CALEIDOSCOP – Gânduri de ocazie
(încercări pentru volumul al treilea) – 6 mai 2025
Cantemir – alături de învățații
lumii.
Vulpea
stârnește gâlceavă în Adunare
*
A vulpei laudă exagerată pentru Lup ( laudă îndopată cu „sule de bumbac”) a stârnit nedumerire în
Adunare și a produs gâlceavă și sciziune: mulți nu doreau să-l audă pe
Lup filozofând, iar ceilalți „cuvântul își curmă ... și aleasără ca iarăși
pre Lup de față să cheme și mai cu adevăr pentru a Strutocamilei fire să să
înștiințedze.”
Cu această nouă ocazie apar două sentințe.
„Cu
acest feliu de învăluiri și cu aceste sule de bumbac, după ce Vulpea pre Lup
împunsă, pătrunsă și pre cât putu în ura și zavistiia a multora îl împinsă
(căci mulți era carii nici cuvântul dreptății a ști, nici pre Lup a filosofisi
a audzi poftiia) (că câtă înăcăjire bolbăitura minciunii în urechea dreaptă,
atâta nesuferire săgetătura adevărului în inima necurată aduce) – ( prima
sentință) și în tot chipul cu podoabe îl învăscu și-l desvăscu, îl îmbrăcă și-l
dezbrăcă, până mai pre urmă nu într-alt chip, ce vădzind că mulți urechea
ascultării despre mulțimea vorovirii ei a întoarce începusă, cuvântul își curmă
(căci gura desfrânată mai tare aleargă decât piatra din deal răsturnată, pre
carea un nebun cu piciorul poate a o prăvăli și o mie de înțelepți a opri nu o
pot)- ( a doua sentință).
După aceste a Vulpii pentru a Lupului filosofie dovede, cu toții
cunoscură că în capul Lupului ieste și siială, și socoteală. Deci cei ce
poftiia siiala nicicum vrea să-i asculte socoteala, iară cei ce poftiia
socoteala mai cu de-adins vrură să știe ce-i poate fi siiala. Și așe,
sentențiia celora ce poftiia socoteala biruind, aleasără ca iarăși pre Lup de
față să cheme și mai cu adevăr pentru a Strutocamilei fire să să înștiințedze.” – Istoria
ieroglifică, Dimitrie Cantemir (26 octombrie 1674 – 21 august 1723).
Citate (din literatură, filosofie și istorie) care reflectă idei
asemănătoare cu cele patru sentințe cuprinse în acest fragment: despre
minciună și adevăr, despre gura desfrânată și despre puterea votului.
1) „Cunoașterea adevărată este o trecere de
la întuneric la lumină.” – Platon
→ Similar cu ideea lui Cantemir că adevărul și cunoașterea sunt lumini care
dezvăluie esența lucrurilor.
2) „O minciună poate face
înconjurul lumii, până când adevărul își pune pantofii.” – Mark Twain.”
3) “Tot ce auzim este o opinie, nu
un fapt. Tot ce vedem este o perspectivă, nu adevărul.” – Marcus Aurelius.
4) „Pentru a ajunge la adevăr, odată în
viață trebuie să te îndoiești de toate lucrurile.”
– René Descartes
5) „Dacă vrei să le spui oamenilor adevărul, fă-i să râdă, altfel te
vor ucide.” – George Bernard Shaw
6) „Adevărata
cunoaștere înseamnă să știi cât de puțin știi.”– Confucius
→ În spiritul reflecției lui Cantemir asupra căutării înțelepciunii și a
limitelor umane în fața adevărului suprem.
7) “Dacă vrei să le spui oamenilor adevărul, fă-i să râdă, altfel te vor
ucide.” – George Bernard Shaw
8) „Nebunul își
caută fericirea la mare distanță de el. Înțeleptul o gasește chiar sub
picioarele sale.” James Openheim
9) „PROVERBE DE ȚINUT GURA
Nu poate face omul cât îi poate face gura. Cât o fi gura de mică, foarte
mulți îi știu de frică. Pentru că „ gura aduce ura” și tot „ gura bate
șezutul”. De asta omul înțelept este cu mare grijă pentru gură. Zice-se că „
gura de multe ori capul jos l-aruncă”. După cum „ gura omului sparge cetăți”,
că „ gura taie mai mult decât sabia.” Dar câte nu se întâmplă din cauza gurii,
fie că este lăsată prea slobodă, fie că este prea mare, ori că „nu are stăpân”!
” Gura îndulcește, gura amărește.”„ Gura priponește mâna.”„ Gura vorbește
adevărul și minciuna.”Oamenii se arată fiecare după gura lui. Ca să vezi de ce
„ gura soacrei e moară stricată,”„ gura nebunului adevăr grăiește,”„ din gura
prostului afli adevărul”,iar„ gura tăcută nu umblă bătută”și „gura dulce mult
aduce.” După cum se știe„ gura rea numai pământul o astupă”. De aceea „gura
lumii nu o poți opri”, că „gura desfrânată mai tare aleargă decât piatra din
deal răsturnată.”și cum „ gura nu cere chirie, poate vorbi orice fie.” Și iacă
așa, „gura zice, vântul duce”, „gură de om, gură de câine, cere pâine!”Dar
decât „ gură rea, inimă rea” și „ gură multă, treabă puțină”, mai bine dacă „
gură are și gură n-are” sau „ gură are și gura nu i se aude”, că dacă „gura
zice, gura minte,omul tot om de omenie rămâne.”Numai „ gura sacului legată
pururea să nu o ții.” Ai grijă „gura să-ți mai rabde pân-a grăi și altul”, iar
„ gura înțeleptului când se deschide, tu închide pe a ta”! Că „din gura
mincinosului nici adevărul nu se crede”!
Culese de Casian Balabasciuc
10) „Inima vicleană întâi din minciuna
cuvântului, apoi din vicleșugul lucrului să vădește.” – Dimitrie Cantemir
11) „Înțeleptul nu spune ce știe, iar prostul nu
știe ce spune.”
(proverb turc).
12) „Înţeleptul e un simplu om, dar înţelepciunea
îl ridică deasupra.” – Solomon
13) „Adevărata înţelepciune înseamnă să-ţi
recunoşti propria ignoranţă.” – Socrate
14) „20587. Şi minciuna poate să ridice cruzimea
la cote înalte: nu ezită să mănânce
adevărul de viu.” – Grigore
Rotaru Delacamboru
Având la bază textul din Istoria ieroglifică (mai ales cele două Sentințe)
și propozițiile anexate ( cu posibilele interpretări) și reflecții asociate
este posibil de construit un eseu amplu, în stil eseistic-literar,cu adăugare
de interpretări literare ori culturale
în context românesc care să pună în valoare intenția
cărturarului moldovean?
>>>>>>>>>>>>>>>>
Să construim un eseu amplu, în stil eseistic-literar,
care să pună în valoare intenția morală, retorică și culturală a lui Dimitrie
Cantemir din acest fragment din Istoria ieroglifică. Avem la dispoziție
un nucleu excelent: cele două sentințe – una despre manipularea cu „sule
de bumbac” și cealaltă despre „gura desfrânată” – precum și o întreagă rețea de
reflecții și citate care pot susține, nuanța și extinde mesajul cărturarului.
Posibilă structură a eseului:
Titlu provizoriu:
„Gura, adevărul și sule de bumbac. Înțelepciunea disimulată în veacul lui
Cantemir”
I. Introducere – De la fabulă la filozofie
- Prezentarea contextului: Istoria
ieroglifică nu este doar o alegorie politică, ci și o lucrare de
reflecție morală.
- Vulpea – simbol al retoricii
seducătoare, al vorbirii învăluite, dar manipulatoare.
- Cantemir ironizează formele
false de înțelepciune și deturnează atenția de la simpla polemică spre o
adâncă meditație asupra adevărului și cuvântului.
II. Sulele de bumbac – despre minciună, lingușire și adevăr
- Analiza primei sentințe: „Câtă
înăcăjire bolbăitura minciunii în urechea dreaptă, atâta nesuferire
săgetătura adevărului în inima necurată aduce”.
- Adevărul este inconfortabil, pe
când minciuna se îmbracă în forme moi, agreabile.
- Paralele culturale:
- Mark Twain: „O minciună poate
face înconjurul lumii...”
- Bernard Shaw: Adevărul trebuie
să fie ambalat în umor pentru a fi suportabil.
- Grigore Rotaru Delacamboru:
„Minciuna mănâncă adevărul de viu” – reflecție în stil cantemirian, un
posibil ecou contemporan.
- În literatura română: spiritul
fabulei lui Donici, dar și ironiile din Scrisoarea I de Eminescu –
„Minciuna-n lume-i vârtoasă” etc.
III. Gura desfrânată – cuvântul care rupe, cuvântul care unește
- Analiza celei de-a doua
sentințe: „Gura desfrânată mai tare aleargă decât piatra din deal
răsturnată...”
- Proverbele românești culese de
Casian Balabasciuc întăresc această idee – înțelepciunea populară este un
teren fertil pentru valorificarea lui Cantemir.
- Paralele culturale:
- Proverbul turcesc: „Înțeleptul
nu spune ce știe...”
- Confucius și Socrate –
moderația vorbirii, măsura în cuvânt.
- În cultura românească: rolul
cuvântului și al tăcerii – de la Moromeții (Nicolae Moromete și
tăcerea lui ca strategie de înțelepciune) la Ion (excesul de vorbă
ca trădare de sine).
IV. Votul și alegerea înțelepciunii – Struțocămila și capul
Lupului
- Finalul fragmentului:
confruntarea între „siială” (înțelepciune) și „socoteală” (rațiune
practică).
- Alegerea colectivă: un început
al ideii de discernământ democratic, cu substrat alegoric.
- Paralele culturale:
- Platon: „Trecerea de la
întuneric la lumină”.
- Descartes: îndoiala ca metodă.
- Marcus Aurelius: relativismul
percepției și nevoia de judecată interioară.
- În cultura românească:
antinomia între glasul mulțimii și vocea adevărului – de la Scrisoarea
III la Timpul lui Eminescu.
V. Concluzie – Actualitatea unei „ieroglifice”
- Cantemir devine, prin aceste
fraze și sentințe, un moralist care rivalizează cu marii gânditori
europeni.
- Gura, adevărul și sule de
bumbac sunt simboluri vii și azi – în discursul public, în mass-media, în
rețelele sociale.
- Istoria ieroglifică este un pretext literar, dar și un manifest cultural
despre luciditate, disimulare și responsabilitate în rostirea cuvântului.
>>>>>>>>>>>>>>>>
„Cu sule de bumbac și pietre
din deal” – Adevărul și minciuna în viziunea lui Dimitrie Cantemir
În teatrul animalier al Istoriei
ieroglifice, Vulpea nu doar stârnește gâlceavă, ci descoperă fisurile
adânci din firea celor mulți: urechea slabă la adevăr și pofta nesățioasă
pentru poleiala minciunii. La o primă vedere, par să fie simple isprăvi de
fabulator încondeiat, dar sub pana lui Cantemir, fiecare personaj animat
ascunde un viciu omenesc, fiecare replică devine o sentință. Dintre toate, două
afirmații se desprind cu forța unei maxime morale, ilustrând natura minciunii
și a vorbirii nestăvilite: „câtă înăcăjire bolbăitura minciunii în urechea
dreaptă, atâta nesuferire săgetătura adevărului în inima necurată aduce” și
„gura desfrânată mai tare aleargă decât piatra din deal răsturnată, pre carea
un nebun cu piciorul poate a o prăvăli și o mie de înțelepți a opri nu o pot”.
Prima dintre ele funcționează ca o
radiografie a spiritului stricat, care refuză să accepte adevărul pentru că
acesta rănește, ustură, trezește. Precum într-un tablou de Goya, unde monștrii
rațiunii ies la iveală în somnul conștiinței, Cantemir surprinde groaza pe care
o naște adevărul în sufletul întunecat. Cuvântul drept, limpede, lovește acolo
unde omul s-a obișnuit cu minciuna ca haină de piele. Nu e o simplă alegere
între două opinii – e un război între lumină și întuneric. În acest sens, ecoul
platonic devine limpede: „Cunoașterea adevărată este o trecere de la întuneric
la lumină.” Dar, după cum știm de la Shaw, „dacă vrei să le spui oamenilor
adevărul, fă-i să râdă, altfel te vor ucide.” Adevărul gol este un pericol;
adevărul frumos – o armă.
Cea de-a doua sentință – despre
„gura desfrânată” – dezvoltă o altă dimensiune a răului: cel al vorbirii
deșarte, al cuvântului nestăpânit. Cantemir, cu un simț ascuțit al observației
sociale, compară vorba slobodă cu o piatră ce cade din deal: o simplă mișcare,
o singură vorbă rău plasată, și rostogolirea devine iremediabilă. Înțelepții se
pot chinui zadarnic să îndrepte ceea ce nebunul a prăvălit în grabă. Această
imagine prefigurează o idee pe care o regăsim în tradiția sapiențială
românească: „gura omului sparge cetăți”, „gura bate șezutul”, dar și „gura
tăcută nu umblă bătută.” La Cantemir, ca și la popor, gura nu este doar organ
al vorbirii, ci și al pierzării. În mod subtil, prin Vulpe și prin gâlceava
iscată, Cantemir ne amintește că limba poate sluji atât slava, cât și trădarea.
Minciuna, la Cantemir, nu este o
scăpare, ci o armă politică. În contextul dezbaterii din Adunare, minciuna este
împachetată cu „sule de bumbac”, cu alte cuvinte, cu vorbe meșteșugite, dulci,
rotunde, alunecoase. Aceasta nu e minciuna grosolană, ci cea rafinată,
insinuantă, care pretinde subtilitate și maschează interese. Este vicleșugul cu
care Vulpea îl „laudă” pe Lup, împingându-l tocmai în mânia celorlalți. Un
astfel de limbaj are rol dublu: lingușește, dar și otrăvește. E ceea ce Grigore
Rotaru Delacamboru ar fi numit, în cuvintele sale ascuțite, „minciuna care
mănâncă adevărul de viu.”
În fața acestei desfășurări de
forțe retorice, cei adunați sunt nevoiți să aleagă: să asculte „siiala” Lupului
sau să-i respingă „socoteala”. Alegerea lor, „ca iarăși pre Lup de față să
cheme și mai cu adevăr pentru a Strutocămilei fire să să înștiințedze”, are
greutatea unui vot moral. Se înfruntă nu doar opinii, ci două viziuni despre
lume: una a aparențelor, alta a adevărului. Alegerea nu este doar colectivă, ci
devine, în plan simbolic, un test pentru fiecare: ce alegem când adevărul este
neplăcut, iar minciuna – confortabilă?
Astfel, Istoria ieroglifică
nu este doar o alegorie istorică sau o satiră politică, ci o lucrare de adâncă
reflecție morală. Sentințele care însoțesc acest episod sunt bornele unei
gândiri care vede în limbaj atât începutul decăderii, cât și temeiul
înțelepciunii. Cantemir, cărturarul moldovean, este aici alături de înțelepții
lumii, nu doar ca savant, ci ca moralist. Într-o lume în care adevărul trebuie
rostit cu curaj și ascultat cu trudă, iar cuvântul trebuie cântărit precum
aurul, el ne avertizează că între o piatră rostogolită și o împunsătură de
adevăr se poate hotărî soarta unei întregi adunări – și, poate, a unei lumi
întregi.
>>>>>>>>>>>>>>>>
Concluzie
Prin ochii ageri ai Vulpii și
urechile strâmbe ale Adunării, Istoria ieroglifică devine oglinda unei
lumi în care adevărul rănește, iar vorba deșartă domnește. În mintea lui
Dimitrie Cantemir, cuvântul nu e doar semn, ci destin: poate înălța sau poate
prăbuși, poate dezvălui lumina sau poate rostogoli întunericul peste suflete.
Când gura desfrânată aleargă mai iute decât piatra din deal, iar adevărul e
scuipat pentru că ustură, rămâne întrebarea amară: suntem dintre cei care
prăvălesc sau dintre cei care se trudesc să oprească? Aici se desparte
înțeleptul de gloata și vrednicul de cel ce trăiește din prefăcătorie.
>>>>>>>>>>>>>>>>
Concluzie ( variantă)
Istoria ieroglifică nu este
doar o alegorie, ci o judecată. Prin glasul Vulpii și rumoarea Adunării,
Dimitrie Cantemir dezvăluie o lume în care minciuna se împodobește cu podoabe
lingușitoare, iar adevărul este prigonit pentru că nu mângâie, ci mustră.
Într-o astfel de lume, cuvântul devine sabie, dar și prăpastie: poate tăia prin
întuneric, dar și înghiți conștiința celor slabi. Când „gura desfrânată aleargă
mai tare decât piatra din deal răsturnată”, nu rămâne decât o întrebare de
temut: câți mai sunt cei care îndrăznesc să iubească adevărul, chiar cu prețul
disprețului mulțimii? În acest răstimp de rătăcire și zgomot, glasul
înțeleptului este adesea înăbușit. Dar în tăcerea sa se învârtoșează datoria
noastră: aceea de a alege, cu trudă și cu jertfă, partea adevărului — nu pentru
că ne-ar aduce biruință, ci pentru că fără el nimic nu merită să fie spus ori
trăit.
Căci unde adevărul este
strivit, omul încetează a fi om și devine doar ecoul celorlalți.
>>>>>>>>>>>>>>>>
Notă: Această postare conține material < de
amestec > = original , citate, ajutor
AI. Textul va suferi moidificări uriașe, nu numi în sensul că va fi
personalizat, chiar frazele originale vor căpăta suplețe. Le fel,
pentru postăruile asemănătoare în conținut. AICI, acest blog,
este locul de păstrare până când ciornele vor deveni text limpede.
>>>>>>>>>>>>>>
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu