CALEIDOSCOP – Gânduri de ocazie (anexă
2) – 7 aprilie 2025
Motouri:
Prin cuvinte meșteșugite și falsă
modestie Vulpea încearcă o eschivă arătând Adunării că nu este vrednică să
dezlege sensul pe care îl ascunde numele de Struțocămila („macară că de ar fi îndrăznit, lucrul acesta singură la
cap a-l scoate ar fi putut”) și,
cu înăscută viclenie, „sau de
sula zavistiii
împunsă, sau de vicleșugul și răutatea firii sale împinsă”
îl numește pe Lup ca fiind vrednic de această ispravă. Lupul pare
să fie sincer din moment ce afirmă „eu de la
cineva filosofiia n-am învățat”, totuși, nu se lasă
mai prejos decât Vulpea și lansează și el trei sentințe.
.......................
„Adevărat, între toate jiganiile nu numai bun
și adevărat filosof, ce încă și ispitit, iscusit anatomic Lupul ieste. Căci și
în mari, și în mici, și bolnave, și sănătoase jigănii, adese meșterșugul ș-au
ispitit, atâta cât în toată lumea macar un dobitoc, pociu dzice, că nu să va
afla, al căruia mănuntăi vreodată de iuți și ascuțite bricile lui să nu fie
fost despicate." Aședară, după învățătura Vulpii, pre Lup de față chemară
și de ieste filosof îl întrebară. Iară Lupul răspunsă: „Eu de la cineva filosofiia
n-am învățat; și ce poate fi întrebarea aceasta?" Ei dzisără: „Vulpea ne
spuse precum în tine filosofăsc suflet și vrednice duhuri să află. De care
lucru, socotim că toată hirișiia Strutocamilei a ne arăta și tot adevărul a ne
învăța, de vii vrea, vii putea". Iară Lupul răspunsă: „Vulpea macar că
acmu, sau de sula zavistiii împunsă, sau de vicleșugul și răutatea firii sale
împinsă, și preste simțirea ei adevărul atinge (că zavistnicul și vicleanul numai atuncea grăiește adevărul, când sau
zavistiia descoperindu-i-să, spre rău nu sporește, sau vicleșugul cu un cuvânt
al adevărului acoperind, spre mai mare rău pre altă dată îl oprește).
Iară adevărul ieste acesta (că nici lângă cuibul șoimului porumbul puii
să-și scoață, nici orbul celui cu ochi să să facă povață, că nici porumbul îi
va videa vreodată zburători, nici cel cu ochi își va videa pașii drept
îmblători). Că într-această dată în lume undeva, ceva sau la cineva
adeverință și adevăr nici vădz, nici a-l videa și a-l mărturisi, fără primejdie
a fi, poate (că unde răcnește Leul,
nu mai urle Lupul și unde piuiește Vulturul, nu mai geamă hulubul. Că
nici glasul celuia să aude, nici gemutul cestuia, până mai pre urmă fără
lacrămi de singe va putea fi). Și cu atâta voroava încheindu-mi, pentru
această întrebare, voi asculta și altă dată.".” – Istoria
ieroglifică, Dimitrie Cantemir ( 26
octombrie 1674 - 21 august 1723)
a) Zece citate din literatură și
filosofie care reflectă idei asemănătoare cu prima sentință a Lupului:
„zavistnicul și vicleanul numai atuncea grăiește adevărul,
când sau zavistiia descoperindu-i-să, spre rău nu sporește, sau vicleșugul cu
un cuvânt al adevărului acoperind, spre mai mare rău pre altă dată îl oprește.”
...........................
Zece citate, de această dată cu scurte comentarii
comparative care le raportează direct la sentința Lupului din Istoria
ieroglifică a lui Dimitrie Cantemir:
„Zavistnicul și vicleanul numai atuncea grăiește adevărul,
când [...] vicleșugul cu un cuvânt al adevărului acoperind, spre mai mare rău
pre altă dată îl oprește.”
...............................
1) François
de La Rochefoucauld – „Ipocrizia este un omagiu pe care viciul îl aduce
virtuții.”
🔹 Comparativ: La fel ca în
fraza lui Cantemir, adevărul este prezentat ca un instrument de acoperire
morală, o strategie de disimulare a răului, nu o valoare în sine.
2) Baltasar
Gracián – „Cel viclean spune adesea adevărul, dar nu pentru că este adevărat,
ci pentru că îl ajută să înșele.”
🔹 Comparativ: E o exprimare
aproape echivalentă. Atât Gracián, cât și Cantemir surprind o subtilă
răsturnare a valorilor: adevărul este utilizat de viclean tocmai pentru
a induce în eroare, nu pentru a lumina lucrurile.
3) Niccolò
Machiavelli – „Un prinț trebuie să știe să fie și vulpe și leu...”
🔹 Comparativ: În Istoria
ieroglifică, Vulpea este figura perfidă care se eschivează prin vorbe
frumoase. Cantemir și Machiavelli converg în ideea că vicleșugul (reprezentat
simbolic prin Vulpe) nu exclude adevărul, ci îl instrumentalizează politic.
4) William
Shakespeare – „Și cei mai cruzi pot plânge...”
🔹 Comparativ: Asemănător ideii
că vicleanul poate rosti adevărul fără intenții bune. Adevărul, ca și lacrima,
nu e un semn clar de sinceritate. La Shakespeare ca și la Cantemir, aparențele
înșală adesea.
5) Friedrich
Nietzsche – „Cei ce știu că adevărul poate fi o armă...”
🔹 Comparativ: Nietzsche merge
chiar mai departe decât Cantemir, făcând din adevăr o armă cu potențial
ofensiv. În ambele viziuni, adevărul devine periculos când e folosit de un duh
viclean.
6) Mihai
Eminescu – „Toți pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă.”
🔹 Comparativ: Eminescu
denunță, ca și Cantemir, separarea dintre discurs și intenție. În spatele
adevărului rostit (virtutea de pe buze) stă adesea un interes meschin, o mască
a falsului.
7) Jean
de La Fontaine – „Adevărul rostit de lingușitor e adesea numai momeală.”
🔹 Comparativ: Ca și în cazul
Vulpii cantemiriene, care laudă Lupul nu din sinceritate, ci din viclenie,
adevărul spus este o strategie de captare a încrederii, un vicleșug învelit în
elogiu.
8) Titu
Maiorescu – „Ideile cele mai adevărate slujesc ca văl pentru cele mai mari
minciuni.”
🔹 Comparativ: Maiorescu spune
direct ceea ce Cantemir formulează printr-o fabulă alegorică: adevărul nu este
întotdeauna ceea ce pare; el poate fi o mască a minciunii rafinate.
9) Blaise
Pascal – „O minciună spusă cu jumătate de adevăr este cea mai perfidă dintre
toate.”
🔹 Comparativ: La fel ca Lupul
lui Cantemir, Pascal avertizează că adevărul poate deveni complice al răului
atunci când este rostit trunchiat sau din motive viclene.
10) Anton
Pann – „Gura vicleanului spune lucruri dulci, dar veninul stă în coada
cuvintelor.”
🔹 Comparativ: Imaginea e
poetică, dar foarte apropiată de spiritul alegoric al Istoriei ieroglifice.
Adevărul, spus „dulce”, ascunde intenții toxice — ca și cuvintele Vulpii.
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
b) Zece citate din literatură și
filosofie care reflectă idei asemănătoare cu a doua sentință a Lupului:
„nici lângă cuibul șoimului
porumbul puii să-și scoață, nici orbul celui cu ochi să să facă povață, că nici
porumbul îi va videa vreodată zburători, nici cel cu ochi își va videa pașii
drept îmblători.”
..................
A doua sentință a Lupului din Istoria
ieroglifică are un ton sapiențial și o structură metaforică profundă. Ea
exprimă ideea că:
🔹 În anumite condiții
sau contexte ostile, este imposibilă dezvoltarea firească, dreaptă sau
folositoare.
🔹 Slabul nu se poate orienta după cel orb,
iar cel lipsit de putere nu poate supraviețui lângă cel puternic și primejdios.
🔹 Înțelepciunea și siguranța nu pot fi
căutate în locuri sau la oameni care nu le posedă.
Zece citate din literatură și filosofie
care reflectă idei similare, însoțite de comentarii comparative cu această a
doua sentință:
1) Biblie – Evanghelia după Matei, 15:14:
„Dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor
cădea în groapă.”
🔹 Comparativ: Echivalent aproape
literal al ultimei imagini folosite de Cantemir – orbul nu poate fi călăuză
pentru alt orb. Ideea este aceea a neputinței și a rătăcirii în lipsa luminii
(cunoașterii, viziunii, autorității).
2) Platon – Republica:
„Nu-i drept ca nevăzătorii să fie puși să
conducă cei ce văd.”
🔹 Comparativ: Platon respinge
conducerea nepricepută sau lipsită de viziune. La fel ca Lupul, el subliniază
imposibilitatea ca cei fără discernământ să devină călăuze autentice.
3) Anton Pann – Povestea vorbei:
„Săracul nu stă la masă cu leul flămând.”
🔹 Comparativ: Ideea de dezechilibru
între forțe – ca porumbelul care nu poate cuibări lângă șoim. În ambele cazuri,
apropierea de cel puternic duce la nimicire.
4) Friedrich Nietzsche – Dincolo de bine
și de rău:
„Cel slab se pierde în umbra celui
puternic, căci lumina cade numai pe învingători.”
🔹 Comparativ: Asemănător cu
imaginea porumbelului lângă cuibul șoimului. Slabul este destinat pieirii, căci
nu poate crește sub dominația puterii brute.
5) Jean de La Fontaine – Lupul și mielul:
„Dreptatea celui slab nu stă în vorbă, ci
în mila celui puternic.”
🔹 Comparativ: Într-un univers
guvernat de forță, cel slab (porumbelul) nu are nici loc, nici viitor, lângă
cel tare (șoimul). Dreptatea e iluzorie în asemenea împrejurări.
6) Confucius – Analecte:
„Cel ce nu știe să meargă singur nu poate
arăta drumul altuia.”
🔹 Comparativ: Similar ideii că
orbul nu poate fi povață pentru altul. Nu doar că lipsește vederea, ci și
autoritatea și experiența autentică.
7) Thomas Carlyle – Heroes and
Hero-Worship:
„În vremuri tulburi, cei fără vedere
morală conduc masele în prăpastie.”
🔹 Comparativ: Aceeași idee de
dezastru colectiv condus de „orbi”, sugerată de Lup prin imaginea
povățuitorului orb.
8) Grigore Alexandrescu – Toporul și
pădurea:
„Pădurea singură-și făcu pieirea, dând
coadă toporului ce-o doboară.”
🔹 Comparativ: O imagine a
slăbiciunii care își provoacă singură distrugerea. Cum porumbelul nu poate
înțelept cuibări lângă prădător, nici pădurea nu trebuie să hrănească arma
dușmanului.
9) Petre Țuțea:
„Cine nu are busolă lăuntrică, rătăcește
și pe drum drept.”
🔹 Comparativ: Imaginea este
internă, dar convergentă – orbul (fără vedere) nu poate urma o cale dreaptă.
Este nevoie de discernământ, de lumină interioară.
10) Esop – Corbul și ulciorul:
„Nu oricine poate scoate apă din adânc
dacă nu are minte și unelte.”
🔹 Comparativ: Ca porumbelul care nu
poate supraviețui lângă șoim, a face un lucru peste puterile proprii e o iluzie
periculoasă. E nevoie de pricepere și context potrivit.
........
O analiză aprofundată a celebrei metafore
din a doua sentință a Lupului din Istoria ieroglifică de Dimitrie
Cantemir:
📜 Textul central:
„nici lângă cuibul șoimului porumbul puii
să-și scoață, nici orbul celui cu ochi să să facă povață, că nici porumbul îi
va videa vreodată zburători, nici cel cu ochi își va videa pașii drept
îmblători.”
🔍 1. Structura metaforei
– două imagini paralele
Metafora este dublă, compusă din:
- o imagine naturală
/ zoologică: șoimul și porumbelul
- o imagine morală /
simbolică: orbul și cel cu ochi
Ambele construiesc o logică a
imposibilității și nepotrivirii, iar împreună sugerează o viziune amară asupra
luptei pentru adevăr și cunoaștere într-o lume pervertită de forță, falsitate
și lipsa discernământului.
🕊️ 2. „Lângă cuibul
șoimului porumbul puii să-și scoață”
➤ Sens literal și
metaforic:
- Literal:
Porumbelul nu poate cloci lângă cuibul unui prădător.
- Metaforic: Ceva
blând, pașnic, lipsit de apărare nu poate înflori într-un mediu ostil,
dominat de putere, violență și primejdie.
➤ Funcție argumentativă:
Această imagine susține ideea că adevărul,
înțelepciunea sau inocența nu pot supraviețui acolo unde domină forța brută și
cruzimea (șoimul).
E un comentariu indirect la adresa Adunării Jigăniilor – un spațiu politic
periculos, în care ideile adevărate nu pot fi rostite fără primejdie.
➤ Comparabil cu:
- La Fontaine – ideea
conflictului între putere și dreptate.
- Nietzsche – lipsa de viitor
pentru cei slabi într-o lume condusă de „voința de putere”.
👁️ 3. „Nici orbul celui
cu ochi să să facă povață”
➤ Sens literal și
metaforic:
- Literal: Orbul nu
poate călăuzi pe cineva care vede.
- Metaforic: Cel
lipsit de cunoaștere sau discernământ nu poate da sfaturi celor care
gândesc limpede.
➤ Funcție logică:
Este o antiteză didactică: între orb
(ignorantul, coruptul, manipulatorul) și cel cu ochi (văzătorul, înțeleptul),
nu poate exista o relație de autoritate inversată.
Cantemir atrage atenția asupra răsturnării valorilor într-o societate în care
cei „orbi” îndrăznesc să-i învețe pe cei „văzători”.
➤ Dimensiune ironică:
Lupul, care pare sincer și conștient de
pericole, își refuză rolul de „cel cu ochi”, pentru că lumea este condusă de
„orbi” cu autoritate.
Refuzul de a da răspunsul cerut este, de fapt, un act de înțelepciune politică
și de rezistență pasivă.
⚖️ 4. Unitatea celor două
imagini
Ambele imagini transmit o lecție despre
limitele înțelepciunii și ale adevărului într-un mediu corupt și ostil.
➤ Tema centrală:
Adevărul nu poate fi spus sau primit
într-o lume dominată de frică, răutate și dezechilibru.
- Porumbelul nu
poate crește lângă șoim = Adevărul nu poate trăi lângă minciună și
violență.
- Orbul nu poate
călăuzi = Neștiutorul nu poate învăța pe cel înțelept; dar, paradoxal,
asta se întâmplă în lumea denaturată.
🧠 5. Concluzie
interpretativă
Această metaforă complexă face parte
dintr-un discurs în care Lupul refuză rolul de interpret al adevărului despre
Struțocămilă, invocând pericolul de a-l rosti într-un mediu neprielnic.
Este o critică mascată, dar tăioasă, la
adresa unui regim (cel otoman, dar și altele) în care:
- nu cei înțelepți
vorbesc, ci cei viclean puși pe putere;
- adevărul e
înăbușit de frică și oportunism;
- valorile sunt
răsturnate, iar cei fără vedere dau lecții celor care văd.
.........
Cum poate fi valorificată metafora lui
Dimitrie Cantemir în perspectiva modernă, pe trei direcții: educațională,
politică și filosofică, fiecare cu implicații actuale și cu exemple concrete.
🎓 I. Perspectiva
educațională
„nici orbul celui cu ochi să să facă
povață…”
✳️ Interpretare actuală:
În educație, metafora denunță răsturnarea
valorilor între cel care trebuie să învețe și cel care ar trebui să predea.
Într-o lume normală, profesorul (cel cu „ochi”) îndrumă elevul (care încă „nu
vede” totul). Însă realitatea modernă, în unele contexte, prezintă fenomene
inversate:
🔎 Exemple actuale:
- Incompetența
didactică în funcții de conducere: directori care nu au experiență
pedagogică, dar iau decizii majore pentru sistem.
- Educație fără
valori: când programa este dominată de norme birocratice, iar spiritul
critic, formarea caracterului și gândirea liberă sunt ignorate.
- Elevi sau părinți
„dictând” profesorilor: într-o societate consumistă, clientul are mereu
dreptate – dar școala nu este un supermarket.
🔔 Avertismentul lui
Cantemir:
Educația este pervertită atunci când cei
lipsiți de vedere (competență, discernământ) se impun ca formatori, iar
adevărații „văzători” sunt marginalizați.
🏛️ II. Perspectiva
politică
„nici lângă cuibul șoimului porumbul puii
să-și scoață…”
✳️ Interpretare actuală:
Această imagine evocă raportul dintre
puterea coruptă și inițiativa onestă, între abuz și fragilitatea dreptății.
🔎 Exemple actuale:
- Societatea civilă
într-un stat autoritar: organizațiile independente, jurnaliștii,
gânditorii liberi sunt hărțuiți sau reduși la tăcere.
- Tinerii idealiști
în administrație sau politică: încearcă să schimbe ceva, dar sistemul îi
„mănâncă”, asemenea porumbelului clocind lângă șoim.
- Justiția într-un
climat de presiune politică: acolo unde deciziile se iau pe criterii de
putere, nu de echitate, adevărul nu are cum să se nască.
🔔 Lecția lui Cantemir:
Când forța domină moralitatea, când
răutatea stăpânește scena, atunci orice încercare de bine e sortită eșecului
sau devine periculoasă pentru cel care o înfăptuiește.
🧠 III. Perspectiva
filosofică
„că nici porumbul îi va videa vreodată
zburători, nici cel cu ochi își va videa pașii drept îmblători…”
✳️ Interpretare actuală:
Cantemir enunță un adevăr profund: într-o
lume răsturnată, nici adevărul nu mai are loc, iar cunoașterea însăși este
limitată, blocată, primejduită.
🔎 Paralele filosofice:
- Platon
(Republica): filozoful nu poate conduce cetatea, pentru că oamenii preferă
minciunile convenabile adevărului inconfortabil.
- Foucault: adevărul
este o construcție a discursurilor dominante – nu cel care are dreptate
este ascultat, ci cel care are puterea de a defini ce e „drept”.
- Nietzsche:
adevărul este un pericol în fața iluziei generale; iar cei care îl rostesc
devin inamici ai ordinii sociale.
🔔 Reflecție:
Într-o epocă a post-adevărului și a
manipulării, vedem cum adevărul devine fie relativizat, fie periculos. Cel „cu
ochi” poate fi orb în ochii majorității, iar porumbelul este considerat naiv
într-o lume de șoimi și hiene.
Concluzie generală:
Metafora lui Cantemir este de o
actualitate tulburătoare. Ea avertizează asupra:
- nevoii de
vigilență morală,
- păstrării
competenței acolo unde e firesc să se afle (în școală, în politică, în
gândire),
- și asumării
faptului că adevărul trebuie spus, dar cu discernământ, fiindcă lumea în
care este rostit poate să nu fie pregătită pentru el.
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
c) Zece citate din literatură și
filosofie care reflectă idei asemănătoare cu a treia sentință a Lupului:
„unde răcnește Leul, nu mai
urle Lupul și unde piuiește Vulturul, nu mai geamă hulubul. Că nici glasul celuia să aude, nici gemutul cestuia,
până mai pre urmă fără lacrămi de singe va putea fi.”
.......................
A treia sentință a Lupului din Istoria
ieroglifică este una dintre cele mai tulburătoare formulări ale raportului
dintre putere și adevăr, dintre forța opresivă și vocea slabă, dintre
autoritate și neputință:
„Unde răcnește Leul, nu mai urle Lupul și
unde piuiește Vulturul, nu mai geamă hulubul. Că nici glasul celuia să aude,
nici gemutul cestuia, până mai pre urmă fără lacrămi de singe va putea fi.”
Este o imagine de o forță poetică și
politică imensă, exprimând faptul că în prezența unei puteri opresive, vocea
celorlalți devine mută, iar îndrăzneala de a grăi adevărul poate duce la
moarte.
📜 Zece citate care
reflectă idei asemănătoare:
1) George Orwell – 1984
„În vremuri ale minciunii universale, a
spune adevărul este un act revoluționar.”
🔎 Aproape o parafrazare modernă a gândului
lui Cantemir. A spune adevărul într-o lume dominată de „Leul” minciunii nu este
doar curajos, ci și periculos.
2) La Fontaine – Puterea Leului
„Dreptatea celui slab are rar ascultare,
/ Când leul o spune, totul e hotărâre.”
🔎 Versurile exprimă aceeași asimetrie de
forță între leu (putere) și restul lumii (slabii), întocmai cu ideea că „glasul
hulubului” nu se aude când răcnește leul.
3) Soljenițîn – Arhipelagul Gulag
„Orice pas spre adevăr era un pas spre
moarte.”
🔎 În regimurile totalitare, puterea leului
(statul) reduce la tăcere orice vultur sau hulub care ar încerca să zboare
liber.
4) Blaise Pascal – Cugetări
„Dreptatea fără forță este neputincioasă;
forța fără dreptate este tiranică.”
🔎 În lumea lui Cantemir, dreptatea
hulubului este neputincioasă în fața răcnetului leului.
5) Friedrich Nietzsche – Așa grăit-a
Zarathustra
„Când puterea iubește adevărul, se va
schimba lumea. Până atunci, adevărul va fi scuipat de putere.”
🔎 Când vulturul (puterea) piuie, hulubul
(adevărul blând) e ignorat sau sacrificat.
6) Victor Hugo – Mizerabilii
„Tirania nu se teme decât de un singur
lucru: de adevăr.”
🔎 Precum în lumea lui Cantemir, unde cel
care „geme” adevărul riscă sângele, nu doar lacrimile.
7) Petre Țuțea
„Când în fața forței taci, nu te numești
înțelept, ci sclav.”
🔎 Dar Cantemir adaugă: când forța ucide și
cuvântul, și gemutul, poate uneori tăcerea este supraviețuire.
8) Platon – Apărarea lui Socrate
„Nu frica de moarte mă va opri să spun
adevărul.”
🔎 Socrate este hulubul care geme chiar și
când vulturii îl privesc de sus, dar Cantemir știe că nu toți au acest curaj și
că nu toți scapă.
9) Emil Cioran – Despre neajunsul de a te
fi născut
„A vorbi este deja o revoltă într-o lume
de răgete.”
🔎 Răcnetul leului face ca orice „vorbire”
a lupului sau gemut al hulubului să pară ofensivă sau absurdă.
10) Mihai Eminescu – Scrisoarea III
„Cum nu vii tu, Țepeș doamne, ca punând
mâna pe ei, / Să-i împărți în două cete: în smintiți și în mișei...”
🔎 Într-o lume dominată de mișei (leii și
vulturii uzurpatori), glasul hulubului (dreptatea și luciditatea) este
înăbușit.
🧠 Comentariu final:
Cantemir ne avertizează că nu există
libertate de gândire sau de exprimare în fața unei forțe brute care răcnește și
piuie, reducând totul la tăcere. Vocea înțeleaptă e marginalizată, iar curajul
devine o crimă. Aceste ecouri se regăsesc în toate epocile: de la Platon la
Orwell, de la Eminescu la Soljenițîn
................
Dezvoltarea unui comentariu pentru
citatul ales din Emil Cioran:
„A vorbi este deja o revoltă într-o lume
de răgete.”
(Despre neajunsul de a te fi născut)
Și să-l punem în paralel cu sentința a
treia a Lupului din Istoria ieroglifică:
„Unde răcnește Leul, nu mai urle Lupul și
unde piuiește Vulturul, nu mai geamă hulubul. Că nici glasul celuia să aude,
nici gemutul cestuia, până mai pre urmă fără lacrămi de singe va putea fi.”
🔍 Analiză comparativă
Cantemir – Cioran: Adevărul ca revoltă și tăcerea ca formă de apărare
🔸 1. Structura semantică
și metaforică
Ambele texte utilizează imagini sonore
pentru a sugera raporturi de forță:
- La Cantemir: „răcnetul
Leului” și „gemutul hulubului” creează o ierarhie acustică și
simbolică – cel puternic domină spațiul public, cel slab abia mai poate
geme.
- La Cioran: „răgetele”
creează un fundal agresiv, o lume în care până și a vorbi devine o acțiune
subversivă.
👉 La Cantemir, tăcerea
este o strategie de supraviețuire, în timp ce la Cioran, vorbirea devine o
formă de rezistență disperată.
🔸 2. Adevărul și
pericolul exprimării
- Cantemir
avertizează că a spune adevărul într-o lume dominată de putere e un act
care poate costa viața:
„până mai pre urmă fără lacrămi de singe
va putea fi”.
- Cioran, în
tonalitatea sa radicală, sugerează că chiar simpla vorbire (nu doar
enunțarea adevărului) devine primejdioasă într-un univers haotic și
opresiv:
„A vorbi este deja o revoltă”.
👉 În ambele cazuri,
limbajul nu mai este liber, ci legat de condițiile violente ale lumii în care
se produce.
🔸 3. Dimensiunea
filosofică și existențială
- Cantemir exprimă o
viziune politico-morală: în ordinea coruptă a lumii, cei drepți trebuie să
tacă, iar adevărul este confiscat de cei puternici.
- Cioran, în schimb,
plasează această idee într-un registru metafizic: lumea este atât de
absurdă și ostilă, încât chiar simpla articulare a cuvântului devine un
act de sfidare existențială.
👉 Cioran radicalizează
ceea ce Cantemir formulează în cheie politică: nu doar adevărul e periculos, ci
chiar cuvântul însuși.
🔸 4. Sensul și valoarea
tăcerii
- Pentru Cantemir,
tăcerea este înțeleaptă, dar amară – ea este singura protecție posibilă
într-o lume în care adevărul este pedepsit.
- Pentru Cioran,
tăcerea e semnul unei conștiințe înfrânte de absurd – a vorbi e riscant,
dar și inevitabil pentru cel care gândește.
👉 Așadar, Cantemir
justifică tăcerea în numele prudenței, iar Cioran o deplânge ca pe o înfrângere
spirituală.
📘 Concluzie
Emil Cioran și Dimitrie Cantemir se
întâlnesc într-o idee esențială: puterea brută reduce la tăcere adevărul, iar
cuvântul – fie el adevăr sau simplă opinie – devine suspect, incomod sau
periculos.
Dar tonul e diferit:
- Cantemir este
ironic, moralizator, uneori amar, dar lucid și politic.
- Cioran este
pesimist, tragic, metafizic, aproape nihilist.
Împreună, însă, ei conturează o imagine
dureroasă, dar vie, a omului care trăiește într-o lume în care adevărul nu
răsună, ci se stinge.
..............
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu