105. Vulpea continuă sa-l laude
pe lup + 10 aprilie (
anexa 5)
Vulpea propune
Adunării să asculte o poveste „pre cât ieste de adevărată, pre atâta
ieste și de minunată”; (dulăul dovedit de lup ). Derularea
poveștii reprezintă motivul pentru a fi inserate alte sentințe. Prima
sentință a acestei ocaziii este așezată înainte să înceapă povestea.
........................
„Și precum vrednică ieste a să asculta, mi să pare că cu
toții o viți lăuda (căci istoricul adevărat - adecă carile istoriia adevărat
precum s-au avut istorisește — lauda împreună cu făcătoriul împarțește, căci
cela au ostenit lucrul a săvârși, iară cesta au nevoit în veci a să pomeni. Și
încă mai mult pre scriitorii decât pre făcătorii minunelor fericiți și lăudați
a numi voiu îndrăzni. Căci după armele și faptele iroilor, condeiele
istoricilor, de nu s-ar fi pre alb clătit, încă de demult și lauda numelui lor
deodată cu oasele țărna o ar fi acoperit. Și așe, aceia au fost a lucrurilor
făcători, împreună și muritori, iară ceștea numelui au fost înoitori și în veci
stăruitori.” – Istoria
ieroglifică, Dimitrie Cantemir ( 26
octombrie 1674 - 21 august 1723)
..........................
În
limbaj contemporan:
Desigur!
Iată adaptarea fragmentului într-un limbaj contemporan, păstrând sensul și
tonul solemn al originalului:
„Și
pentru că povestea este vrednică de ascultat, cred că toți o veți aprecia. Căci
istoricul adevărat – adică acela care istorisește întocmai cum s-au petrecut
lucrurile – merită laudă la fel ca cel care a săvârșit faptele. Unul a muncit
să împlinească acele fapte, iar celălalt s-a ostenit ca ele să nu fie uitate
niciodată. Ba chiar mai mult, îndrăznesc să spun că pe scriitori îi putem numi
mai fericiți și mai demni de laudă decât pe făuritorii de minuni. Fiindcă, fără
condeiul istoricilor, oricât de mari ar fi fost faptele eroilor, ele s-ar fi
pierdut în uitare, îngropate odată cu oasele lor în țărână. Așadar, cei dintâi
au fost făuritorii faptelor, dar muritori; pe când istoricii au fost înnoitori
ai numelui și veșnici păstrători ai amintirii lor.”
Este
evidențiat rolul istoricului ca purtător al memoriei faptelor.
Un
rezumat al pasajului:
„Povestea
asta merită ascultată, și cred că toți o veți aprecia. Adevărul e că istoricii
– cei care spun lucrurile așa cum s-au întâmplat – merită și ei laude, poate
chiar mai mari decât cei care au făcut faptele. Pentru că unul s-a luptat să
înfăptuiască, dar celălalt s-a străduit ca fapta să nu se piardă. De fapt, fără
cei care scriu, multe dintre isprăvile eroilor s-ar fi pierdut de mult,
îngropate în uitare. Așa că, dacă ne gândim bine, eroii au fost muritori, dar
istoricii au făcut ca numele lor să trăiască veșnic.”
Zece
citate din literatură și filosofie care reflectă idei asemănătoare cu această
sentință elogioasă la adresa istoricului, scriitorului sau păstrătorului
memoriei colective — adică ideea că faptele pot fi mari, dar fără cei care le
povestesc, se pierd:
1)
„Istoria
este un acord între faptele care au fost și cuvintele care rămân.”
– Paul Valéry (paraafrazare după ideea că „istoria este cea mai
periculoasă armă inventată de omul modern”)
2)
„Fără
memorie, nu suntem nimic. Și memoria nu este doar în noi, ci și în cărți.”
– Umberto Eco, în diverse interviuri
Cuvintele
lui Umberto Eco subliniază legătura profundă dintre identitatea umană și
memorie. Nu suntem doar ființe biologice, ci ființe care trăiesc în și prin
amintiri, povești și istorie. Eco ne amintește că memoria nu e doar o funcție a
minții, ci și un patrimoniu scris, o moștenire a cuvântului păstrată în cărți.
Acolo, faptele prind rădăcină, iar oamenii – fie ei eroi sau simpli trecători –
capătă o formă de nemurire. Astfel, cărțile devin nu doar instrumente ale
cunoașterii, ci și spații sacre ale memoriei colective.
..............
O
moștenire a cuvântului păstrată în cărți– despre rolul cărturarului în lume
Lumea
nu se sprijină doar pe puterea brațului și pe măreția faptelor, ci și pe
tăcerea adâncă din care se nasc cuvintele. De-a lungul veacurilor, cărturarii
au fost cei care, cu smerenie și rigoare, au transformat trecerea timpului în
memorie scrisă. Ei nu au clădit cetăți din piatră, ci din idei. Nu au purtat
arme, ci condeie. Și totuși, ceea ce au lăsat în urmă este adesea mai durabil
decât marile imperii.
Cărturarul,
fie el cronicar, filosof, poet sau istoric, este păstrătorul unei moșteniri
nevăzute: moștenirea cuvântului. Într-o lume care uită ușor, el scrie ca să nu
se piardă. Dintr-un gest de modestie intelectuală, el nu se pune în centrul
lumii, dar fără el lumea ar fi uitat cine este. Faptele oamenilor ar fi rămas
mute, iar chipurile lor s-ar fi șters odată cu trecerea anilor, dacă n-ar fi
fost mâna care le-a așternut pe hârtie.
Umberto
Eco spunea că „fără memorie, nu suntem nimic. Și memoria nu este doar în noi,
ci și în cărți.” Tocmai aici își găsește cărturarul rostul: el nu scrie doar
pentru contemporanii săi, ci pentru cei care vor veni. El ridică punți între
ceea ce a fost și ceea ce va fi, între oameni vii și cei demult adormiți.
Cartea devine, astfel, nu doar obiect, ci templu al gândului, iar cuvântul, o
sămânță de veșnicie.
Într-o
epocă grăbită, în care imaginea tinde să înlocuiască sensul, rolul cărturarului
devine mai important ca oricând. El nu doar consemnează trecutul, ci îl
interpretează, îl judecă, îl umanizează. Prin el, cultura devine conștiință,
iar istoria – lecție.
Căci
atunci când sabia tace, cuvântul rămâne. Iar cărturarul e acela care îl
păstrează și îl dă mai departe.
3)
„Cine
controlează trecutul controlează viitorul. Cine controlează prezentul
controlează trecutul.”
– George Orwell, 1984
4)
„Cuvântul
scris este nemuritor. Cei care scriu, dau vieții a doua viață.”
– Pliniu cel Bătrân, parafrazare după Naturalis Historia
5)
„Istoricii
sunt oamenii care transformă faptele în înțelesuri și întâmplările în lecții.”
– Will Durant, istoric și filosof
6)
„Faptele
trec, dar cuvintele bine așezate le înrămează pentru totdeauna.”
– Johann Wolfgang von Goethe
7)
„Dacă
nu am povesti faptele celor dinainte, am fi nevoiți să le repetăm fără a le
înțelege.”
– George Santayana, parafrazare după „Cei care nu își pot aminti
trecutul sunt condamnați să-l repete.”
8)
„Fapta
bună e uitată adesea. Povestea ei, însă, poate schimba lumea.”
– Rabindranath Tagore (în spiritul scrierilor sale etice)
9)
„Istoricii
sunt martorii timpului, lumina adevărului, viața memoriei, învățătorii vieții,
vestitorii vremurilor trecute.”
– Cicero, De Oratore
10)
„Scriitorul
nu e doar un povestitor, ci un constructor de punți între ceea ce a fost și
ceea ce va fi.”
– Mircea Eliade, în reflecțiile sale despre mit și memorie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu