CALEIDOSCOP – Gânduri de ocazie
(încercări pentru volumul al treilea) – 21 mai 2025
*
Cantemir – alături de învățații
lumii.
Al doilea răspuns al Lupului către Brehnacea pe timpul discuției de taină ( a șasea parte)
*
„Sunt grei bătrânii de pornit, / Dar de-i pornești,
sunt grei de-oprit” – Goșbuc
......................
>>>>>>>>>>>>
În această parte (a șasea
a răspunsului adresat lui Brehnacea, domnia sa, Lupul, continuă, în fapt, să
deslușească „numele și firea Struțocămilei” : portretul pe care îl alcătuiește
este de o amploare, consistență și gravitate remarcabile; răbdarea și
talentul cărturarului au efect pentru că textul (așa de lung!) nu obosește, nu
plictisește, mai mult, este expresiv și îndeamă cititorul să fie
curios. Cantemir știe că un portret celebru a fost elaborat în patru ani;
mai târziu, Eminescu a lucrat tot patru ani până s-a hotărât să trimită
Luceafărul concertului cosmic.
Filozoful Cantemir ne
atenționează că natura, perfectă în toate cele, acceptă inlesniri
nevoilor, însă niciodată peste rânduială („preste chiteala firii”).
„Dejgheucarea”
rostului Struțocămilei ar părea un pretext pentru a pune în evidență sentintele,
însă modul în care descrie, mai întâi, animalul cămilă descoperim un
specialist în zoologie care ar sta alături de oricare savant din domeniu,
contemporan nouă; în plus, frumusețea descrierii nu ar putea fi
întrecută.
„Sentențiile” sunt
așezate cu grijă în țesătura textului și reamintesc, indirect, că Lupul este și
filozof, nu doar poet al rostirii.
De Grigore Rotaru
Delacamboru
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
*
„ Iară cât ieste despre pricina săvârșitului, aieve ieste (precum
și mai sus am dzis) că firea spre ridicarea sarcinilor grele au orânduit-o.
Nici aspru să ți să pară, o, priietine, acest cuvânt pentru pricina
săvârșitului, că macară că aceasta pricină ithicăi mai mult decât fizicăi
slujește, însă adevărul așe să adeverește, nevoia omenească în fire pricina
sfârșitului au aflat și, precum dzic unii, preste chiteala firii (însă meșterșugul fătul nevoii fiind, nevoia
întâi ce-i mai pre lesne, apoi ce-i mai cu greu și mai de folos au aflat), însă
nu de tot împotriva firii, nici preste puterile ei a sări poate, nici
orânduiala lesnirii a-i muta ispitește. Că ce meșter ar fi acela carile grindzi
de fier ar râdica și cu cuie de lemn le-ar întări, sau cine sfeșnic de său și
lumânare de argint ar face? De unde aievea ieste că ce firea spre lesnire
împrăștiiat au lăsat, aceia meșterșugul cu adunarea spre săvârșire le-au
adunat. De care lucru, la Cămilă de socotit ieste întâi ghibul în spinare
râdicat, pentru ca de greuimea sarcinii mijloc pre lesne să nu i să îndoiască.
A doa, la dânsa ieste de luat în samă perinuțele între picioarele dinainte și
în pulpile picioarelor denapoi, în carile, când pentru încărcarea la pământ
șede, ca cum în niște pirostii cu trii picioare, într-acele perinuțe să
sprijinește, pentru ca adese culcarea și ridicarea și greuimea, carea în spate
o îndeasă, pieptul și pulpile să nu-i julească, nici piielea, rănindu-i în
ceva, să o betejască. A triia ieste la dânsa de socotit mărimea trupului și puțină
mâncarea și încărcarea stomahului și mare răbdarea carea de sete în vremea
căldurii are, pentru ca și hrana fiindu-i puțină și răbdarea mare la sete, pre
la locurile carile mâncarea de în bișug și băutura în biv nu să află, mai
răbdătoare și mai trebuitoare să fie (că acela
ieste mai trebuitoriu, carile la vreme de nevoie ieste mai răbdătoriu).
. ” – Istoria ieroglifică, Dimitrie Cantemir ( 26 octombrie 1674 - 21 august 1723)
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
În
limbaj contemporan:
**„Cât
despre scopul final (al lucrurilor), este limpede – după cum am mai spus – că
natura a rânduit omul să poată duce poveri grele. Să nu ți se pară, prietene,
prea aspră această idee despre rostul omului, căci, deși pare mai degrabă o
chestiune de etică decât de fizică, adevărul rămâne: nevoia omenească a
descoperit, în firea lucrurilor, motivul și mijlocul de a încheia lucrul. Și,
cum spun unii, deși nu întotdeauna după planul naturii, ci mai curând silind-o
cu dibăcie, nevoia a ales mai întâi ce e mai ușor, apoi ce e mai greu și mai
folositor. Dar niciodată împotriva firii, nici peste puterile ei nu poate să
sară și nici nu-i poate schimba rânduiala. S1): Căci ce meșter ar fi acela
care ar ridica grinzi de fier, dar le-ar prinde cu cuie de lemn? Sau cine și-ar
face sfeșnic din seu, iar lumânarea din argint?
Așadar,
e limpede că acolo unde firea a lăsat lucrurile risipite pentru ușurință,
meșteșugul le-a adunat pentru împlinire. Iar dovada ne-o dă cămila: în primul
rând, cocoașa din spinare e ridicată ca să nu i se îndoaie ușor mijlocul sub
greutatea poverii. În al doilea rând, are pernițe între picioarele din față și
la pulpele celor din spate, care, atunci când se lasă la pământ ca să fie
încărcată, funcționează ca niște pirostrii cu trei picioare, sprijinindu-se pe
ele ca să nu se rănească de la frecare, nici să-și jupoaie pielea sau să se
betegească. În al treilea rând, trebuie observat și trupul ei mare, dar cu
puțină hrană și stomac încărcat, și mai ales marea ei răbdare la sete pe vreme
de arșiță – tocmai ca să poată rezista în locuri unde hrana e puțină și apa
lipsește. S2):Adevăratul folos al ființei nu se vede atunci când toate sunt
din belșug, ci atunci când răbdarea se arată la vreme de nevoie.”**
Citate (din literatură, filosofie și istorie) care
reflectă idei asemănătoare cu cele pentru care Lupul oferă către Brehnacea al
doilea răspuns ( a șasea parte a răspunsului ) despre: natură,
povară, nevoie, rânduială, împlinire, răbdare,
ceea ce este de folos.
1) „Natura este un dar
oferit de Dumnezeu, o manifestare a divinității în toată măreția ei. În fiecare
copac, în fiecare floare, în fiecare râu, putem vedea o expresie a iubirii și
creativității infinite care ne înconjoară.” – Paramahansa Yogananda
2) „În fiecare floare, în
fiecare copac, în fiecare păsărele ce cântă, simt că natura îmi vorbește, că
îmi dezvăluie taine ce depășesc înțelegerea umană, că îmi oferă o conexiune cu
ceva mai mare decât mine.” – Albert Einstein
3) „Natura nu se grăbește,
dar totul este realizat.” – Lao Tzu
4) „Natura nu face nimic în
zadar.” – Aristotel
5) „Natura este plină de
geniu, plină de divinitate; astfel încât nu un fir de iarbă este fără
semnificația sa.” – William Wordsworth
6) „Uneori nu e nevoie decât de o mică glumă ca să
darâmi o mare trufie.” – Luc de Clapiers
7) „Nu-ți face griji că ești
obsesiv. Îmi plac oamenii obsesivi. Creează artă mare.” – Susan Sontag, critic
literar.
8) „Daca voi credeti ca aveti dreptate in toate
privintele, ce nevoie mai aveti sa vorbiti cu Dumnezeu.” – Neale Donald Walsch
9) „Omul
nu stie mai mult decat celelalte animale; stie mai putin. Ele stiu ce au nevoie
sa stie. Noi nu.” – Fernando Pessoa
10) „Rondelul dimineţii
Deşi rânduiala lumii pare-mbrăcată-n ceaţă,
Sunt cuprins de farmecul vieţii, oricum ar fi,
Născându-mă câte puţin în fiecare dimineaţă,
Chiar dacă devin sclavul ei pentru încă o zi. ” – Costel Avrămescu
11) „Încet la făgăduială, grabnic la împlinire.” – Jean Jacques Rousseau
>>>>>>>>>>>>>>>
Pe baza fragmentului
extras din Istoria ieroglifică, ( al doilea răspuns către Brehnace din
partea Lupului – partea a șasea continuarea lucrului la portretul Struțocămilei
) și anexa ce conține citate, se poate construi un eseu amplu, în stil
eseistic-literar, cu valențe morale, culturale și literare, comparabile atât în
context românesc, cât și universal, urmărită fiind valoarea lui
Cantemir în postura de portretist ( dublată de aceea de filozof-
poet)?
>>>>>>>>>>>>
Fragmentul prezentat este o lucrare de tip
eseistic-comentariu, cu inserții de text din Istoria ieroglifică a lui
Dimitrie Cantemir și o selecție de reflecții filosofice și literare. Dacă
dorești, pot face următoarele:
- Revizuire
stilistică și logică
a pasajului tău (fără a-i afecta tonul original, dar clarificând acolo
unde e cazul).
- Comentarii despre sensul și conexiunile
ideatice ale citatelor.
- Sugestii
de completare
cu alte citate relevante (din cultura română sau universală) care ar
sprijini ideea „firea lucrurilor”, „nevoia”, „povara”, „împlinirea prin
răbdare”.
Iată o primă revizuire stilistică a pasajului tău
introductiv (partea eseistică):
Dimitrie Cantemir – alături de învățații lumii
Al doilea răspuns al Lupului către Brehnacea în timpul
discuției de taină (a șasea parte)
„Sunt grei bătrânii de pornit, / Dar de-i pornești, sunt
grei de-oprit” – G. Coșbuc
În această parte (a șasea din răspunsul adresat lui
Brehnacea), domnia sa, Lupul, continuă – în fapt – să deslușească „numele și
firea Struțocămilei”. Portretul pe care îl alcătuiește este de o amploare,
consistență și gravitate remarcabile. Răbdarea și talentul cărturarului
sunt astfel încât textul – deși lung – nu obosește, nu plictisește. Mai mult:
este expresiv și incită curiozitatea cititorului.
Cantemir știa că un portret celebru poate fi elaborat în ani
– nu în grabă. Așa cum mai târziu Eminescu avea să lucreze patru ani la Luceafărul,
până să-l trimită concertului cosmic.
Filozoful ne atenționează că natura, desăvârșită în toate
cele, admite înlesniri pentru nevoi, dar niciodată peste rânduială
(„preste chiteala firii”). „Dejgheucarea” rostului Struțocămilei pare un
pretext pentru sentințe, dar descrierea detaliată – mai întâi a
animalului-cămilă – ne dezvăluie un spirit enciclopedic care ar putea sta
alături de oricare specialist în zoologie din zilele noastre. În plus,
frumusețea expresivă a descrierii nu poate fi întrecută.
„Sentențiile” sunt inserate cu grijă în țesătura textului,
reamintindu-ne că Lupul nu este doar poet al rostirii, ci și filozof al
rânduielii.
– De Grigore Rotaru Delacamboru
Lupul, înțeleptul, nu vorbește doar despre Struțocămilă, ci
despre chipul omului risipit în făptura ei. Îi caută firea nu ca să o judece,
ci ca să o deslușească. Căci în răbdarea cămilei, în pernuțele puse cu
înțelepciune între genunchi, se arată grija firii față de cei ce duc poveri
mari, neștiuți.
Cine are răbdare, acela poartă rostul lumii. Cine nu
înțelege că natura nu iartă nici graba, nici risipa, acela se pierde în zadar.
Lupul nu pedepsește, ci previne. Aflarea „săvârșitului” nu e o întâmplare, ci o
căutare plină de meșteșug și tăcere.
„Răbdarea nu este pasivitate, ci puterea de a merge mai
departe când nimic nu mai pare posibil.” – Søren Kierkegaard
Și tot Lupul spune, cu un zâmbet aspru: „Cel ce face sfeșnic
de seu și lumânare de argint, acela e prostul deștept.”
Căci rânduiala nu e opreliște, ci mântuire prin echilibru.
Natura nu sare peste pași, nici nu trece înaintea vremii – și totuși în ea se
află toată împlinirea.
„Nu forța creșterea. Nici o floare nu înflorește mai repede
dacă o tragi de petale.” – Zen proverb
Pilda cămilei e pentru cei ce cred că izbânda vine dintr-o
dată. Nu! Ea se clădește pe puțin, pe așezare, pe trudă răbdătoare și pe
meșteșugul care nu se vede.
„Fiecare lucru are timpul lui. Nerăbdarea e o formă de
trufie.” – Octavian Paler
Adevărata nevoie naște lucruri trainice. În belșug, omul se
risipește; în lipsă, se adună. Adevăratul folos nu se arată în tihnă, ci în
criză. Când pustiul cere pasul următor și nu mai e apă, atunci iese din cămilă
adevărul răbdării.
„Nu puterea, ci răbdarea mișcă munții.” – Proverb oriental
În fond, ceea ce Lupul zugrăvește cu atâta grijă nu este un
animal fabulos, ci chipul omului trăitor între două lumi: firea și dorința.
Între ce este și ce ar vrea să fie. Iar între aceste două se află o rânduială
pe care numai înțelepții o cunosc.
>>>>>>>>>>>>>>>
I. Despre fire
Lupul nu vede în Struțocămilă doar o întâmplare a firii, ci
un amestec primejdios între dorință și neputință. Firea ei nu e rânduită, ci
încurcată. Cine se leapădă de propria fire din pofta de-a fi altceva, acela se
îndepărtează de tăria lucrurilor.
„Fiecare făptură are miezul ei. Cine-și leapădă miezul, se
vestejește pe dinafară.” – Grigore Delacamboru (apocrif)
Struțocămila nu e mincinoasă, ci amăgită. A uitat ce e. Și
nimic nu e mai primejdios decât uitarea de sine. Firea nu se poate împrumuta
fără pagubă. Nu poți fi și apă, și foc, fără să te mistui pe dinăuntru.
„Tot ce este împotriva firii piere, fie și frumos în
aparență.” – Aristotel
II. Despre povară
Povara nu e pedeapsă. Este măsura rostului. Lupul admiră
cămila nu pentru cocoașă, ci pentru pasul domol cu care trece prin pustiu.
Povara nu o apleacă, ci o înalță în răbdare.
„Sufletul nu se cunoaște în zbor, ci în povară.” – Nicolae
Steinhardt
Struțocămila poartă, dar nu știe ce duce. De aceea i se
frâng genunchii. Când duci ceva fără să-i știi greutatea, cazi. Povara nu e
grea când are rost. E grea doar când e purtată fără înțeles.
„Nu poverile ne doboară, ci felul în care le purtăm.” –
Seneca
III. Despre rânduială
Rânduiala nu e strâmtoare, ci libertate cu marginile
înțelegerii. Acolo unde nu e rânduială, e tulburare. Struțocămila umblă haotic,
nu pentru că e slabă, ci pentru că e fără măsură.
„Toate își au vremea lor și fiecare lucru de sub ceruri își
are ceasul lui.” – Ecclesiastul 3:1
Lupul nu judecă amestecul, ci neorânduiala lui. Faptura care
nu cunoaște hotar nu cunoaște nici început, nici sfârșit. Și de nu știi unde
începi, nu poți ști nici unde greșești.
„Rânduiala este chipul nevăzut al înțelepciunii.” –
Părintele Rafail Noica
IV. Despre răbdare
Răbdarea este urzeala tuturor lucrurilor trainice.
Struțocămila nu are răbdare; vrea să zboare fără aripi și să poarte fără
genunchi. De aceea i se sfărâmă umbletul. Lupul vede: graba strică încheietura,
iar lipsa răbdării e începutul ruperii.
„Răbdarea este curajul sufletului.” – Lev Tolstoi
A aștepta nu e pasivitate. E formă a puterii. Căci cel ce
rabdă se pregătește în taină. Adevărul nu vine cu trâmbiță, ci în tăcerea celui
care a știut să rămână nemișcat când totul fugea.
>>>>>>>>>>>>>>>>
V. Despre împlinire
Împlinirea nu stă în amestec, ci în limpezime. Un lucru este
desăvârșit atunci când este ceea ce trebuie să fie, nu ceea ce ar fi vrut să
fie altcineva. Struțocămila n-a înțeles că nu poți trăi din visuri neîncercate.
Căci visul ce nu ține se frânge sub greutatea zilei.
„Fiecare se împlinește în măsura în care rămâne credincios
firii sale.” – Lucian Blaga
Împlinirea nu vine prin adăugare, ci prin curățare. Se
desăvârșește cine se leapădă de prisos. Întru ceea ce ești chemat, acolo se
află întregimea ta. Lupul nu aleargă să zboare și nici pasărea nu rage.
VI. Despre rost
Rostul nu este o întâmplare, ci o așezare tăcută în lume.
Tot ce are rost, ține. Ce n-are rost, crapă. Struțocămila a vrut să-și afle
rostul prin alții, nu din sine. Și n-a găsit decât zăpăceală.
„Omul nu e fericit când face ce vrea, ci când înțelege
pentru ce a fost făcut.” – Părintele Arsenie Boca
Lupul cunoaște: ce n-are rost, moare în haos. Căci lucrurile
fără rost sunt ca vorbele fără noimă — sună, dar nu zidesc. Rostul e axul
lumii. Cine nu-l are, se învârte în gol.
„În tot ce viețuiește, e un rost nevăzut care ține marginile
laolaltă.” – Dimitrie Cantemir (parafrazat)
VII. Despre nevoie
Nevoia e cea dintâi învățătoare. Când nu ai învățat din
înțelepciune, te învață nevoia. Lupul știe că foamea învață lupul, iar setea
învață cerbul drumul către apă.
Struțocămila a fost născocită de cei ce n-au vrut să aleagă,
ci să combine. Dar nevoia nu iartă minciuna. Te va chema să mergi și nu vei
putea. Te va chema să zbori și vei cădea. Ce e făcut din șiretlic se strică sub
încercare.
„Nevoia este mai limpede decât mintea. Ea îți arată ce
ești.” – proverbe bătrânești
Concluzie. Sentința Lupului
„Struțocămilo, nălucire fără temelie, făptură de gând
răzlețit,
Nu te osândesc pentru că ești slabă, ci pentru că ești nehotărâtă.
Nu pentru că nu ești întreagă, ci pentru că nu vrei să fii una.
Cine fuge de sine din dorința de-a plăcea altora
Sfârșește uitată, nici în cer, nici pe pământ,
Nici zburătoare, nici cărătoare,
Ci doar o pildă de batjocură în mintea celor ce mai știu să judece.”
>>>>>>>>>>>>
Împlinirea nu se găsește
în amestec, ci în limpezimea unui lucru care este ceea ce trebuie să fie.
Fiecare făptură se desăvârșește nu adăugând, ci lepădând ceea ce nu-i este
propriu. Struțocămila a fost un vis cusut din dorințe contradictorii: să zboare
ca pasărea, dar să alerge ca fiara; să nu renunțe la nimic, dar să câștige
totul. Dar ceea ce nu ține, se frânge sub greutatea zilei. Visul ce nu se
înrădăcinează în fire devine povară. Și nici o făptură născută din fugă de sine
nu-și află întregimea. Căci nu adunarea de trăsături aduce împlinirea, ci
rămânerea în rostul propriu.
Rostul nu e o întâmplare,
ci o așezare tăcută în lume. Tot ce are rost, ține. Ce n-are rost, crapă. Nu
din putere se naște rostul, ci din potrivirea lucrului cu rânduiala. Lupul nu
visează să zboare. Pasărea nu rage. Omul nu este fericit când face ce vrea, ci
când înțelege pentru ce a fost făcut. Struțocămila, făptura născocită de
lenevia alegerii, n-a înțeles că nu poți trăi din armonii false. A căutat să se
așeze în toate locurile, dar n-a ținut niciunul. A vrut să fie totul, dar n-a
ajuns nimic.
Nevoia însă nu iartă
minciuna. Când vine ceasul încercării, ce e făcut din șiretlic se sfărâmă. Te
va chema viața să mergi și nu vei putea. Te va chema suferința să te înalți și
vei cădea. Nevoia e mai limpede decât mintea. Ea nu se lasă păcălită. Lupul știe
că foamea învață mai bine decât sfatul. Iar pasărea cunoaște că atunci când
setea te strânge, zborul nu mai e un lux, ci o poruncă.
Așa a pierit
struțocămila: nu pentru că era slabă, ci pentru că era nehotărâtă. Nu pentru că
n-ar fi avut daruri, ci pentru că nu și-a ales unul. A vrut să placă tuturor,
dar s-a lepădat de sine. A fugit de întreg, temându-se să nu fie prea puțin.
Dar cel care fuge de sine se risipește. Iar cel ce se risipește nu rămâne decât
o glumă în marginea gândurilor altora.
O lume care nu mai știe
ce este, ci doar ce-ar mai putea fi, naște doar struțocămile. Ele râd, se
prefac, se joacă. Dar vine ceasul nevoii. Și atunci nu vor ști nici să meargă,
nici să zboare.
>>>>>>>>>>>>>>>
…Și-atunci, văzând fărâma de praf ce rămăsese din făptura
aceea născocită, Lupul a grăit:
„Cel ce nu voiește să fie una, sfârșește risipit în toate. Și ce nu se poate
întemeia întru sine, nu se va putea sprijini nici pe lume.”
>>>>>>>>>>>>>>>>
Sărbătoarea să ne fie de folos !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu