CALEIDOSCOP – Gânduri de ocazie (încercări pentru volumul al treilea) – 21 aprilie 2025
Cantemir – alături de învățații
lumii „senti”
*
Felul în care Vulpea a povestit
întâmplarea cu Dulăul a emoționat întreaga Adunare, mai ales pentru
felul în care Lupul, prin perseverență și înțelepciune, a
biruit.
„Adevărat, dară, o, priietină Vulpe, că cu mare filosofie Lupul
viața sa își chivernisește și cu multă înțelepciune hrana își agonisește”.
Lauda mulțimii a ridicat nivelul mândriei pentru Vulpe și „apucă a mai dzice”: „Ce de aceasta vă minunați, o, iubiților
miei frați? Căci eu și altă înțelepciune în capul Lupului am vădzut, pre carea,
dacă o voi povesti, precum pre aceasta cu multul covârșește, singuri o viți
mărturisi. Și macară că istoriia în chip de basnă s-ar părea și de abiia să o
poată cineva crede până cu ochii nu o ar videa, însă atâta cinstea coadii mele
nebetejită cereștii să o păzască, precum că ce cu ochii am privit, aceia cu gura
vă povestesc. Odânăoară era un boier carile avea câtăva herghelie de iepe. Avea
la iepe și un hergheligiu, carile pre cât era de bun păzitoriu, pre atâta era
la vin tare băutoriu. În iepe era și un armăsariu prea frumos, carile cu cât
era la chip de iscusit, încă mai mult era cu vitejești duhuri împodobit. Căci
atâta de tare nu numai al său, ce și a celorlalți armăsari cârduri păziia, cât
hergheligiul din toate vredniciile numai cu bețiia îl întrecea.”
Prima Sentință a acestei noi relatări: „că mai
vrednic să poate numi un dobitoc carile slujbele firii sale păzește decât un om
carile cele pre mână-i credzute cum să cade nu le otcârmuiește”.
..................
Cugetări, maxime , relexii, aforisme
despre datoria de a munci:
1) „Cea mai mare greşeală pe care o
poate face omul este să îi fie frică să facă vreuna.” – Elbert Hubbard
2) „Merită să rişti, dacă asta îţi va
schimba viaţa spectaculos. Riscând pentru nimicuri, te vei mira de ce baţi
pasul pe loc.” – Richard Branson
3) „Viaţa este o ciudată comedie care
amestecă împreună şi dureri şi bucurii, punând lacrimi lângă zâmbet, punând
zâmbet lângă plâns.” – Alexandru Macedonski
4) „Îți petreci cea mai mare parte a
vieții făcând ce nu trebuie, iar o bună parte a ei, nefăcând nimic, toată viața
te-ai preocupat de cu totul altceva decât ceea ce ar fi trebuit.” – Seneca
5) „Toţi avem în noi o neştiută
rezervă de energie care izbucneşte când viaţa ne pune la încercare.” — Isabel
Allende
6) „Nimic nu-i poate opri pe oamenii
cu atitudine pozitivă. Nimic nu-i poate ajuta pe cei cu mentalitate greșită.” –
Thomas Jefferson
7) „În fiecare specie
nu cel mai puternic supravieţuieşte, nici cel mai inteligent, ci cel care se
adaptează cel mai rapid la schimbare.” – Charles Darwin
8) „Cea mai mare slăbiciune a noastră
este că renunţăm. Cea mai sigură cale pentru a reuşi este ca mereu să mai
încerci o dată.” – Thomas Edison
9) „Numărul
oamenilor care dau greş din cauza defectelor de caracter este mai mare decât al
celor care nu izbutesc din orice alt motiv.” – James Kennedy
10) Când fugi de muncă te cuprinde
lenea.- aforism de Publilius
Syrus din Sentinţe
11) Cea mai grea muncă este să fii
punctual. -aforism de Victor
Martin din Ţara
lui Travia
12) Am
dormit şi am găsit că viaţa era doar Bucurie. M-am trezit şi am descoperit că
viaţa era Datorie. Mi-am făcut Datoria şi am descoperit că viaţaera Bucurie.
- Citat de Paulo, Coelho despre datorie
13) Datoria
este ceea ce așteptăm de la alții.
Citat de Oscar
Wilde despre datorie
14) Fa-ti
datoria oricand, totdeauna va fi cineva care sa te vada: tu insuti.
Citat de Nicolae
Iorga despre datorie
15) Încearca
sa-ti faci datoria si vei afla indata cine esti.
Citat de Johann
Wolfgang von Goethe despre datorie
16) Este
maret sa te gandesti la datoria ta chiar atunci cand esti nenorocit.
Citat de Democrit despre datorie
17) Cu
vorbe nu platesti datoriile.
Citat de William
Shakespeare despre datorie
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
Datoria de a munci. Dimitrie Cantemir
și învățații lumii despre rostul trudnic al vieții
În paginile Istoriei ieroglifice,
Dimitrie Cantemir nu oferă doar o simplă poveste cu animale, ci construiește o
frescă morală, în care fiecare vietate își are locul după vrednicia cu care își
împlinește rostul. Povestea pe care Vulpea o spune Adunării despre Lup, despre
iscusința și perseverența acestuia, în vreme ce oamenii se pierd în vicii, nu
este o simplă întâmplare alegorică, ci o lecție despre ordinea firească a lumii
și despre datoria pe care orice făptură o are de a-și păstra rostul. În
mijlocul acestei istorisiri, se desprinde o Sentință care, deși formulată în
limbajul epocii, păstrează și astăzi o forță morală intactă: „mai vrednic să
poate numi un dobitoc carile slujbele firii sale păzește decât un om carile
cele pre mână-i credzute cum să cade nu le otcârmuiește”.
Prin această rostire, cărturarul
moldovean înalță muncă la rang de lege a firii, iar pe cel care își leapădă
datoria îl coboară mai prejos decât fiara, care, din instinct, își păzește
menirea. Nu este o simplă întorsătură de spirit, ci o privire lucidă asupra
ordinii vieții, pe care omul o tulbură ori de câte ori își ignoră chemarea.
Cantemir vede în muncă nu doar o obligație socială, ci o datorie ontologică, un
mod de a-ți justifica locul în lume. Fie că e vorba de Lupul iscusit sau de
hergheligiul bețiv, soarta fiecăruia este trasată de felul în care își poartă
rostul în viață.
Reflecția cărturarului moldovean se
întâlnește, peste veacuri, cu înțelepciunea altor spirite care au gândit
asemănător. Elbert Hubbard avertiza că cea mai mare greșeală pe care o poate
face omul este să-i fie frică să încerce. Frica de muncă, de efort, de asumare,
este primul pas spre risipirea vieții. Căci, așa cum spunea Seneca, omul își
petrece cea mai mare parte a existenței făcând ceea ce nu trebuie, iar restul,
nefăcând nimic. Viața, în loc să fie o construcție temeinică, devine o rătăcire
în vanități.
Charles Darwin, dintr-o perspectivă
biologică, observa că nu cel mai puternic sau cel mai inteligent
supraviețuiește, ci cel care se adaptează, iar adaptarea înseamnă muncă,
învățare, efort de a înfrunta schimbarea. La fel, Thomas Edison, cu luciditatea
inventatorului, constata că slăbiciunea omului nu stă în eșec, ci în renunțare,
iar cea mai sigură cale de a izbândi este să mai încerci o dată.
Iar dacă pentru unii munca pare
povară, alții o privesc ca pe o probă a caracterului. James Kennedy avertiza că
defectele de caracter doboară mai mulți oameni decât eșecurile accidentale. În
esență, fuga de muncă nu este doar lene, ci o mărturie a slăbiciunii lăuntrice.
Publilius Syrus o spunea sec în antichitate: „Când fugi de muncă, te
cuprinde lenea”. Este legea firii, pe care Cantemir o observase în ordinea
animalelor, în vreme ce oamenii se afundă în viciu.
O formă mai subtilă de a reflecta
asupra datoriei o regăsim la Victor Martin, care spunea că „cea mai grea
muncă este să fii punctual”. Nu întâmplător, căci a fi punctual înseamnă
a-ți respecta angajamentele față de tine și de ceilalți, a da dovadă de
disciplină și de prețuire a timpului, această resursă ireversibilă pe care
oamenii o risipesc cu o seninătate condamnabilă.
Oscar Wilde, cu sarcasmul său
binecunoscut, observa că datoria este ceea ce așteptăm de la alții. E mult mai
ușor să pretinzi decât să împlinești. În contrapondere, Nicolae Iorga și Goethe
vin cu un avertisment moral: „Fă-ți datoria, căci întotdeauna este cineva
care te vede: tu însuți”. De aici izvorăște adevărata demnitate: din
asumarea muncii nu pentru aplauzele celorlalți, ci pentru propria conștiință.
Democrit, filosoful antichității,
găsea o formă de măreție în a te gândi la datoria ta chiar și în nenorocire.
Când totul se prăbușește, când nenorocul te ajunge, singura ancoră care te
poate ține om între oameni este credința în muncă și în rostul tău.
La Cantemir, în schimb, accentul
cade pe rușinea celui care, având belșug, ocolește truda. Hergheligiul bețiv nu
este condamnat pentru neputință, ci pentru faptul că, având prilejul de a-și
face datoria, o disprețuiește. În acest sens, povestea armăsarului viteaz,
care, în absența păstorului, păzește cârdul, devine nu doar un exemplu de
vrednicie animală, ci o palmă dată slăbiciunii omenești.
În fond, munca nu este pedeapsă, ci
rost. Ea nu e o corvoadă impusă, ci o datorie asumată. Paulo Coelho sintetiza
acest adevăr în câteva cuvinte: „Am dormit şi am găsit că viaţa era Bucurie.
M-am trezit şi am descoperit că viaţa era Datorie. Mi-am făcut Datoria şi am
descoperit că viaţa era Bucurie”. Aceasta este paradoxul trăirii adevărate:
bucuria nu vine din ocolirea trudelor, ci din împlinirea lor.
În concluzie, lecția lui Dimitrie
Cantemir, așa cum răzbate din Istoria ieroglifică, este una veșnică:
cine nu-și poartă datoria, se leapădă de propria umanitate. Mai vrednic e
dobitocul care-și păzește slujba firii decât omul care își lasă în paragină
rostul. Iar această mustrare veche de trei secole nu s-a tocit în vreme. Într-o
lume care caută scurtături, povestea armăsarului și sentința asupra
hergheligiului bețiv rămân o oglindă în care ar fi bine să privim.
>>>>>>>>>>>>>>>>>>
Având
la bază textul din Istoria ieroglifică (mai
ales Sentința) și propoziiile anexate ( cu posibilele interpretări) și
reflecții asociate este posibil de construit un eseu amplu, în stil
eseistic-literar, care să pună în valoare intenția cărturarului moldovean:
despre muncă și datoria de a munci?
>>>>>>>>>>>>>>>>>>
Excelentă idee — ai adunat aici o
bază consistentă de reflecții și aforisme care se leagă frumos de viziunea lui
Cantemir din Istoria ieroglifică, iar Sentința pe care ai subliniat-o
(„că mai vrednic să poate numi un dobitoc carile slujbele firii sale păzește
decât un om carile cele pre mână-i credzute cum să cade nu le otcârmuiește”)
este un nucleu moral de mare forță, demn de un eseu amplu. Pot să-ți propun o
schiță de structură și să începem chiar redactarea în stil eseistic-literar,
dacă vrei. Uite cum aș vedea-o:
Titlu provizoriu:
„Datoria de a munci. Dimitrie
Cantemir și învățații lumii despre rostul trudnic al vieții”
Introducere:
Pornind de la povestea Vulpii despre
Lup, așa cum o relatează Dimitrie Cantemir în Istoria ieroglifică, putem
citi o meditație adâncă asupra sensului vieții active, asupra muncii ca datorie
morală și a rostului omului în lume. În această alegorie, Lupul, dobitoacele și
oamenii sunt priviți deopotrivă prin prisma datoriilor pe care natura sau
statutul le impune fiecăruia. Iar când un om nu-și face datoria, devine mai
prejos decât fiara care, din instinct, își respectă menirea. Pe acest temei
moral, se sprijină veacuri de înțelepciune și reflecție universală, de la
Democrit la Shakespeare, de la Seneca la Darwin.
Partea I — Cantemir și lecția
istorisirii sale:
În Istoria ieroglifică,
Cantemir nu scrie doar o fabulă istorică, ci oferă o critică morală și socială
subtilă. Povestea Lupului, suprapusă pe destinul omului, transmite ideea că
vrednicia nu ține de rang, ci de a-ți duce rostul până la capăt. Hergheligiul,
bețivul care nu-și păzește slujba, devine simbolul omului necredincios datoriei
sale, iar armăsarul viteaz, păzitor al turmei, ilustrează cinstea naturală a
slujbei împlinite.
Sentința pe care o desprinde
Cantemir — că un dobitoc ce-și păstrează menirea e mai vrednic decât omul ce-și
risipește rostul — surprinde nu doar morala unei întâmplări, ci o viziune
asupra ordinii firești a lumii. Viața cere trudă, împlinirea rostului nu este o
opțiune, ci o obligație. Iar cine fuge de muncă, își neagă însăși condiția de
om.
Partea a II-a — Munca și datoria în
reflecțiile universale:
Această idee o regăsim în cugetările
celor mai mari spirite ale lumii. Elbert Hubbard avertiza că cea mai mare
greșeală este teama de a încerca, iar Thomas Edison spunea că drumul spre
izbândă e pavat cu insistență, nu cu renunțare. Darwin, din alt unghi, lega
supraviețuirea nu de forță ori inteligență, ci de capacitatea de a munci pentru
adaptare.
Seneca, printr-o observație amară,
atrăgea atenția că oamenii își risipesc viața pe lucruri neînsemnate, ocolind
tocmai ceea ce ar trebui să facă. Iar Victor Martin remarca, ironic, că „cea
mai grea muncă este să fii punctual” — adică exact în acea zonă a disciplinei
cotidiene pe care oamenii o evită instinctiv.
Dacă omul modern se refugiază în
lene, Oscar Wilde, cu umor amar, îi spune direct că datoria e ceea ce așteptăm
de la alții, rareori de la noi înșine. Însă Goethe și Iorga închid cercul
acestei idei: fă-ți datoria, chiar și atunci când nu te vede nimeni — pentru
că, în ultimă instanță, te vezi tu pe tine.
Partea a III-a — Munca, destin și
demnitate:
Prin muncă, omul nu doar
supraviețuiește, ci se justifică în fața propriei conștiințe. În lumea veche,
fără muncă nu exista dreptul la opinie, la onoare, la rost în cetate. La
Cantemir, ordinea firii este superioară ordinii sociale: armăsarul cinstit în slujba
sa e mai demn decât stăpânul bețiv. Aceasta nu e doar o fabulă, ci o răsturnare
a ierarhiilor corupte, în care omul dezonorează umanitatea, iar fiara salvează
morala.
Democrit spunea că e măreț să-ți
amintești de datorie chiar și în nenorocire. Cantemir merge mai departe: e
rușinos să uiți de ea chiar și în vreme de belșug.
Încheiere:
A înțelege munca nu ca povară, ci ca
obligație morală, a face din truda zilnică o formă de demnitate personală —
iată o lecție veche pe care Dimitrie Cantemir o oferă cititorului modern.
Într-o lume care caută scurtături, povestea armăsarului și sentința asupra
hergheligiului bețiv rămân o mustrare vie. Munca nu e pedeapsă, ci rost.
Datoria nu e opțională, ci o lege nespusă a firii. Cine o leapădă, nu-i mai
rămâne decât rușinea de a fi mai prejos decât fiara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu