CALEIDOSCOP – Gânduri de ocazie
(încercări pentru volumul al treilea) – 27 mai 2025
*
Cantemir – alături de învățații lumii.
Cucunozul
se împotrivește intențiilor promovate de Brehnacea
*
„Ce în zădar cuvintele
și în dar nevoințele își pierdu, de vreme ce Cucunozul dzicea, precum prin
cărți și mijloace de credință adeverit ieste, că Pardosul, Vulpea, Ursul, Râsul
și alalte ale lor rudenii cuvântul lor a priimi și sentenția lor a întări gata
sint, și încă de va fi cineva sfatului acestuia împoncișitoriu, prea pre lesne
altă cale îi vor arăta, pre carea și vrând și nevrând îi va căuta a merge (că unde ieste sila tirănească, nu să cearcă
putința firească) - (S1) și mai cu de-adins pentru Lup și pentru Ciacal,
carii singuri numai poate într-altă socoteală să rămâie. Deci de Ciacal puțină
grijă ieste, o jiganie și de stat și de sfat puțină și mică fiind, iară pentru
Lup, de vom videa că la gând nemutat și la fire neschimbat rămâne, deodată,
precum sfaturile lui priimite ne sint, îi vom arăta. Iară când la vremea
alegerii lucrului va fi, altă treabă întraltă parte îi vom afla, până sfatul să
va isprăvi și hirograful de mâna tuturor să va iscăli. Iată după aceia, adeverit
sint precum Lupul la bârlogul său cu odihnă a trăi bucuros va fi (că mai fericit ieste cineva cu strâmt traiu
la lăcașul său decât cu toate desfătările în casele streine)(S2). Iară
amintrilea, precum împotrivă că să clătește de-l vom simți, bună nedejde am că
Pardosul cu multe pestriciunile și picăturile lui va afla ac de cojocul
Lupului.– Istoria ieroglifică, Dimitrie Cantemir ( 26 octombrie 1674 - 21 august 1723)
În limbaj contemporan:
„La ce bun toate vorbele și truda degeaba, dacă Cucunozul zicea
— și chiar pe bază de scrieri și dovezi de încredere — că Pardosul, Vulpea,
Ursul, Râsul și celelalte neamuri ale lor sunt gata nu doar să-și dea cuvântul,
dar și să întărească hotărârea luată? Și că, de va fi vreun opozant care să
stea împotrivă acestui sfat, i se va arăta degrabă altă cale, pe care — de
voie, de nevoie — va trebui s-o apuce (căci unde e silnicie tiranică, nu mai
încape fire sau libertate). Asta mai ales în ce privește pe Lup și pe Șacal,
care sunt singurii ce s-ar putea să aibă altă părere.
Despre Șacal, însă, e puțină grijă: e o lighioană neînsemnată,
și ca statură, și ca minte. Dar cu Lupul, dacă vom vedea că rămâne neclintit în
gând și neschimbat la fire, îi vom da de veste numaidecât, așa cum am primit și
noi sfaturile lui. Iar când va fi vremea să se facă alegerea și să se hotărască
totul, îl vom trimite cu altă treabă în altă parte, până ce sfatul se va
încheia și hrisovul va fi iscălit de toți. După aceea, suntem încredințați că
Lupul se va întoarce bucuros la bârlogul lui și va trăi în tihnă acolo (căci
mai fericit e cel ce trăiește modest în casa lui decât cel ce are toate
plăcerile în casele străinilor).
Iar de-l vom simți că se clatină și se pune de-a curmezișul,
avem bună nădejde că Pardosul, cu toate petele și tertipurile lui, va găsi ac
de cojocul Lupului.”
>>>>>>>>>>>>>>>
Brehancea „cu Cucunozul se împreună” pentru a pune la cale
felul în care să-l atragă pe Corb în discuție și să-l hotărască a renunța la
planul de a așeza în scaunul vredniciei pe Struțocămila, dar această
acțiune a fost întâmpinată de către Cucunoz cu refuz, mai mult,
Brehnacea primește reproșul că trădează interesele „monarhiei” din care face
parte.
Cucunozul explică Brehancei de ce nu
va avea succes demersul său: în
tabăra celor ce sunt de acord cu hotărârea Corbului sunt și Pardosul, Vulpea, Ursul, Râsul și rudeniile lor,
iar împotrivă numai Ciacalul și Lupul, apoi explică motivele pentru care
cei doi vor fi înlăturați: „o jiganie și de stat
și de sfat puțină și mică fiind”, iar Pardosul „lui va afla ac de
cojocul Lupului”. Dezamăgirea Brehancei nu a fost mică: cu
amărăciune constată că interlocutorul Cucunoz este un fanatic element de turmă
corupt care, pentru scopul stăpânului este de acord să fie folosite
procedee nedemocratice .
de Grigore Rotaru Delacamboru
>>>>>>>>>>>>>>>>>
Citate
(din literatură, filosofie și istorie) care reflectă idei asemănătoare cu cele
pentru care Brehnacea se zbate pentru îndreptarea unor direcții greșite care
înleznesc să aflăm despre: intenție, împotrivire, omul
fanatic ( vândut), subminarea democrației, manipulare prin acte
odioase, ...
1) „Faţa
reprezintă imaginea sufletului, iar ochii îi oglindesc intenţiile.”
- Cicero
2) „Adevarul care este spus cu intenția de a răni este mai
puternic decât orice minciună ai putea inventa.” – William Blake
3) „Să
te agați de furie este ca și cum ai ține un carbune încis în palme cu intenția
de a-l arunca în altcineva; în cele din urma tu ești cel care se arde.”
– Buddha
4)
„Alaturi de un prieten adevarat este cu neputinta sa ajungi
la deznadejde.” – Honore de
Balzac
5) „Nădejdea
este uşa iubirii.” – Sf. Ioan Scărarul
6) „Primul
semn al corupției moravurilor este izgonirea adevărului.” – Michel de
Montaigne
7) „Mult
mai bine descoperi efectele obiceiului după ciudatele întipăriri pe care le
lasă în sufletele noastre, când nu găseşte o împotrivire suficient de îndârjită.”
– Michel Montaigne
|
8)
„Neştiinţa
îndeamnă la împotrivire faţă de cele ce sunt de folos şi, neruşinându-se,
sporeşte numărul păcatelor.” – Sf. Marcu Ascetul
9) „E
o nefericire să fii în tagma victimelor. Dar ce fericire să nu fii printre
călăi!”
10) „Corupţia
este o altă formă de tiranie.” – Joe Biden.
11) „Ocolesc
legile mai uşor tagma celor care le fabrică, cât şi a
celor care le cunosc.” – Nicolae Mareș
13) „Fanaticul
este acela care nu vrea să-și schimbe hotărârile luate și care nu schimbă
subiectul.” – Winston
Churchill
14) „Cred
ca unul din cele mai mari riscuri în viață este să nu ai niciodata curajul să
riști.” – Oprah
Winfrey
15) „Nici o cruzime nu e mai atroce decât aceea a
fanaticului. .” –
Stefan Zweig
16) „Nu
poți manipula oamenii care știu să gândească singuri.” – Trish Mercer
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
*
Pe
baza fragmentului extras din Istoria ieroglifică, ( A luat
sfârșit vorbirea de taină Brehnacea - Lup)
se poate construi un eseu amplu, în stil eseistic-literar, cu valențe morale,
culturale și literare, comparabile atât în context românesc, cât și universal,
urmărită fiind valoarea lui Cantemir în postura de
cunoscător a mersului lumii ( dublată de aceea de filozof- poet).
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
Desigur.
Fragmentul ales din Istoria ieroglifică poate fi punctul de plecare
pentru un eseu amplu, în stil eseistic-literar, cu valențe morale, culturale și
literare. Pasajul ilustrează magistral capacitatea lui Dimitrie Cantemir de a
înțelege și reda dinamica puterii, jocurile influenței și manipularea deciziei
colective, toate acestea sub masca alegoriei, dar cu un substrat moral și
politic extrem de actual. Iată o propunere de structură și o schiță de eseu:
Cantemir
– cunoscător al mersului lumii. Despre împotrivire, fanatism și coruperea
adevărului
Într-o
lume în care puterea își ascunde adesea chipul în spatele măștii consensului,
iar adevărul este modelat după interesele celor care vorbesc mai tare, Istoria
ieroglifică a lui Dimitrie Cantemir apare nu doar ca o lucrare alegorică de
mare subtilitate, ci și ca o radiografie lucidă a moravurilor politice și
sociale, valabilă în orice timp. Scena în care Cucunozul respinge intenția
Brehnacei de a îndrepta o nedreptate evidențiază nu doar un conflict ideologic,
ci întreaga structură de manipulare care se ascunde în spatele deciziilor
aparent colective.
I.
Puterea care nu cere sfat, ci confirmare
Cuvintele
lui Cucunoz – „gata sint să întărească sentenția” – trimit la una dintre cele
mai vechi forme de deturnare a democrației: simularea consensului. Acolo unde
„sfatul” ar trebui să fie locul deliberării și al libertății gândului, Cantemir
descrie o lume în care decizia este deja luată, iar ceilalți sunt chemați doar
să o ratifice. Lupul, singurul care ar putea să se împotrivească cu greutate,
este ori înlăturat cu blândețe, ori amenințat indirect. Iar Ciacalul – mic,
neînsemnat – este ignorat. Astfel, vedem o structură tiranică mascată într-o
adunare de „sfat”.
Această
dinamică este perfect rezumată de Montaigne: „Primul semn al corupției
moravurilor este izgonirea adevărului.” Cei care se opun sunt trimiși „cu altă
treabă în altă parte”. Aparențele trebuie păstrate. Dar decizia se ia fără ei.
II.
Fanaticul și spiritul de turmă coruptă
Brehnacea
este o voce a opoziției, nu doar față de o persoană, ci față de un întreg
mecanism de decizie frauduloasă. De aceea, dezamăgirea ei este profundă când
vede că interlocutorul ei – Cucunoz – nu este un partener de dialog, ci un
fanatic devotat intereselor unei „monarhii” corupte.
Churchill
spunea: „Fanaticul este acela care nu vrea să-și schimbe hotărârile luate și
care nu schimbă subiectul.” Cantemir îl ilustrează în Cucunoz pe acest fanatic
în toată rigiditatea lui, un om care, în numele unui scop superior, justifică
orice mijloc – chiar și manipularea, chiar și eliminarea opozanților.
Această
atitudine trădează ceea ce Stefan Zweig numea: „Cea mai atroce cruzime – aceea
a fanaticului.” Când convingerea nu mai admite niciun dubiu, adevărul încetează
să mai aibă valoare. Locul său este luat de o dogmă utilă celor puternici.
III.
Subminarea libertății prin pseudo-sfat
Sistemul
descris de Cantemir este unul în care voința individuală este anulată sub
presiunea unei voințe colective falsificate. Libertatea nu mai este o valoare,
ci un pretext. Se afirmă că fiecare are dreptul de a vorbi, dar numai dacă
vorbește „cum trebuie”. Cine nu se aliniază, este înlăturat cu „altă treabă”.
Este o lecție dureroasă despre cum poate fi uzurpată deliberarea democratică.
Trish
Mercer observă limpede: „Nu poți manipula oamenii care știu să gândească
singuri.” Cantemir pare să știe și el acest lucru. De aceea, cei care gândesc
altfel trebuie fie neutralizați, fie ridiculizați, fie marginalizați. În lumea
sa alegorică, libertatea nu moare brusc, ci se ofilește în zâmbetele
aprobatoare ale celor ce semnează „hrisovul” fără a-l fi citit.
IV.
Lumină într-o lume pestriță
Și totuși,
în acest univers dominat de interes, apariția unei voci precum Brehnacea este o
rază de speranță. Nu contează dacă are succes. Contează că îndrăznește să se
împotrivească, să riște. Oprah Winfrey spunea: „Unul din cele mai mari riscuri
este să nu ai niciodată curajul să riști.” Iar Brehnacea îndrăznește, într-un
context în care orice gest de opoziție poate atrage înlăturarea sau ruina.
Cantemir
nu oferă soluții imediate. Dar arată – prin ironie și alegorie – mecanismele
prin care adevărul este deposedat de forța lui, iar voința colectivă este
manipulată de cei care se tem de gândirea liberă. El se dovedește astfel nu
doar un erudit, ci un fin cunoscător al naturii umane și al jocurilor de
putere.
În loc
de concluzie
Istoria
ieroglifică nu
este doar o fabulă politică a unei epoci trecute, ci o lecție pentru toate
timpurile. În ea, Cantemir e nu doar filosof și poet, ci și moralist și
vizionar. În fața manipulării, a fanatismului și a abuzului mascat de
legalitate, singura rezistență adevărată este curajul de a gândi și a spune
lucrurilor pe nume.
Într-o
lume care seamănă tot mai mult cu a lui Cantemir, avem nevoie de mai mulți
Brehnace – și, mai ales, de cititori care să vadă în spatele cuvintelor
pestrițe mecanismele adevărului pierdut.
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
O variantă a eseului
Cantemir
– cunoscător al mersului lumii: între luciditate politică și poezie morală
Într-o
epocă a tensiunilor de palat, a dualităților culturale și a jocurilor politice
mascate de simboluri, Dimitrie Cantemir se afirmă nu doar ca un domnitor
erudit, ci ca un vizionar al umanului, cu o capacitate de analiză morală și
simbolică greu de egalat. Fragmentul din Istoria ieroglifică, centrat pe
figura lui Cucunoz, cel ce demontează demersul Brehancei, devine revelator
pentru modul în care Cantemir înțelege funcționarea puterii, coruperea
idealurilor și înfrângerea binelui prin strategii subtile.
Brehnacea,
în încercarea sa de a opri planul de întronare a Struțocămilei, caută sprijinul
lui Cucunoz, doar pentru a se lovi de un refuz categoric și chiar de acuzația
de trădare. În acest mic teatru alegoric se desfășoară, de fapt, drama unei
lumi în care fanatismul, manipularea și obediența față de forțe oculte
compromit orice intenție dreaptă.. Cuvintele Cucunozului, aparent raționale și
„întărite prin mijloace de credință”, maschează o complicitate cu puterea
abuzivă și o supunere totală față de un mecanism decizional tiranic.
Cantemir
ne oferă aici imaginea omului „vândut”, a fanaticului care nu mai poate fi scos
din rândurile turmei corupte, cel care confundă adevărul cu ordinul primit și
judecata cu loialitatea față de o cauză impusă. În spatele alegoriei animaliere
– Lupul, Ciacalul, Pardosul – se ascund tipologii umane recognoscibile în orice
epocă: opozantul redus la tăcere, oportunistul priceput în tertipuri și, mai
ales, coruptul lucid, acela care participă activ la înscenarea consensului,
mascând înțelepciunea cu retorică și tirania cu justificare.
Este
emblematică replica despre „calea pe care și vrând, și nevrând o va apuca” – o
frază care denunță orice pretenție de libertate, și în același timp devine o
formulă universală a oricărui regim autoritar. În acest context, Brehnacea
devine simbolul lucidității înfrânte, al efortului de a îndrepta o stare de
fapt care nu mai poate fi îndreptată, tocmai pentru că răul s-a instalat în
fibrele gândirii colective, în conștiința funcționarilor, în falsele
certitudini ale celor care au renunțat să mai gândească liber.
Valoarea
literară și morală a acestui pasaj din Istoria ieroglifică nu constă
doar în claritatea cu care surprinde un mecanism de subminare a binelui, ci și
în subtilitatea cu care Cantemir împletește observația filozofică și ironia
amară. Cuvinte precum „pre carea și vrând și nevrând îi va căuta a merge” sunt
echivalentul moldovenesc al reflecțiilor moderne despre manipulare, spălare a
gândirii și fabricare a consensului.
De altfel,
Cantemir pare să prevestească un întreg arsenal de tehnici ale dominației
moderne. În el găsim o voce care, asemenea lui Montaigne, avertizează că primul
semn al corupției este izgonirea adevărului. Asemenea lui Zweig, Cantemir
recunoaște cruzimea specifică fanaticului. Și asemenea lui Churchill, înțelege
că fanaticul nu schimbă nici ideea, nici subiectul – el persistă, periculos, în
orbirea sa.
Personajele
alegorice sunt construite cu o finețe psihologică ce amintește de marile
tradiții ale satirei morale. Lupul – figura inflexibilului, ce va fi înlăturat
cu viclenie; Ciacalul – slab și inutil; Pardosul – abilul care „va afla ac de
cojocul” oricărui opozant. Fiecare e o piesă într-o mașinărie a
complicităților, unde valoarea este sacrificată în numele unui scop doar
aparent legitim. Brehnacea este, poate, singurul care încearcă să se opună, dar
însuși eșecul lui ne arată cât de puțin poate face rațiunea în fața unei turme
ademenite și a unui sistem închis.
Cantemir
își dovedește, prin acest fragment, nu doar rafinamentul stilistic și erudiția
culturală, ci și o profundă înțelegere a psihologiei puterii. Ca filosof și
poet, el nu doar critică, ci și avertizează. Căci în lumea în care „altă treabă
într-altă parte îi vom afla”, excluderea opozantului nu mai e o violență
deschisă, ci un act perfect mascat, instituționalizat, care devine, poate, cu
atât mai periculos.
Astfel, Istoria
ieroglifică rămâne, dincolo de valoarea ei literară și simbolică, un
document viu de înțelepciune politică și morală. Cantemir – alături de
Montaigne, Pascal, Machiavelli – se înfățișează ca unul dintre acei mari
gânditori care au înțeles că omul, în clipa în care renunță să judece, devine
simplă piesă într-un joc de putere, iar adevărul – un accident, nu o căutare.
Iar vocea
lui Brehnacea, deși pierdută, merită să fie auzită. Pentru că ea nu este doar
vocea unei epoci, ci ecoul viu al celor care, în orice timp, au îndrăznit să
spună nu acolo unde toți spuneau da.
Imagiine: ... în lanul de grâu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu