4. Tipar

Platon a zis: „Vom începe cu figura cea mai simplă şi cea mai mică; elementul ei este triunghiul care are ipotenuza de două ori mai lungă decât latura cea mai scurta. Dacă două dintre aceste triunghiuri sunt alăturate potrivit diagonalei şi acest lucru se produce de trei ori, diagonalele şi laturile scurte intersectându-se într-un singur punct, ca centru , ia naştere , din cele şase triunghiuri existente , un singur triunghi echilateral.“

Aceasta minunată descriere a felului cum părţile prin corecta apropiere scot în evidentă întregul , a fost făcută in câmpul unui subiect special - figurile geometrice, unde nu exista aproximaţii , unde elementul uman este acceptat doar ca privitor, unde exactitatea nu poate fi pusă la îndoială. De aici ar putea rezulta mici postulate pentru întâmplările noastre de zi cu zi, al căror enunţ sa fie rezultatul firesc si nu preţul de reciprocitate al unor negocieri:unii oameni au si intelighenţia trimisă ca har. La o prima cercetare a acestei propoziţii eşti tentat sa fi lăsat a fi indus în eroare: dar încercând a coagula întregul vom observa ca părţile nu mai coincid , ori există suprafeţe mari care se suprapun , ori rămân goluri (a căror existenta este pusa pe seama slăbiciunii umane). Natura nu tine cont de slăbiciunea umana . Atunci s-ar instala haosul: când divinitatea ar adormi atât de puţin - cat partea inimaginabil de mica dintr-o secunda. Insă divinitatea ca Summum (al perfecţiunilor) a făcut muritorilor, printre altele, doua daruri minunate: gândirea şi geometria. În viaţa de zi cu zi ne putem autogratula ( mici portiţe),însa cu geometria nu-i de glumit ( un lucru este valabil intr-un singur mod); geometria ( apropiată de perfecţiune) nu ar exista dacă nu am putem gândi ( o categorie perfecta ce există prin puterea unui proces atins de imperfecţiune !). Suportul „pe care “ ne-a fost trimisă geometria: apa ! Pe vremea aceea oamenii aveau o armă cu mult mai puternică decât microscopul: al treilea ochi; daca alăturăm douăsprezece triunghiuri elementare în aşa fel încât să aibă consecutiv câte un vârf comun şi laturi comune, atunci obţinem a patra figură geometrică din D2–hexagonul regulat: perechea (hexagon – apă) pune în corespondenţă D2 cu elementul, iar perechea (apă – icosaedru) pune în corespondenţă elementul cu D3. Nu trebuie să neglijăm o legătură secundară ( subtilă): aceiaşi figură poate fi „privită“ ca hexagon regulat în D2 şi să fie numită cub ( hexaedru ) în D3. „Din ceruri belşugul ( ploaia, zăpada – apa ) să curgă“ . Platon a văzut numai cu ochii minţii, noi avem microscop! O parte din geometria lumii este scrisă in molecula de apă ( forma fulgului de nea ).