miercuri, 28 mai 2025

Discuția Brehnacea - Cucunoz ( răspunsul de împotrivire al Cucunozului)

 

CALEIDOSCOP – Gânduri de ocazie (încercări pentru volumul al treilea) – 29 mai 2025 

 

Cantemir – alături de înțelpții lumii.

 

Discuția Brehnacea - Cucunoz ( răspunsul de împotrivire al Cucunozului)   

*

„Cucunozul acestea toate în loc de basnă și în buiguituri de bătrânețe le lua (că basna la proști locul istoriii, mărgăritariul la porci, prețul ordzului, șuierul la cioban, cinstea mudzicăi și sfatul bun la inima rea tot o socoteală au ). Carile cuvintele Brehnacii, cele ca grâul alese și ca spicul culese, ca pleava suflându-le și ca paiele preste arie măturându-le, într-acesta chip i le întoarsă: („Bătrânețele, o, frate, și multă truda în tinerețe, mai mult de odihna trupului decât cinstea și agonisita numelui cearcă" ). De care lucru, socotesc că nu ce dorește cinstea, ci ce poftește odihna arăți și înveți, și a mă mira destul nu pociu, cum nicicum în partea monarhiii noastre ții? Și cum într-acesta sfat dobitoacele stâbla finicului să apuce cu toții noi am putea priimi? Și cum cinstea și slava Vulturului aceasta ar putea suferi? Au nu știi (că agonisita numelui mai mult cu îndrăzneala decât cu siiala să dobândește?) Au nu pricepi (că scânteia amnariului până a nu să stinge, iasca aprinde, iară stângându-să, a doa și a triia lovitură poftește?)(S1)  De care lucru, noi acmu vreme de treabă și după poftă aflând, cum vom putea vremea prelungind, darul norocului în para focului să aruncăm? Că bine știi (că pre cât ieste de iute la curgere punctul vremii, încă mai iuți sint mutările lucrurilor în vreme) ?)(S2) și nu trebuia cineva a te învăța, de vreme ce (precum chipul norocul mii de mii de obrază să fie având și în mii de mii de feliuri pre muritori în tot ceasul să fie măgulind), adeverit ești. Au nu de cu vară stăpânii caselor, de iarnă grijindu-să, toată zaharaoa trebitoare în jitnițele și cămările sale grămădesc? (Că ce dă vremea, nici avuțiia, nici nevoința poate cumpăra) ?)(S3). Iară câte primejduitoare în vremea viitoare mi-ai pomenit, acestea încă nu tăgăduiesc (că cine vreodată norocul supt lăcată și norocirea în ladă ș-au încuiat? Sau cine tot cu aceia fortună în viață s-au slujit, de carea vreodată să nu să fie năcăjit?). Ce a muritorilor mai mult aceasta le ieste hirișiia (ca în dzua norocului să-și arete vârvul cornului, iară în dzua nenorocului, de nevoie să sufere și scoaterea ochiului ). De care lucru așe socotesc, într-această dată, nicicum biruința la dobitoace să nu rămâie (macară și adevărul părtaș și împreună nevoiaș să le fie). ăO, fortuna bună (de ieste în lume vreuna adevărat bună), cum și tată, și maică, și soră, și frate fortunei rele ești, carea până într-atâta pre muritori buiguiești, îmbeți și nebunești, cât și spre tabăra adevărului desfrânate oștile nebunelor sale socotele a-și slobodzi nu să rușineadzăî. ?)(S4) Deci acmu, frate, în nemică cevași de cuvintele Lupului -îmblânzindu-te și nici o zăbavă la mijloc puind, împreună să ne sculăm și la împreunarea Corbului să mergem, pre carile și de lăudăroasă filosofiia Lupului să-l înștiințăm, și de ciia lucrul mai cu căldură și mai cu nevoință să apucăm (că nu mai puțin zăbava prin lenevire stâlpii monarhiii, decât cfartana mădularele trupului scutură.(S5).” – Istoria ieroglifică, Dimitrie Cantemir  ( 26 octombrie 1674 - 21 august 1723)

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

Cucunozul ascultând cuvintele Brehnacei este cuprins de nemulțumire; în sinea lui lua toate acestea drept basme și trăncăneli bătrânești.
Ce îi reproșează Cucunozul Brehancei:

a) că nu își dorește cinstea și preferă odihna (amestecul în treburile monarhiei dobitoacelor ar face cinste zburătoarelor); odihna pe care o dorește Brehnacea ar fi înțelegerea înre cele două părți . „”

b) că Brehnacea, zburătoare fiind, nu ține partea monarhiei din care face parte, ci pe-a dobitoacelor care vor să tragă finicul după ele. Cu siguranță, zburătoarele nu ar putea înghiți această mândrie.    „”

c) faima se câștigă cu îndrăzneală și nicidecum cu liniște; nu există succes, trebuie insistat: dacă scânteia amnarului nu aprinde iasca trebuie cere a doua și a treia  lovitură.

d) Cucunozul consideră că în această Adunare stă momentul norocului: dacă la propunerea Corbului ajunge Struțocămila în scaunul vredniciei la dobitoace, atunci împărăția Leului va deveni vasală împărăției Vulturelui; nu trebuie lăsată biruința în seama dobitoacelor, chiar dacă, pe moment, par să aibă de partea lor și adevărul, și nevoia.

e) Cucunozul îl îndeamnă pe Brehnacea să uite de „lăudăroasă filozofia” Lupului și „fără zăbavă împreună să ne sculăm și la împreunarea Corbului să mergem.”

Loialitatea Cucunozului față de Corb este susținută de lingușire; a lui Brehnacea este sănătoasă fiind activă și critică. Sentințele Cucunozului despre bătrânețe, loialitate, îndrăzneală, perseverență, noroc ... sunt strâmbe, în opoziție cu cele ale lui Brehnacea.

Cucunozul are sânge de cotropitor, fiind lacom:dorește ca împărăția păsăretului să supună pe a dobitoacelor, Struțocămila fiind calul troian . Începutul de portret îl arată ca fiind frate cu Pantagruel al lui Rabelais sau cu Flămânzilă al lui Creangă: „dzic că vițelul întreg de-abiia îi ieste de gustarea dimineții.”

 

Epilogul momentului

„Brehnacea, macară că cu greu iușoare cuvintele Cucunozului audziia și cu greață aspre voroavele și spurcate blăstămurile asupra adevărului suferiia, însă, într-alt chip a face nici având, nici putând, sculându-să cu Cucunozul împreună, la Corb să dusără. ”

 

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

Pentru un eventual portret al Cucunosului să ne aducem aminte:

„Iară în monarhiia pasirilor era o pasire carea să cheamă Cucunos; aceasta ieste din fire cu socoteală înaltă, cuvântul vreo dată gios să-i rămâie nu priimește, însă multe grăiește, dară puține isprăvește, la mânie iute, la foame nesăturată ieste: dzic că vițelul întreg de-abiia îi ieste de gustarea dimineții. Iară la ospățul prândzului cu taurul și cu cămila nu să satură. Despre partea stomahului așe, iară despre partea sufletului cu multul mai mult nesățios și nesăturat ieste; prin olaturile ei altă jiganie nu numai cât a nu viețui, ce nici a trece fără primejdie poate”. – Istoria ieroglifică, Dimitrie Cantemir  ( 26 octombrie 1674 - 21 august 1723)

>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

Citate (din literatură, filosofie și istorie) care reflectă idei asemănătoare cu cele pentru care Brehnacea se zbate pentru îndreptarea unor direcții greșite ale confraților din propria monarhie, în răspăr cu cele ale Cucunozului (prezentate în acest fragment ca împotrivire către cele susținute de Brehnacea): 

1) „Cu cât omul are mai mult, cu atât dorește mai mult. În loc să-l mulțumească, bogăția îi întețește setea.” – Lucius Annaeus Seneca

2) „Lăcomia este un fel de sărăcie permanentă.” – Aristotel

4) „Lăcomia este ca focul: cu cât arzi mai mult, cu atât vrei mai mult combustibil.” – Victor Hugo

5) „Oamenii nu sunt niciodată mulțumiți cu propria lor soartă și-i invidiază pe ceilalți pentru ale lor. Aceasta este sursa tuturor relelor omenirii.” – Erasmus din Rotterdam

a) Citatul lui Erasmus din Rotterdam surprinde o trăsătură fundamentală a naturii umane: nemulțumirea perpetuă și tendința de a compara propriul destin cu al altora. Această insatisfacție constantă nu doar că îl face pe om nefericit, dar și alimentează conflictele, ambițiile exagerate și invidia, devenind, în viziunea autorului, rădăcina tuturor relelor.

b) În esență, Erasmus sugerează că problema nu constă în lipsurile reale ale omului, ci în percepția sa asupra a ceea ce îi lipsește – dorința nesfârșită de „mai mult” și convingerea că alții sunt mai norocoși sau mai binecuvântați. Această foame după ceea ce nu avem poate genera corupție, trădare și războaie, fiind un motor al lăcomiei și vanității.

c) Deși această idee este veche, ea rămâne extrem de actuală. Într-o lume a comparațiilor sociale accentuate de mass-media și rețelele sociale, mulți oameni își măsoară propria fericire raportându-se la viața altora, adesea idealizată. Astfel, citatul lui Erasmus nu doar că oferă o explicație pentru multe dintre nedreptățile istorice, ci și pentru anxietățile și frustrările omului modern.

6) „Cei ce caută aurul cu orice preț sfârșesc prin a-și vinde sufletul pentru el.” – Dante Alighieri, „Infernul”

7) „Dacă ai două pâini, vinde una și cumpără o floare. Căci sufletul are nevoie și el să se hrănească.” – Proverb persan (sugerând că lăcomia materială ne poate lăsa sufletește săraci)

8) „Sufletul lacom este întotdeauna flămând.” – Horatius

9) „Acolo unde domnește lăcomia, oamenii nu mai sunt stăpânii bunurilor lor, ci bunurile îi stăpânesc pe ei.” – Jean-Jacques Rousseau

10) „Nu este suficient să ai multe bogății; trebuie să știi și să le folosești cu înțelepciune.” – Cicero

11) „Omul nu poate fi niciodată satisfăcut pe deplin, căci dorințele sale cresc mai repede decât capacitatea de a le împlini.” – Arthur Schopenhauer

12) Testamenrul lui Rabelais: „N-am un sfanţ; sunt dator vândut; ce rămâne, las săracilor“

13) „Adeseori abținerea da la o faptă este la fel de generoasă ca și fapta însăși. ” (Michel Montaigne)

14) „ Vai omului aceluia, care are numele mai mare decât fapta!”  –   (Avva Siluan)

15) „ Atunci când pregătirea ta nu este un succes, te-ai pregătit de fapt, pentru un eșec. .”  –   (Benjamin Franklin)

16) „ Cuvintele noastre sunt cărările faptelor noastre.”  –   (Sfântul Ioan Gură de Aur)

17) „O mare piedică în calea progresului omenirii este faptul că oamenii nu ascultă pe aceia care vorbesc prudent, ci pe aceia care strigă mai tare.”  –   (Arthur Schopenhauer)

18) „ Omul superior este modest în cuvinte și excelent în fapte.”  –   (Confucius)

19) „O loialitate sănătoasă nu este pasivă și mulțumită, ci activă și critică.” — Harold Laski

 20) „Loialitatea înseamnă să-mi oferi părerea ta sinceră, indiferent dacă crezi că îmi va plăcea sau nu.” — Generalul Colin Powell

21) „Acolo unde există loialitate, armele nu sunt de folos.” -Paulo Coelho

22) „Pesimismul este doar numele pe care oamenii lipsiți de îndrăzneală îl dau înțelepciunii.”  –  Mark Twain

23) „Arta de a fi cand foarte indraznet, cand foarte prudent este arta de a reusi.”  –  Napoleon Bonaparte

24) „Să ai îndrăzneală, pe lângă chibzuinţă, e foarte folositor. Însă fără aceasta, îndrăzneala e păgubitoare şi aduce nenorocire.” – din Enius

25) „Învăţătura bătrânilor are în ea şi trăinicie, şi statornicie.” – Nicolae Mareş

 

26 „Luxul pe datorie este ca analfabetul cu meserie; nu prezintă credibilitate şi statornicie.”  –  Michelle Rosenberg

 

27) „Amintește-ți că uneori să nu obții ceea ce îți dorești este un minunat noroc.” ― Dalai Lama

28) „Succesul este pur și simplu o chestiune de noroc. Întrebați orice eșec.” – Earl Wilson

29) „Să fii profund învățat și priceput, să fii bine antrenat și să folosești cuvinte bine rostite: acesta este noroc.” – Buddha

30) „Un leneș sau un incapabil se răzbună cu scuza morală că n-a avut noroc.” – Tudor Arghezi

31) „29254. Norocul ne caută până în momentul în care ne odihnim înainte să începem o lucrare folositoare.” – Grigore Rotaru Delacamboru

32) Cine nu se mulțumește cu puţin, acela nu se mulţumeşte cu nimic.”– Epicur

33) „Lăcomia este apetitul incontrolabil şi nesăţios pentru mai mult decât ai nevoie.”– Sondra Ray

 

 

>>>>>>>>>>>>>>>> 

Pe baza fragmentului extras din Istoria ieroglifică, ( Brehnacea insistă să arate Cucunozului că se împotrivește unei direcții corecte), însă Cucunozul îi răspunde (în râs, aproape obraznic) cu anti-sentințe și ținând cont de gruparea de citate din înțelepții lumii și în linia ideilor din fragment,  se poate construi un eseu amplu (care să includă și portretul Cucunozului), în stil eseistic-literar, cu valențe morale, culturale și literare, comparabile atât în context românesc, cât și universal, urmărită fiind valoarea lui Cantemir în postura de cunoscător a mersului lumii ( dublată de aceea de filozof- poet) și o listă bibliografică care susține acest eseu.

 

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

Portret comparativ: Brehnacea și Cucunoz
(după Istoria ieroglifică de Dimitrie Cantemir)

În miezul alegoric al Istoriei ieroglifice, Brehnacea și Cucunozul se înfruntă nu doar ca personaje, ci ca două paradigme morale și politice, două temperamente aflate în conflict. Chipul fiecăruia se definește în opoziție cu celălalt, iar diferențele lor relevă tensiunea dintre înțelepciunea cumpătată și ambiția lacomă, dintre reflecția etică și instinctul de cotropire.

Brehnacea este figura înțeleptului fidel principiului adevărului, chiar și atunci când acesta nu este confortabil. Bătrânețea sa nu este slăbiciune, ci prilej de chibzuință. Cuvântul său nu caută popularitatea, ci direcția dreaptă: el pledează pentru pace, înțelegere, armonie între monarhii, într-o lume dominată de rivalități și lăcomii. El crede în cumpătare, în zăbavă cu rost, în chipul norocului care trebuie chibzuit, nu vânat.

Brehnacea întruchipează loialitatea activă, critică, înțelepciunea care nu se pleacă nici în fața lingușelii, nici în fața urii. Vorbele lui au ritmul sentințelor morale, nu al intrigii grăbite. Dacă Lupul e prea filosof, Brehnacea e filozoful cu rădăcini în realitatea morală a cetății. El nu renunță la adevăr nici când e în minoritate. Pacea pe care o propune e un act de curaj interior, nu de lașitate.

Cucunozul, dimpotrivă, este figura celui orbit de ambiție și de pofta de înălțare peste orice limită firească. Are „socoteală înaltă”, dar nu și înțelepciune. Vorbește mult, dar face puțin; e mânat de o mânie iute și o foame nesățioasă – trupească și sufletească. Reacția sa la vorbele cumpătate ale Brehnacii e de dispreț și grabă. Ia adevărul drept „buiguituri bătrânești” și ridică impulsul peste rațiune. Liniștea i se pare slăbiciune; înțelepciunea – un obstacol în calea gloriei.

Cucunozul trădează o loialitate de fațadă față de Corb, dar adevărata lui dorință este ca „păsăretul” să supună lumea. În el trăiește cotropitorul, flămând de biruință, frate cu Pantagruel prin pântec, dar fără umorul salvator al acestuia. Vorbele lui sună a strategie și bravură, dar esența lor este o înflăcărare egocentrică, lipsită de scrupule. Nu caută adevărul, ci biruința – oricât de nedreaptă. El întruchipează spiritul prădător al unei politici făcute cu forța și cu disprețul față de cumpătare.

Comparativ, Brehnacea este înțeleptul care ține cumpăna între vremi, Cucunozul – cel ce aruncă vremurile în haos pentru a-și vedea ambiția împlinită. Dacă Brehnacea își trage puterea din luciditate și echilibru, Cucunozul se hrănește din dorințe devoratoare. Între „a înțelege” și „a cotropi”, între „adevăr” și „pradă”, se întinde toată diferența dintre acești doi frați potrivnici ai monarhiei păsărești.

Această opoziție amintește de dihotomia clasică între filozoful cetății și demagogul ei, între spiritul senecan – care știe că „lăcomia e o sărăcie permanentă” – și impulsul cuceritor al celor care, asemenea Cucunozului, cred că norocul trebuie apucat de coarne, fără preget. În cele din urmă, figura Brehnacei pare mai apropiată de umanismul clasic, iar cea a Cucunozului – de febra imperială a unui suflet nesătul.

MMMMMMMMMMMMMMMMMMMMMM

Ce îi reproșează Cucunozul lui Brehnacea

  1. Dispreț pentru cinste, în favoarea odihnei: Brehnacea pare a dori pacea și liniștea mai mult decât cinstea și faima ce ar veni din implicarea în treburile monarhiei zburătoarelor.
  2. Trădare de „neam”: Deși este zburătoare, ține partea dobitoacelor, care vor să tragă finicul după ele — o rușine pentru slava Vulturului.
  3. Faima se câștigă cu îndrăzneală: Nu prin liniște și cumpătare, ci prin perseverență și curaj. Când scânteia nu aprinde iasca, trebuie dată și a doua, și a treia lovitură.
  4. Acum e vremea norocului: Sfatul e momentul cheie. Ocazia trebuie onorată. Dacă Struțocămila va fi așezată pe tron, dobitoacele vor deveni supuse zburătoarelor.
  5. Dispreț pentru filozofia Lupului: Cucunozul vrea acțiune, nu filozofie. Îi cere lui Brehnacea să meargă împreună la adunarea Corbului, ca să susțină cauza păsărilor.

 

Profil moral – Cucunozul

  • Reacționează cu mânie la orice opoziție;
  • Nu suportă să-i rămână cuvântul nerăspuns;
  • Lacom și nesătul: „dzic că vițelul întreg de-abiia îi ieste de gustarea dimineții”;
  • În opoziție cu Brehnacea, care e cumpănit și prevăzător;
  • Loial din interes, nu din convingere — un adept al înfricoșării și al dominării.

 

Epilogul momentului

„Brehnacea, macară că cu greu iușoare cuvintele Cucunozului audziia și cu greață aspre voroavele și spurcate blăstămurile asupra adevărului suferiia, însă, într-alt chip a face nici având, nici putând, sculându-să cu Cucunozul împreună, la Corb să dusără.”

 

 

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

Top of Form

 

  • Brehnacea întruchipează cumpătarea, prudența și reflecția matură. Cuvântul său e măsurat, călăuzit de experiență și fidel adevărului. Chiar și în fața nedreptății, preferă împăcarea și păstrarea echilibrului.
  • Cucunozul, în schimb, disprețuiește înțelepciunea bătrânească, pe care o ia drept „buiguituri” și basme. Îl atrage mai degrabă zgomotul izbânzii, decât liniștea înțelegerii. Pentru el, adevărul este doar un pretext, nu o valoare.

2. Viziune asupra loialității:

  • Brehnacea este loial nu unei părți, ci unui principiu: binele comun și ordinea monarhică dreaptă. Critică în interiorul propriei tagme și îndeamnă la cumpătare, chiar cu riscul izolării.
  • Cucunozul este loial Corbului, dar nu din convingere, ci din interes. Loialitatea lui este o formă de lingușire mascată, menită să-i aducă foloase. El transformă supunerea în armă politică.

3. Raportul cu norocul și timpul:

  • Brehnacea înțelege caracterul capricios al norocului și preferă să se pregătească din vreme, asemenea gospodarului care își strânge hrana vara. Timpul, pentru el, trebuie înțelept folosit.
  • Cucunozul vânează clipa, forțează momentul și crede că scânteia trebuie întreținută prin lovituri repetate. Se încrede în îndrăzneală mai mult decât în prudență.

4. Idealul personal:

  • Brehnacea caută echilibrul, ordinea, buna înțelegere și refuză înflăcărarea dezbinătoare. Este o voce rațională, pacificatoare, aproape stoică.
  • Cucunozul visează cuceriri, dominație, glorie. Are „sânge de cotropitor” și nu se sfiește să vrea supunerea celorlalți sub împărăția păsăretului.

5. Caracter și imagine morală:

  • Brehnacea este un bătrân demn, resemnat, dar încă implicat, o voce morală într-o lume agitată. Rezistă tentației radicalismului și a pasiunii oarbe.
  • Cucunozul este o caricatură a ambiției nesățioase: lacom, mânios, trufaș și gălăgios. E frate de spirit cu Pantagruel sau cu Flămânzilă: „dzic că vițelul întreg de-abiia îi ieste de gustarea dimineții.”

6. Stilul discursului:

  • Brehnacea folosește un limbaj împănat cu pilde, sobru și echilibrat. Glasul lui e domolit de bătrânețe, dar întărit de adevăr.
  • Cucunozul izbucnește într-un șuvoi de sentințe false, înflăcărate, înșirând metafore ambițioase dar strâmbe, într-un amestec de emfază și autojustificare.

Această paralelă arată că, în viziunea lui Cantemir, Cucunozul simbolizează falsul vrednic, plin de vorbă și lipsit de cumpătare, în vreme ce Brehnacea reprezintă adevărata înțelepciune, chiar dacă înfrântă temporar. În această alegorie, morala e subtilă, dar fermă: adevărul poate fi batjocorit, dar rămâne demn – și tăcut.

Bottom of Form

 

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

BIBLIOGRAFIE

Varianta I

Iată o listă bibliografică menită să susțină eseul și portretul comparativ Brehnacea – Cucunoz, structurată în funcție de ideile-cheie din Istoria ieroglifică, de analogiile culturale invocate (filosofie, literatură, morală politică) și de perspectiva asupra lui Cantemir ca moralist-filozof și observator al naturii umane:

📘 I. Surse primare: Dimitrie Cantemir

  1. Cantemir, Dimitrie. Istoria ieroglifică.
    – Editura Minerva, București, 1975 (ediție critică de Dan Simionescu)
    – Traducere în limba română modernă de Gabriel Ştrempel, Humanitas, 2021
    – Text fundamental: sursa principală pentru portretul lui Brehnacea și Cucunoz, pentru reflecțiile morale și viziunea alegorică asupra lumii politice.
  2. Cantemir, Dimitrie. Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea sau giudețul sufletului cu trupul.
    – Editura Minerva, București, 1973
    – Relevă concepția sa despre suflet, cumpătare, poftă, vrednicie, în opoziție cu dorințele fără măsură.

📗 II. Filosofie morală și politică (susține ideile lui Brehnacea)

  1. Seneca, Lucius Annaeus. Despre viața fericită. Despre liniștea sufletului.
    – Editura Humanitas, 2015
    – Reflecții despre limită, lăcomie, mulțumire și înțelepciune, în spiritul înfrânării promovate de Brehnacea.
  2. Aristotel. Etica Nicomahică.
    – Editura Științifică, București, 1988
    – Despre cumpătare, virtute, alegerea dreaptă și echilibrul între excese.
  3. Cicero, Marcus Tullius. Despre datorie.
    – Editura Herald, 2010
    – Un tratat despre loialitate, cinste, virtute în viața publică.
  4. Platon. Republica.
    – Despre înțeleptul care trebuie să conducă, în opoziție cu ambițiosul care vrea puterea fără virtute.
  5. Confucius. Analecte.
    – Editura Herald, 2018
    – Învățături despre modestie, loialitate sănătoasă și importanța faptei, nu a vorbelor goale.

📙 III. Literatura universală și reflecții despre lăcomie și noroc (portretul Cucunozului)

  1. François Rabelais. Gargantua și Pantagruel.
    – Ed. pentru analogia cu Cucunozul lacom, pantagruelic, nesătul, ironic, grotesc.
  2. Dante Alighieri. Infernul, Divina Comedie.
    – Lăcomia și setea de putere duc sufletele în pierzanie; norocul și banul pot deveni blesteme.
  3. Erasmus din Rotterdam. Elogiul nebuniei.
    – Satiră morală a ambiției și ipocriziei, în cheie apropiată de critica lui Cantemir.
  4. Michel de Montaigne. Eseuri.
    – Reflecții despre bătrânețe, înțelepciune, echilibru, cumpătare, despre morală activă și justă.
  5. Victor Hugo. Les Misérables.
    – Reflectă asupra nedreptății create de lăcomie și de ambiții politice deșarte.

📕 IV. Filosofie modernă și reflecții sociale

  1. Arthur Schopenhauer. Aforisme asupra înțelepciunii în viață.
    – Despre nemulțumirea perpetuă, vanitate, comparație și suferință, ca motor al lacomiei și al trufiei.
  2. Harold Laski. Authority in the Modern State.
    – Include ideea loialității critice ca semn al responsabilității, nu al nesupunerii.
  3. Jean-Jacques Rousseau. Contractul social.
    – Despre putere și corupție, despre cum bunurile pot subjuga omul.
  4. Napoleon Bonaparte. Maxime și reflecții.
    – Arta de a alterna îndrăzneala și prudența, în contrast cu graba nesăbuită.

📒 V. Surse românești complementare

  1. Tudor Arghezi. Tablete din Țara de Kuty.
    – Ironie amară asupra norocului, trândăviei și lipsei de merit. Se regăsește în tonul brehnaceic.
  2. Grigore Rotaru Delacamboru. Maxime (numerotate).
    – Reflecții contemporane despre noroc, vrednicie, lene, acțiune — în ton moral și aforistic, în linie cantemiriană.
  3. Nicolae Mareș. Gândirea morală românească în aforisme și maxime.
    – Antologie utilă pentru sprijinirea unor idei moral-filosofice în tradiția românească.

VariantaII

O necesară bibliografie este menită să fundamenteze ideatic și stilistic opoziția dintre înțeleptul lucid și moderat (Brehnacea) și ambitiosul lacom și vanitos (Cucunoz), precum și să susțină valoarea Istoriei ieroglifice ca operă de filosofie morală mascată într-o satiră alegorică. În ea răsună ecouri din Seneca, Erasmus, Montaigne și Confucius, dar și o prefigurare a moravurilor moderne, demne de Schopenhauer sau Rousseau.

Iată o listă bibliografică organizată tematic, care susține ideile exprimate în portretul comparativ Brehnacea – Cucunoz din Istoria ieroglifică de Dimitrie Cantemir, cu trimiteri relevante din filosofie, literatură, istorie și exegeză culturală:

🕊️ În sprijinul lui Brehnacea (înțelepciune, cumpătare, loialitate critică, etică a adevărului)

  1. Seneca, Lucius Annaeus – Despre scurtimea vieții
    • Reflecții despre cumpătare, moderație și trăirea înțeleaptă a timpului.
  2. Marcus Aurelius – Gânduri către sine însuși
    • Meditații stoice asupra datoriei, echilibrului și discernământului în deciziile morale.
  3. Platon – Republica
    • Discurs despre rolul filozofului și pericolul guvernării de către cei fără înțelepciune.
  4. Aristotel – Etica nicomahică
    • Despre virtute ca mijloc între extreme, despre cumpătare și responsabilitate morală.
  5. Michel de Montaigne – Eseuri
    • Despre bătrânețe, înțelepciune, forța reținerii și valoarea gândirii proprii.
  6. Harold Laski – A Grammar of Politics
    • Definirea loialității sănătoase ca activă și critică, nu slugarnică.
  7. Confucius – Analecte
    • Ideea că superiorul este modest în cuvinte și excelent în fapte.
  8. Sf. Ioan Gură de Aur – Omilii și cuvântări
    • „Cuvintele noastre sunt cărările faptelor noastre.”
  9. Nicolae Mareș – Gânduri despre bătrânețe
    • Apărarea valorii reflecției senectuții în fața impetuozității juvenile.
  10. Tudor Arghezi – Versuri și reflecții
    • Observații despre noroc, lene, succes și merit în ton moral-satiric.

🔥 În sprijinul portretului negativ al Cucunozului (lăcomie, trufie, grabă, instinct cotropitor)

  1. Erasmus din Rotterdam – Elogiul nebuniei
    • Despre vanitate, ambiție, lipsa de măsură – și efectele lor asupra lumii.
  2. Victor Hugo – Mizerabilii
    • Avertismente morale despre lăcomie și lipsa de cumpătare ca surse de decădere.
  3. Rabelais, François – Gargantua și Pantagruel
    • Portret grotesc al nesăturatului, apropiat de tipologia Cucunozului.
  4. Arthur Schopenhauer – Lumea ca voință și reprezentare
    • Despre dorință nesfârșită și imposibilitatea împlinirii absolute.
  5. Dante Alighieri – Infernul
    • Pedepsirea celor care și-au vândut sufletul pentru lăcomie și glorie deșartă.
  6. Baltasar Gracián – Arta prudenței
    • Critica grabei, a înfumurării și a îndrăznelii nemăsurate.
  7. Jean-Jacques Rousseau – Contractul social
    • „Acolo unde domnește lăcomia, oamenii nu mai sunt stăpânii bunurilor lor, ci bunurile îi stăpânesc pe ei.”
  8. Avva Siluan (Patericul Egiptean)
    • „Vai omului aceluia care are numele mai mare decât fapta!”
  9. Napoleon Bonaparte – Maxime și reflecții
    • Despre echilibrul între prudență și îndrăzneală.

📚 Studii și comentarii despre Dimitrie Cantemir și Istoria ieroglifică

  1. Virgil Cândea – Dimitrie Cantemir – Umanistul
    • Analiză profundă asupra valorilor umaniste și morale ale lui Cantemir.
  2. Dan Horia Mazilu – Cantemir: Utopie și alegorie
    • Despre structura alegorică, personajele ca tipologii morale.
  3. Gheorghe Guțu – Istoria literaturii române vechi
    • Cadrajul moral și stilistic al lui Cantemir între umanism și baroc.
  4. Ion Buzera – Morala în gândirea lui Dimitrie Cantemir
    • Comparativ între viziunea stoică și teologia ortodoxă cantemiriană.
  5. Dumitru Stăniloae – Studii de teologie dogmatică ortodoxă, vol. III
    • Etica adevărului, responsabilitatea cuvântului și slujirea smerită în gândirea ortodoxă, aplicabilă figurii Brehnacei.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

Bibliografie—alt format

În sprijinul lui Brehnacea (înțelepciune, cumpătare, loialitate critică, etică a adevărului)

  1. Seneca, Lucius Annaeus. Despre scurtimea vieții. Trad. Vasile Dem. Zamfirescu. București: Editura Humanitas, 2013.
  2. Marcus Aurelius. Gânduri către sine însuși. Trad. C. Balmuș. București: Editura Științifică, 1997.
  3. Platon. Republica. Trad. Andrei Cornea. București: Editura Humanitas, 2005.
  4. Aristotel. Etica nicomahică. Trad. C. Noica. București: Editura Științifică, 1996.
  5. Montaigne, Michel de. Eseuri. Trad. Dan Horia Mazilu. București: Editura Minerva, 1987.
  6. Laski, Harold J. A Grammar of Politics. London: George Allen & Unwin, 1925.
  7. Confucius. Analecte. Trad. sinolog Dan Dungaciu. București: Editura Herald, 2008.
  8. Sf. Ioan Gură de Aur. Omilii la Evanghelia după Matei. București: Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 1994.
  9. Mareș, Nicolae. Gânduri despre bătrânețe. București: Editura Adevărul, 2009.
  10. Arghezi, Tudor. Versuri și reflecții. București: Editura Minerva, 1971.

🔥 În sprijinul portretului negativ al Cucunozului (lăcomie, trufie, grabă, instinct cotropitor)

  1. Erasmus din Rotterdam. Elogiul nebuniei. Trad. Lucian Blaga. București: Editura Minerva, 1986.
  2. Hugo, Victor. Mizerabilii. Trad. Ion Ghica. București: Editura Litera, 2014.
  3. Rabelais, François. Gargantua și Pantagruel. Trad. Alexandru Balaci. București: Editura Univers, 1981.
  4. Schopenhauer, Arthur. Lumea ca voință și reprezentare. Trad. Ion Ianoși. București: Editura Humanitas, 2005.
  5. Dante Alighieri. Divina Comedie – Infernul. Trad. George Coșbuc. București: Editura Minerva, 1969.
  6. Gracián, Baltasar. Arta prudenței. Trad. Horia Mihail. București: Editura Humanitas, 2003.
  7. Rousseau, Jean-Jacques. Contractul social. Trad. Elena Dumitriu. București: Editura Humanitas, 1992.
  8. Patericul Egiptean. Trad. Pr. Dumitru Stăniloae. București: Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2002.
  9. Bonaparte, Napoleon. Maxime și reflecții. București: Editura Politică, 1971.

📚 Studii și comentarii despre Dimitrie Cantemir și Istoria ieroglifică

  1. Cândea, Virgil. Dimitrie Cantemir – Umanistul. București: Editura Minerva, 1973.
  2. Mazilu, Dan Horia. Cantemir: Utopie și alegorie. București: Editura Eminescu, 1981.
  3. Guțu, Gheorghe. Istoria literaturii române vechi. București: Editura Minerva, 1975.
  4. Buzera, Ion. Morala în gândirea lui Dimitrie Cantemir. București: Editura Paideia, 2006.
  5. Stăniloae, Dumitru. Teologia dogmatică ortodoxă, vol. III. București: Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 1997.

>>>>>>>>>>>>>>>> 

Varianta III

O lista în format APA (7th edition), potrivită pentru lucrări academice moderne:

🕊️ Pentru Brehnacea (înțelepciune, cumpătare, loialitate critică)

Seneca. (2013). Despre scurtimea vieții (V. D. Zamfirescu, Trad.). Humanitas.
Marcus Aurelius. (1997). Gânduri către sine însuși (C. Balmuș, Trad.). Editura Științifică.
Platon. (2005). Republica (A. Cornea, Trad.). Humanitas.
Aristotel. (1996). Etica nicomahică (C. Noica, Trad.). Editura Științifică.
Montaigne, M. de. (1987). Eseuri (D. H. Mazilu, Trad.). Minerva.
Laski, H. J. (1925). A grammar of politics. George Allen & Unwin.
Confucius. (2008). Analecte (D. Dungaciu, Trad.). Herald.
Ioan Gură de Aur. (1994). Omilii la Evanghelia după Matei. Institutul Biblic și de Misiune Ortodoxă.
Mareș, N. (2009). Gânduri despre bătrânețe. Adevărul.
Arghezi, T. (1971). Versuri și reflecții. Minerva.

🔥 Pentru Cucunoz (trufie, lăcomie, nestăpânire)

Erasmus. (1986). Elogiul nebuniei (L. Blaga, Trad.). Minerva.
Hugo, V. (2014). Mizerabilii (I. Ghica, Trad.). Litera.
Rabelais, F. (1981). Gargantua și Pantagruel (A. Balaci, Trad.). Univers.
Schopenhauer, A. (2005). Lumea ca voință și reprezentare (I. Ianoși, Trad.). Humanitas.
Dante Alighieri. (1969). Divina Comedie – Infernul (G. Coșbuc, Trad.). Minerva.
Gracián, B. (2003). Arta prudenței (H. Mihail, Trad.). Humanitas.
Rousseau, J.-J. (1992). Contractul social (E. Dumitriu, Trad.). Humanitas.
Patericul Egiptean. (2002). (D. Stăniloae, Trad.). Institutul Biblic și de Misiune Ortodoxă.
Napoleon Bonaparte. (1971). Maxime și reflecții. Editura Politică.

📚 Studii despre Cantemir și Istoria ieroglifică

Cândea, V. (1973). Dimitrie Cantemir – Umanistul. Minerva.
Mazilu, D. H. (1981). Cantemir: Utopie și alegorie. Eminescu.
Guțu, G. (1975). Istoria literaturii române vechi. Minerva.
Buzera, I. (2006). Morala în gândirea lui Dimitrie Cantemir. Paideia.
Stăniloae, D. (1997). Teologia dogmatică ortodoxă (Vol. 3). Institutul Biblic și de Misiune Ortodoxă.

>>>>>>>>>>>>>> 

ANEXA

Dimitrie Cantemir – portretistul moralității umane

Dimitrie Cantemir nu este doar un cronicar al vremurilor sale, ci și un fin moralist și portretist al naturii umane. În Istoria ieroglifică, el îmbină alegoria cu satira pentru a reda un vast tablou al sufletului omenesc, în care fiecare personaj-figură este o mască simbolică purtând pecetea unui viciu, a unei virtuți sau a unei apucături de epocă.

Portretistica sa nu e psihologică în sens modern, ci etico-simbolică: personajele sunt construite prin hiperbole morale, fiecare gest devenind o emanație a unei esențe sufletești. Brehnacea este întruparea cumpătării și a fidelității lucide; Cucunoz – o caricatură a trufiei ambițioase și a nestăpânirii dezonorante. Cantemir îi construiește cu o ironie rece, dar nu crudă – mai degrabă îndreptătoare, căci portretele sale sunt avertismente, nu doar satire.

Astfel, Cantemir devine un portretist al conștiinței colective, un moralist cu trăsături de pictor bizantin: nu zugrăvește chipuri realiste, ci icoane morale, în care fiecare personaj este o pildă sau o primejdie. El nu urmărește nici verosimilul, nici pateticul, ci adevărul adânc al firii omenești, filtrat printr-un ochi format la școala înțelepciunii și a ironiei.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

Titlu: Portret comparativ Brehnacea – Cucunoz. Alegoria caracterelor in viziunea moralistului Cantemir

Introducere

In lumea alegorica a Istoriei ieroglifice, Dimitrie Cantemir se remarca nu doar ca filosof si moralist, ci si ca un fin portretist al caracterelor umane. Sub masca animalelor vorbitoare, Cantemir construieste o galerie de tipologii morale, unde fiecare personaj este mai mult decat un simbol: este o esenta umana. In acest context, Brehnacea si Cucunoz devin repere etice si psihologice, intr-un contrast care spune mai mult despre firea omeneasca decat ar face-o orice tratat de morala.

Opoziția Gugunozului vine în sprijinul portretului moral și filosofic al lui Brehnacea, care apără echilibrul, onestitatea, cumpătarea, reflecția matură și loialitatea lucidă — în contrast cu lăcomia, nesățiosul apetit de putere și trufia Cucunozului. Brehnacea se dovedește a fi un înțelept al adevărului, nu un corist al succesului.

 

I. Brehnacea – chipul vredniciei modeste

Brehnacea este intruchiparea unui personaj cu o demnitate tacuta, harnicie statornica si simt al datoriei. Nu se arata prin gesturi mari si nici nu isi proclama meritele; el actioneaza constant, uneori invizibil, dar permanent. Reprezinta tipul de om care isi cunoaste locul, isi slujeste rostul si nu isi face din fala un tovaras. De aceea, este adesea trecut cu vederea, subapreciat sau ironizat, dar ramane, in esenta, una dintre putinele figuri temeinice din lumea dominata de impostura si zgomot.

II. Cucunoz – masca neghiobiei trufase

Pe de alta parte, Cucunoz este intruchiparea goliciunii sufletesti impanate cu trufie si lipsa de masura. Este vorbaret, infatuat, versatil, gata sa se inchine cui striga mai tare. Dincolo de masca retorica, se ghiceste o fire slaba, oportunista, care confunda zgomotul cu puterea si pupatul mainilor cu vrednicia. Cucunoz este imaginea acelor fiinte care, desi fara radacina morala, urca pe treptele puterii prin disimulare si supunere slugarnica. Este tipul prefacut, mereu in adaptare, dar niciodata in adevar.

III. Contrastul moral si portretul simbolic

Cantemir nu doar opune doua caractere, ci le pune in scena pentru a arata o intreaga lume intoarsa: in care Cucunozii se cocotă, iar Brehnaceii sunt tinuti jos. Alegoria are, astfel, o functie satirica, dar si una moral-formativa: cititorul este invitat nu doar sa rada, ci sa judece si sa aleaga. Din confruntarea celor doi nu iese un invingator in sens clasic, dar se degaja o lectie: aparentele pot ridica pe cineva, dar numai temeiul moral poate sustine cu adevarat.

Concluzie

In concluzie, confruntarea simbolica dintre Brehnacea si Cucunoz nu este doar o simpla parabola despre doua tipologii umane opuse, ci o veritabila scena de judecata morala, in care Dimitrie Cantemir isi exercita talentul de portretist al firii omenesti. In spatele alegoriei, el construieste cu migala morala si ironie lucida nu chipuri de animale, ci icoane ale sufletului omenesc, in care se reflecta virtuti tacute si trufii galagioase, statornicii buni si nestatornicii periculosi.

Brehnacea si Cucunoz rămân, astfel, nu doar personaje in litera unei istorii "ieroglifice", ci figuri arhetipale ale oricarei epoci: unul, emblema demnitatii fara zgomot; celalalt, intruchiparea ambitiei fara judecata. Iar Cantemir, ca portretist, nu zugraveste doar oameni, ci caractere, nu doar fapte, ci consecintele morale ale alegerii. In aceasta lumina, Istoria ieroglifica devine mai mult decat o satira: este o oglinda intoarsa spre noi insine, chemata sa ne invete a recunoaste ce fel de fiinta locuieste cu adevarat in pielea fiecaruia.

Bibliografie (selectiva):

  • Cantemir, Dimitrie. Istoria ieroglifica, Ed. Minerva, Bucuresti, 1987.
  • Manolescu, Nicolae. Arca lui Noe. Eseu despre romanul romanesc, Ed. Gramar, 2003.
  • Marino, Adrian. Hermeneutica ideii de literatura, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1987.
  • Călinescu, George. Istoria literaturii romane de la origini pâna in prezent, Ed. Minerva, 1982.
  • Papu, Eugen. Literatura româna veche, Ed. Didactica si Pedagogica, 1975.
  • D. Vatamaniuc, in Revista de Istorie si Teorie Literara, nr. 3/1974: "Alegoria si portretul in opera lui Dimitrie Cantemir".
  • Andrei Plesu. Despre ingeri, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2003 (pentru contrastul dintre esenta si masca).
  • Iorga, Nicolae. Istoria literaturii române in secolul al XVIII-lea, Ed. Minerva, 1901 (fragmente despre Cantemir).

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

Pentru a extinde acest eseu, putem adăuga o secțiune suplimentară care aprofundează funcția alegorică și mecanismele de portretizare utilizate de Cantemir în construcția acestor personaje, precum și un scurt epilog meditativ care să lege portretistica sa de experiența morală universală. O propunere:

IV. Tehnica portretului alegoric la Cantemir

În spatele figurilor zoomorfe, Dimitrie Cantemir rafinează o tehnică portretistică subtilă, bazată pe detalii de comportament, limbaj și atitudine. Fiecare trăsătură a lui Brehnacea – tăcerea, răbdarea, gestul cumpănit – este încărcată de semnificații morale. La polul opus, logoreea, servilismul și ostentația lui Cucunoz sunt prezentate printr-o retorică hiperbolizată, menită să provoace zâmbetul amar al recunoașterii. Alegoria nu este o simplă mască, ci un procedeu hermeneutic, prin care realitatea morală e transfigurată în imagine vie, memorabilă. Cantemir recurge la o formă de portret compozit: sumarizând caractere recognoscibile într-un „tip”, el creează o critică a comportamentului social, dar și o meditație asupra esenței umane. Portretul devine astfel o metodă de judecată etică, iar lectura – un exercițiu de conștiință.

Epilog. O oglindă permanentă

Brehnacea și Cucunoz nu sunt doar personaje ale unei epoci trecute, ci oglinzi în care ne putem surprinde și astăzi chipurile. Lumea lui Cantemir nu a dispărut; doar formele s-au schimbat, nu și esențele. Portretistul moralist a reușit să redea, sub stratul alegoric, durabila polaritate dintre vrednicie și impostură, dintre tăcerea fertilă și guralivul gol. Într-o cultură a aparențelor, redescoperirea acestor tipologii poate deveni un act de igienă spirituală. Căci dacă lumea este plină de Cucunozi, salvarea stă în recunoașterea tainică și susținerea discretă a celor asemenea lui Brehnacea.

 

XXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXX

Imagine: Mândrie.

 


 

Publicat de la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)