un
observator fin al firii și un profet tăcut al vremurilor viitoare.
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
Dublura
Cantemir – alături de înțelepții lumii. Eseu moral și
cultural inspirat din "Istoria ieroglifică"
I. Alegoria sfaturilor – teatru al firilor și al
intereselor
Fragmentul din Istoria ieroglifică de Dimitrie
Cantemir prezintă un moment de răscruce în conflictul simbolic dintre Sfatul
jigăniilor și cel al zburătoarelor, în care strategiile, loialitățile și
caracterele ies la iveală în plenitudinea lor alegorică. Figura centrală este
Lupul – exponentul principiului nestrămutat –, în timp ce ceilalți protagoniști
devin piese de joc într-o partidă de viclenie, corupere și manipulare. În plan
simbolic, sfaturile nu sunt doar consilii de război sau diplomație, ci proiecții
ale unei lumi dominate de interese mascate și de mișcări subtile ale sufletului
uman.
II. Fericirea – o himeră între poleială și viclenie
Hulpea, "jiganie pururea cu doaă inimi", este
întruchiparea abilă a vicleniei care se ascunde sub masca adaptabilității. Se
jură zburătoarelor, dar cu tocmală și condiții, într-o dublă trădare care
urmărește doar folosul personal. Fericirea, pentru această fire duplicitară, nu
are conținut moral: este doar o iluzie deșartă a reușitei sociale prin tertip.
Într-o astfel de lume, „firea carea în ceva fericirea ș-au socotit, alalte ale
lumii toate de batgiocură le are.” Cantemir devoalează astfel haina de aur a
fericirii false, arătând că strălucirea ei e doar poleială peste interese
meschine.
III. Corupția – pătrunde ziduri și trădează neamuri
Corbul acționează pe tăcute, trimițând „iscoade și cărți pre
ascuns” pentru a-l atrage de partea sa pe Pardos. Acesta, „vicleanul cel mai
mare a neamului său”, se vinde fără ezitare pentru o sula de aur. Imaginea este
pregnantă, iar moralitatea lui Cantemir e fără echivoc: „lăcomiia își vinde
neamul și moșiia”. Această observație amară rezumă o întreagă filosofie
istorică a trădării și neîndurării. Corupția e aici nu doar o patimă, ci o
boală a firii sociale, o molimă care dizolvă legăturile sacre ale obârșiei și
demnității.
IV. Lupul – paradigma vredniciei nestrămutate
Lupul, „nemutat și neclătit în socoteala sa”, este imaginea
unei conștiințe care refuză compromisul. El nu se schimbă „fără numai din rău
spre bine și din greșală spre îndreptare”. Acest portret e rar în panoplia
alegorică a lui Cantemir și amintește de idealul stoic: fidelitate față de
adevăr și refuzul abdicării de la un principiu moral. De aceea, vrăjmașii lui
nu-l pot corupe, ci doar îl înșală prin diplomația fățarnică a prefăcătoriei:
„zicem ca el și facem ca noi”. Lupul devine astfel întruchiparea vrednicului –
cel care rămâne în picioare chiar dacă este înfrânt.
V. Struțocămila – simbolul instabilității și al
compromiterii
Cămila, trecută în tabăra zburătoarelor, devine
Struțocămilă, ființă inaptă pentru zbor, dar nici cu picioarele bine înfipte în
pământ. Este imaginea compromisului grotesc, a hibridului născut din interese
conjuncturale. Această „podoabă” a trădării e pusă în antiteză cu Lupul –
tocmai pentru a ilustra opoziția dintre adaptabilitatea fără morală și
fermitatea caracterului. Cantemir sugerează că asemenea făpturi, deși numeroase
și uneori învingătoare, nu pot da temelie unei lumi drepte.
VI. Cuvântul, puterea și adevărul – o luptă eternă
În această alegorie, puterea se exercită prin cuvânt, dar și
prin tăcere, prin manipulare și viclenie. Cei care nu pot fi corupți – precum
Lupul – sunt marginalizați prin simulare și prefăcătorie. Adevărul nu este
izgonit prin forță, ci prin deformare și prin exces de diplomație. Cantemir
surprinde subtil această alunecare a sensurilor morale în limbajul politic și
social al epocii, avertizând că acolo unde cuvântul nu mai este oglinda
adevărului, întreaga comunitate se prăbușește în haos.
Concluzie – Cantemir, martorul lucid al sufletului
omenesc
Dimitrie Cantemir nu este doar un autor de alegorii, ci un
moralist al istoriei, un poet al lucidității, un gânditor de talie universală.
În straie alegorice, el ascunde o privire limpede asupra firii omenești, asupra
viciilor care străbat veacurile și asupra rarității virtutei autentice.
El știe, asemenea lui Montaigne, că „viclenia e o slăbiciune
a minții”, și asemenea lui Rousseau, că „puterea nu e niciodată legitimă dacă
nu devine dreptate”.
Lupul său e frate cu stoicii, cu martirii, cu drepții lumii
– cei ce nu pot fi cumpărați. Într-o lume de Struțocămile și de hulpi, el
rămâne mărturie că există o linie de demarcație între minciuna convenabilă și
adevărul neclintit.
Acolo unde toți se prefac că zboară, înțeleptul rămâne cu
picioarele pe pământ – și din înălțimea sa morală, vede cel mai departe.
>>>>>>>>>>>>>>>>>>
BIBLIO
Bibliografie primară și comentată
- Cantemir,
Dimitrie. Istoria ieroglifică.
Ediție de referință: Editura Minerva, București, 1973 (ediție critică de Al. Husar). - Sursa
principală de inspirație pentru eseu; alegoria animalelor este
interpretată în cheie morală, istorică și filosofică.
- Montaigne,
Michel de. Eseuri.
Ediție: Humanitas, București, 2006. - Reflecțiile
asupra naturii umane și ipocriziei sociale oferă un cadru filozofic
asemănător cu cel cantemirian.
- Rousseau,
Jean-Jacques. Contractul social.
Ediție: Editura Univers, București, 1992. - Pentru
ideea că puterea trebuie să se transforme în dreptate pentru a fi
legitimă – citat integrat în concluzie.
Bibliografie secundară
- Pippidi,
Andrei. Tradiție și discontinuitate în cultura română.
Editura Enciclopedică, București, 2001. - Oferă
context asupra poziției lui Cantemir în cultura română și în gândirea
europeană.
- Dumitrescu,
Dan. Morală și alegorie la Dimitrie Cantemir.
În Studii de istorie literară și comparată, vol. III, București, 1978. - Analiză
detaliată asupra simbolismului și a dimensiunii etice în „Istoria
ieroglifică”.
- Vianu,
Tudor. Scriitori români.
Editura Minerva, 1971. - Capitolul
despre Cantemir oferă un portret literar și moral convingător.
- Șerban,
Andrei. Putere și viclenie în literatura alegorică.
Editura Paralela 45, 2010. - Pentru
interpretarea contextului alegoric ca mecanism de critică a puterii și
corupției.
O bibliografie patristică adaptată temelor și tonului
eseului, menită să fundamenteze și mai solid reflecțiile asupra adevărului,
vicleniei, corupției, vredniciei și compromisului:
1. Fericirea și înțelepciunea adevărată
- Sfântul
Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Ed. Institutului Biblic,
București, 1994.
– Afirmă că adevărata fericire nu ține de bunăstare, ci de conștiință curată și neînfricată. - Sfântul
Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Ed. Deisis, Sibiu, 2000.
– Meditații despre înțelepciunea umilită, suferința vrednicului și statornicia în adevăr.
2. Viclenia și corupția ca boli ale sufletului
- Sfântul
Vasile cel Mare, Omilii morale și ascetice, Ed. Institutului
Biblic, București, 1986.
– Denunță viclenia ca slăbiciune morală și „rădăcină a păcatului”. - Sfântul
Maxim Mărturisitorul, Ambigua, Ed. Deisis, 1998.
– Reflecții despre dedublarea sufletului, rătăcirea în aparențe și orbirea celor ce urmează interesele.
3. Puterea, adevărul și compromisul
- Sfântul
Grigorie Teologul, Cuvântări teologice, Ed. Institutului
Biblic, 1993.
– Apără ideea că puterea, fără adevăr, este slujitoare a nedreptății; evocă figura slujitorului drept și tăcut. - Sfântul
Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Ed. IBMBOR, 1990.
– Arată cum discernământul adevărat evită extrema duplicității și păstrează curăția inimii.
4. Vrednicia neclintită
- Patericul
Egiptean, Ed. Institutului Biblic, București, 2005.
– Plin de exemple de monahi ce întruchipează „Lupul cantemirian”: statornici, greu de înfrânt, dar neclintiți în adevăr. - Evagrie
Ponticul, Despre gândurile rele, Ed. Deisis, 1996.
– Lupta interioară este oglindă a luptei morale exterioare; înțeleptul nu se clatină, chiar învins fiind.
Această selecție poate fundamenta o viitoare extindere a
eseului spre o viziune creștin-ascetică, în care Lupul este nu doar figura
stoicului, ci și a nevoitorului care a biruit lumea nu prin putere, ci prin
verticalitate.
>>>>>>>>>>>>>>>>>>
Varianta eseu
Iată versiunea completă a
eseului, reformatată și îmbogățită cu citate patristice atent integrate, pentru
a întări caracterul moral-reflexiv al analizei:
Cantemir – alături de
înțelepții lumii. Eseu moral și cultural inspirat din Istoria ieroglifică
Cu reflecții din gândirea patristică
I. Alegoria sfaturilor – teatru
al firilor și al intereselor
Fragmentul din Istoria
ieroglifică de Dimitrie Cantemir prezintă un moment de răscruce în
conflictul simbolic dintre Sfatul jigăniilor și cel al zburătoarelor, în care
strategiile, loialitățile și caracterele ies la iveală în plenitudinea lor
alegorică. Figura centrală este Lupul – exponentul principiului nestrămutat –,
în timp ce ceilalți protagoniști devin piese de joc într-o partidă de viclenie,
corupere și manipulare. În plan simbolic, sfaturile nu sunt doar consilii de
război sau diplomație, ci proiecții ale unei lumi dominate de interese mascate
și de mișcări subtile ale sufletului uman.
II. Fericirea – o himeră
între poleială și viclenie
Hulpea, „jiganie pururea
cu doaă inimi”, este întruchiparea abilă a vicleniei care se ascunde sub masca
adaptabilității. Se jură zburătoarelor, dar cu tocmală și condiții, într-o
dublă trădare care urmărește doar folosul personal. Fericirea, pentru această
fire duplicitară, nu are conținut moral: este doar o iluzie deșartă a reușitei
sociale prin tertip. Într-o astfel de lume, „firea carea în ceva fericirea ș-au
socotit, alalte ale lumii toate de batgiocură le are.” Cantemir devoalează
astfel haina de aur a fericirii false, arătând că strălucirea ei e doar
poleială peste interese meschine.
Sfântul Ioan Gură de Aur
avertiza: „Fericirea nu stă în a fi bogat, ci în a avea conștiința curată.”
Adevărata mulțumire nu vine din ceea ce posedă omul, ci din ceea ce nu este
dispus să sacrifice pentru câștig.
III. Corupția – pătrunde
ziduri și trădează neamuri
Corbul acționează pe
tăcute, trimițând „iscoade și cărți pre ascuns” pentru a-l atrage de partea sa
pe Pardos. Acesta, „vicleanul cel mai mare a neamului său”, se vinde fără
ezitare pentru o sula de aur. Imaginea este pregnantă, iar moralitatea lui
Cantemir e fără echivoc: „lăcomiia își vinde neamul și moșiia.” Această
observație amară rezumă o întreagă filosofie istorică a trădării și
neîndurării. Corupția e aici nu doar o patimă, ci o boală a firii sociale, o
molimă care dizolvă legăturile sacre ale obârșiei și demnității.
Sfântul Vasile cel Mare
numea lăcomia „rădăcina tuturor patimilor”, iar pe cel corupt, „străin
de orice frică de Dumnezeu și rușine de oameni.” Trădarea nu este doar
abatere morală, ci o lepădare de sine.
IV. Lupul – paradigma
vredniciei nestrămutate
Lupul, „nemutat și
neclătit în socoteala sa”, este imaginea unei conștiințe care refuză
compromisul. El nu se schimbă „fără numai din rău spre bine și din greșală spre
îndreptare”. Acest portret e rar în panoplia alegorică a lui Cantemir și
amintește de idealul stoic: fidelitate față de adevăr și refuzul abdicării de
la un principiu moral. De aceea, vrăjmașii lui nu-l pot corupe, ci doar îl
înșală prin diplomația fățarnică a prefăcătoriei: „zicem ca el și facem ca
noi”. Lupul devine astfel întruchiparea vrednicului – cel care rămâne în
picioare chiar dacă este înfrânt.
Sfântul Grigorie Teologul
rostea: „Adevărul nu are nevoie de mulți apărători, ci de unul care să nu se
teamă.” Aceasta este noblețea Lupului: singur, dar neclintit.
V. Struțocămila –
simbolul instabilității și al compromiterii
Cămila, trecută în tabăra
zburătoarelor, devine Struțocămilă, ființă inaptă pentru zbor, dar nici cu
picioarele bine înfipte în pământ. Este imaginea compromisului grotesc, a
hibridului născut din interese conjuncturale. Această „podoabă” a trădării e pusă
în antiteză cu Lupul – tocmai pentru a ilustra opoziția dintre adaptabilitatea
fără morală și fermitatea caracterului. Cantemir sugerează că asemenea făpturi,
deși numeroase și uneori învingătoare, nu pot da temelie unei lumi drepte.
VI. Cuvântul, puterea și
adevărul – o luptă eternă
În această alegorie,
puterea se exercită prin cuvânt, dar și prin tăcere, prin manipulare și
viclenie. Cei care nu pot fi corupți – precum Lupul – sunt marginalizați prin
simulare și prefăcătorie. Adevărul nu este izgonit prin forță, ci prin
deformare și prin exces de diplomație. Cantemir surprinde subtil această
alunecare a sensurilor morale în limbajul politic și social al epocii,
avertizând că acolo unde cuvântul nu mai este oglinda adevărului, întreaga
comunitate se prăbușește în haos.
Evagrie Ponticul
avertizează: „Când cuvântul nu mai zidește, ruinează.” Cuvântul mincinos
devine arma care nimicește și ultima redută a onoarei.
Concluzie – Cantemir,
martorul lucid al sufletului omenesc
Dimitrie Cantemir nu este
doar un autor de alegorii, ci un moralist al istoriei, un poet al lucidității,
un gânditor de talie universală. În straie alegorice, el ascunde o privire
limpede asupra firii omenești, asupra viciilor care străbat veacurile și asupra
rarității virtutei autentice.
El știe, asemenea lui
Montaigne, că „viclenia e o slăbiciune a minții”, și asemenea lui
Rousseau, că „puterea nu e niciodată legitimă dacă nu devine dreptate”.
Lupul său e frate cu stoicii, cu martirii, cu drepții lumii – cei ce nu pot fi
cumpărați.
Ca și Părinții pustiei,
el a înțeles că „înțelept este nu cel care cunoaște multe, ci cel care se
teme de minciună mai mult decât de moarte” (Patericul Egiptean).
Acolo unde toți se prefac
că zboară, înțeleptul rămâne cu picioarele pe pământ – și din înălțimea sa
morală, vede cel mai departe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu