Nevoia — învățătorul aspru și salvator ;

 

CALEIDOSCOP – Gânduri de ocazie (încercări pentru volumul al treilea) – 22 aprilie 2025

  Cantemir – alături de învățații lumii

*

Nevoia — învățătorul aspru și salvator ; Lupul prinde curaj și atacă frontal armăsarul.  

.                                                                     *

Vulpea continuă să povestească. Lupul întâmpină armăsariul urmărind ( cu perseverență și

istețime) „doară de bot l-ar putea apuca... carea până mai pre urmă o și făcu.”

„Lupul în războiu pre cât putea de copitele armăsariului tare să păziia, dară și cu meșterșug, ca doară de bot l-ar putea apuca în toate chipurile să siliia, carea până mai pre urmă o și făcu.”

Sentința acestui moment scoate în evidență că un plan bine făcut și înghesuiala nevoii grăbesc găsirea unei soluții pentru atingerea scopului : „că nemică în lume așe de cu greu între muritori să află căruia nepărăsita nevoință mijlocul și modul lesnirii vreodată să nu-i nemerească.” – Istoria ieroglifică, Dimitrie Cantemir (26 octombrie 1674 – 21 august 1723).

 

..................

Mai multe citate (din literatură, filosofie și istorie) care reflectă idei asemănătoare cu sentința cantemiriană despre:la nevoie rezolvarea problemelor apare cu ușurință, mai ales, dacă este depășită frica de a face greșeli :

 

0) Nevoia insistă până când obţinem rezultatul – poate fi considerată un excelent profesor. Înghesuiala nevoii reflectă situaţia din zicala: „Vrei, nu vrei, bea agheazmă, Andrei!”.

1) „Acolo unde talentele tale se întâlnesc cu nevoile lumii, acolo este vocația ta.” – Aristotel

2) Nimeni nu poate trai fara prieteni, chiar daca stapaneste toate bunurile lumii. – Aristotel

3) Cea mai mare glorie nu o dobandesti atunci cand nu ești doborat niciodata, ci atunci cand te ridici dupa ce ai cazut. – Confucius

4) Trebuie să existe nevoia să fii puternic: altfel nu vei ajunge aşa niciodată. . –Friedrich Nietzsche

5) Dacă tu crezi că nu poți, ai dreptate. Daca tu crezi că poți, din nou, ai dreptate. – Henry Ford

6) Convingerea este de multe ori mai eficientă decât forța. – Esop

7) Cine se subestimeaza, nu e in stare sa traiasca singur. – Balzac

8) „Nu orice nebun inteligent poate face lucrurile mai mari, mai complexe, și mai violente. Este nevoie de un dram de geniu și o mulțime de curaj, pentru a merge în direcția opusă.” – Albert Einstein

9) „Oamenii dau întotdeauna vina pe împrejurări, pentru că au ajuns ceea ce au ajuns. Eu nu cred în împrejurări. Oamenii care răzbat în lumea asta sunt oamenii care se ridică şi caută împrejurările de care au nevoie şi dacă nu le găsesc, le creează.” – George Bernard Shaw

10) „A avea curaj înseamnă să te ridici și să vorbești.Tot de curaj însă ai nevoie ca să stai și să asculți.” – Winston Churchill

 

11) „Când va surprindeţi alunecând în aşteptare… ieşiţi repede din ea. Intraţi în momentul prezent. Fiţi, pur şi simplu, şi bucuraţi-vă de sentimentul vieţii. Când sunteţi prezent, nu este niciodată nevoie să aşteptaţi ceva.” – Eckhart Tolle

12) „Căutând propria cale, vei găsi cu adevărat echilibrul de care ai nevoie.” –  Karyn Maria Lombrea

13) Orice prost poate critica, condamna şi lamenta, dar e nevoie de caracter şi control de sine pentru a fi înţelegător şi iertător. – Dale Carnegie

 

14) Sa pari slab atunci cand esti puternic si puternic atunci cand esti slab. – Sun Tzu

 

15) Nimeni nu-mi va darui succesul. Trebuie sa-l castig singur. De aceea sunt aici. Sa domin. Sa cuceresc. Atat lumea cat si pe mine insumi. – Autor Necunoscut

 

16) „Experiența este singurul învățător înțelept; doar că taxele pe care le cere sunt foarte mari.” – Thomas Carlyle

17) „Nu prin raționamente ne cunoaștem pe noi înșine, ci prin fapte.” – Johann Wolfgang von Goethe

18) „Cunoașterea începe cu experiența; din aceasta nu există nicio îndoială.” – Immanuel Kant, Critica rațiunii pure

19) „Înțelepciunea vine din experiență, iar experiența vine din greșeli.” – Anonim (atribuit adesea lui Oscar Wilde)

20) Daca nu risti, nu vei fi niciodata invins. Dar nici nu vei castiga vreodata. – Richard Nixon

 

21) Cheia succesului este aceea de a-ti concentra mintea asupra lucrurilor pe care ti le doresti sa se intample, nu pe cele de care iti este frica. – Brian Tracy

 

22) Obstacolele sunt costul maretiei- Robin Sharma

>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

 

Tema aceasta este de mare forță morală și literară, iar Istoria ieroglifică oferă un cadru alegoric exemplar pentru a ilustra ideea că, în confruntarea cu nevoia și în depășirea fricii de eșec, omul descoperă resurse nebănuite de soluționare. Ceea ce urmează este un eseu amplu, în stil eseistic-literar, pornind de la sentința lui Cantemir, ilustrată prin episodul Lupului și completată cu reflecții asociate și maximele pe care le-am adunat.

---

Eseu: Încleștarea cu Nevoia și Curajul Greșelii. Despre rezolvările care vin abia după ce frica este învinsă

Între pildele bătrânești, zicalele din bătrâni și învățăturile înțelepților, se regăsește un adevăr pe care Istoria ieroglifică a lui Dimitrie Cantemir îl pune în lumină cu o subtilitate exemplară: la nevoie, omul descoperă cu ușurință soluții, cu condiția să biruie teama de a greși. Este una dintre cele mai rafinate învățături morale ascunse sub veșmântul alegoriei și al satirei politice, dar care se aplică, nealterată, până astăzi.

Nevoia — învățătorul aspru și salvator

În fragmentul în care Lupul încurajat de povățuirile Vulpii, decide să înfrunte Armăsarul, Cantemir ilustrează această înfruntare a fricii. Lupul știa că armăsarul este mai puternic, dar nevoia îl împingea înainte, căci „nepărăsita nevoință mijlocul și modul lesnirii vreodată să nu-i nemerească.” În termenii noștri de azi, nimeni nu găsește căi de izbândă din voia întâmplării, ci din apăsarea împrejurărilor, care obligă spiritul să caute, să încerce, să greșească și în cele din urmă să izbândească.

Înțelepciunea populară a păstrat acest principiu sub forma zicalei „Vrei, nu vrei, bea agheazmă, Andrei!” — pentru că uneori, omul nu se dezmeticește decât atunci când pericolul sau nevoia îl constrâng. Aristotel, într-un alt registru, spune: „Acolo unde talentele tale se întâlnesc cu nevoile lumii, acolo este vocația ta.” Dar această întâlnire nu se face în tihnă, ci în încleștarea cu încercarea.

Frica de greșeală — obstacolul cel mai primejdios

În multe situații, frica nu se naște din pericol, ci din anticiparea lui. Lupul lui Cantemir nu s-ar fi apropiat de Armăsar dacă ar fi rămas în spațiul gândului, unde frica sporește, iar curajul scade. Cantemir sugerează, prin iscusința Vulpii și perseverența Lupului, că acțiunea calculată, chiar cu riscul greșelii, este calea firească spre izbândă. În cuvintele lui Henry Ford: „Dacă tu crezi că nu poți, ai dreptate. Dacă tu crezi că poți, din nou, ai dreptate.”

Frica de greșeală paralizează, iar înțelepții lumii au avertizat asupra acestui păcat de om slab. Nietzsche, în stilul său de forjă morală, îndeamnă: „Trebuie să-ți dorești să fii puternic. Altfel, nu vei ajunge niciodată așa.” Puterea vine din a risca, iar riscul presupune greșeală.

Înghesuiala nevoii — momentul în care omul își află curajul

Când presiunea e mare, când împrejurările strâng de gât orgoliul și frica, omul are două opțiuni: să fugă sau să lupte. Iar Cantemir, prin imaginea Lupului care nu încetează a urmări Armăsarul „doară de bot l-ar putea apuca”, ilustrează cum perseverarea și meșteșugul izbândesc chiar în fața superiorității brute. În această luptă nu câștigă întotdeauna cel mai puternic, ci cel ce nu încetează să caute o cale.

George Bernard Shaw spunea că „Oamenii care răzbat în lumea asta sunt cei care se ridică şi caută împrejurările de care au nevoie şi, dacă nu le găsesc, le creează.” La fel, Lupul cantemirian își croiește propria împrejurare.

Experiența, din greșeală și încercare

Albert Einstein avertiza că „Nu orice nebun inteligent poate face lucrurile mai complexe și mai violente. E nevoie de un dram de geniu și o mulțime de curaj pentru a merge în direcția opusă.” Această direcție opusă, în cazul Lupului, este tocmai curajul de a se apropia de primejdie, de a-și înfrunta teama, de a risca o greșeală fatală pentru o izbândă salvatoare.

Ceea ce rămâne, dincolo de fapta Lupului sau de planul Vulpii, este lecția universală că experiența nu vine din cumpănă sau teorie, ci din încercare. Thomas Carlyle spunea: „Experiența este singurul învățător înțelept; doar că taxele pe care le cere sunt foarte mari.”

Concluzie — De la Cantemir la noi

În fond, ceea ce Cantemir sugerează în această alegorie e ceea ce istoria, filosofia și literatura confirmă: izbânda se află dincolo de frică, iar soluțiile vin nu celor care nu greșesc, ci celor care îndrăznesc să încerce. În limbajul lui Confucius: „Cea mai mare glorie nu o dobândești atunci când nu ești doborât niciodată, ci atunci când te ridici după ce ai căzut.”

Nevoia, frica de eșec și curajul de a căuta soluții se împletesc în orice confruntare. Istoria ieroglifică, prin Lupul care își depășește temerile și înfruntă Armăsarul, ne oferă o metaforă despre om, despre limitele sale și despre posibilitatea de a le depăși. Și cum spunea un anonim înțelept: „Dacă nu riști, nu vei fi niciodată învins. Dar nici nu vei câștiga vreodată.”

Astfel, lecția lui Cantemir e încă vie: acolo unde nevoia împinge, unde planul se leagă, iar curajul depășește frica de greșeală, omul găsește soluții pe care, altminteri, nu le-ar fi zărit niciodată

>>>>>>>>>>>>> 

Istoria ieroglifică e oricum o operă plină de ironie mascată în solemnitate alegorică. Urmează textul rafinat într-un stil eseistic-literar cu nuanțe ironice discrete, păstrând ideea că, la nevoie, omul găsește ieșire din orice fundătură — mai ales când nu mai are de ales.

 

Nevoia – meșter priceput și sfetnic tăcut

(eseu cu iz moralizator și ironie literară după Cantemir și alți învățați ai lumii)

Se zice că adevărata iscusință a omului nu se vede în vremuri liniștite, ci atunci când, strâns cu ușa, face din frică îndrăzneală și din necaz plan bine ticluit. Dimitrie Cantemir, cărturarul moldovean cu apucături de moralist hâtru, a priceput asta demult și a pus în Istoria ieroglifică o lecție pe cât de veche, pe atât de nouă: că nevoia, cu alaiul ei de spaime, grăbește mintea să dibuiască ieșirea pe care tihna o ignoră.

Lupul lui Cantemir, de nu s-ar fi trezit cu burta goală și nădejdea pe sponci, poate că n-ar fi cutezat să înfrunte armăsarul cu copite grele. Dar, fiindcă foamea nu ține seamă de reguli și onoare, ba chiar înghesuie la vitejie pe cei altminteri precauți, lupul și-a luat inima în dinți și, ajutat de un plan croșetat în ceasul al doisprezecelea, a isprăvit ce părea de neîmplinit.

Sentința acelui moment, trasă cu iscusință de moralistul nostru, sună cam așa: „Nemică în lume așe de cu greu între muritori să află, căruia nepărăsita nevoință mijlocul și modul lesnirii vreodată să nu-i nemerească.” Cu alte cuvinte, atunci când nu mai ai pe unde scoate cămașa, te trezești brusc înțelept și dibaci, iar ceea ce părea imposibil capătă deodată chip de soluție.

Filosofii lumii au încuviințat tacit această lecție. Aristotel, din liniștea veacurilor eline, ne spunea că vocația omului se ivește acolo unde nevoia lumii întâlnește talentele sale. Confucius, bărbat cuminte și om de stat, recunoștea că adevărata glorie vine nu din a nu cădea, ci din a te ridica după ce-ai dat cu nasul de pământ. Nietzsche, neobosit căutător de voință, își avertiza semenii că fără dorința de a fi puternic nu se ajunge nicăieri — nici măcar până la propria persoană.

În același ton, dar cu o umbră de sarcasm, Henry Ford observa că oamenii au obiceiul de a avea întotdeauna dreptate despre ei înșiși: dacă crezi că poți, așa va fi. Dacă nu, cu atât mai rău. Shaw, englez cu replică usturătoare, nu credea în împrejurări, ci în oamenii care le caută sau le născocesc, după cum le e pofta sau lipsa.

Așadar, nevoia nu doar că învață meserie, dar scoate și din cel mai domol suflet scânteia de curaj care șade, de regulă, la umbră. Einstein, între două teorii, glumea că nu-i mare ispravă să complici lucrurile, ci să ai curajul să le faci simple. Churchill, meșter în cuvinte și în războaie, spunea că uneori e nevoie de mai mult curaj să taci și să asculți decât să țipi.

S-ar putea spune, nu fără temei, că înghesuiala e mama soluțiilor și frica — doica îndrăznelii. Căci nimeni nu se încumetă să înfrunte armăsarul vieții dacă nu-i flămând ori dacă nu-i mușcat de nevoia de a-și salva pielea. Iar când te înghesuie vremea, oamenii ori devin înțelepți, ori glorioși, ori măcar viteji de ocazie.

Așa că, după pilda lui Cantemir, poate n-ar strica să privim nevoia nu ca pe o năpastă, ci ca pe un pedagog sever, dar corect. Căci, până la urmă, cum zice o vorbă bătrânească, „fuga-i rușinoasă, dar e sănătoasă”, însă izbânda e mai dulce atunci când ți-ai dat seama, chiar în ceasul din urmă, că frica de greșeală e cea mai păguboasă dintre toate.

 

Așadar, ce ne-ar spune Cantemir, dacă ar coborî azi, cu pana sa de odinioară, în tăvălugul vremurilor noastre? Probabil că ne-ar iscodi pe fiecare cu privirea, ar ofta ușor și-ar zice: „Ei, dragii mei, tot nevoia vă mână, doar că acum o numiți altfel: deadline, target, KPI ori presiune socială. Tot aceeași cățea cu coada scurtă e, numai că și-a schimbat zgarda.”

Și, dacă ar mai fi bun la vorbă, ne-ar învăța că omul e dibaci nu atunci când are timp, tihnă și patru sfetnici la ușă, ci când îl strânge cureaua, se-mpiedică de propria teamă și, dând colțul, găsește deodată o portiță. Nu din geniu s-a făcut izbânda lumii, ci din strâmtoare, din frică bine chibzuită și din șansa nebunească de a încerca acolo unde alții stăteau să cumpănească.

De aceea, poate, n-ar fi rău să nu ne mai temem atât de greșeli, căci — vorba veche — mai rău decât a greși e a nu face nimic. Iar cum nevoia e mama tuturor strădaniilor, să nu-i purtăm pică, ci să-i dăm binețe. Căci, până la urmă, tot ea ne-a scos din peșteri, ne-a suit pe tronuri și ne-a învățat să nu lăsăm armăsarul să dea primul cu copita.